Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Friday, August 26, 2011

Inca o pozitie corecta

Ben Bernanke nu putea spune sau promite mai multe. In orice caz, cine se astepta la noi masuri similare celor din 2008 a fost dezamagit. In realitate, comunicatul presedintelui Fed confirma, daca mai era cazul, ca problema e una de natura politica: politicienii fiind, pina la urma, cei care au admis o indatorare exagerata, nu doar in Europa, dar in America si Japonia. Tot de ei tine acum si efortul regindirii strategiei atingerii obiectivelor de dezvoltare pe termen lung si reechilibrarii bugetelor.

Sunday, August 21, 2011

In sfirsit...

o punere la punct mai mult decit necesara, venita nu din partea unor economisti, asa cum ar fi trebuit, ci din partea unui politician. Angela Merkel:
Rezolvarea crizei actuale nu va fi posibilă cu eurobonduri şi de aceea eurobondurile nu sunt răspunsul

Friday, August 12, 2011

Economisti: economie, nu politica

Mda. Se pare ca buba e mai mare si, nu doar politicienii, dar inclusiv economistii ar trebui luati in zilele astea la intrebari.

Incerc de ceva vreme sa-mi potrivesc ideile incit noul lor sistem sa explice mai multe. Si intr-adevar:
- atunci cind omul religios face politica avem faraoni
- atunci cind filozoful face politica avem comunism
- atunci cind economistul face politica avem lumea de azi in toata precaritatea ei.

Omul religios are o minte formidabila: insa daca nu-si vede de vocatia sa, care e transcendentul, ba mai mult, se sperie de concurenta si dialog, mai precis de faptul ca mai sint si altii ca el pe lume, atunci singura sa sansa e politica.
Filozoful are de asemenea o minte formidabila: insa daca nu-si vede de vocatia sa, care e lumea ideilor, ba mai mult, se sperie de concurenta si dialog, mai precis de faptul ca mai sint si altii ca el pe lume, atunci singura sa sansa e politica.
Cercetatorul naturii, deci si economistul, are o minte formidabila: insa daca nu-si vede de vocatia sa, care e adevarul -- iar in cazul economistului vorbim de cifrele privind performanta economica autentica, nu doar de profitul final --, ba mai mult, se sperie de concurenta si dialog, mai precis de faptul ca mai sint si altii ca el pe lume, atunci singura sa sansa e politica.

Incompetenta omului religios, a filozofului sau cercetatorului sau economistului e data de masura ideologiei sale. Religiosul incompetent inventeaza de regula fiinte afective perfecte si lumi perfecte ca niste statiuni de odihna: filozoful incompetent inventeaza idei si lumi ideale cu guvernari ideale, raminind mereu in raspar cu realitatea dar si cu stiinta: cercetatorul sau economistul incompetent postuleaza pur si simplu, decreteaza, adica face direct politica, inducind ideea complet gresita ca stiinta inseamna reguli, nu creativitate si ingeniozitate, nu productivitate si performanta autentice. Ei bine, toti angoasatii astia isi recrutreaza credinciosii sau adeptii apelind la frica: religiosul pune la bataie pedeapsa vesnica; filozoful ameninta cu asuprirea; desi stie inca foarte putine, cercetatorul incompetent intimideaza prin interesul sau din ce in ce mai mare pentru inceputul sau sfirsitul lumii, in vreme ce economistul incompetent ameninta cu recesiunea globala.

Asadar, economistii moderni neispraviti s-au dedat la politica: intocmai cum filozofii neispraviti (v. Marx & comp) s-au dedat la politica: intocmai cum religiosii neispraviti (ca Akhenaton, de pilda) s-au dedat la politica. De ce oare s-a tot intimplat asta de-a lungul timpului? Fiindca fiecare personaj angoasat din seria amintita uraste dialogul si competitia economica sau de idei si incearca sa-si elimine la propriu preopinentii incalcind regulile propriului domeniu. Or, nu-ti poti elimina adversarii jucind in afara regulilor decit facind tot timpul alte reguli, adica facind politica.

Revenind la criza actuala, de ce, de pilda, rating-ul Statelor Unite a fost corectat atit de tirziu? Si cum de a fost posibil ca S&P sa reconfirme rating-ul perfect AAA pentru Lehman Brothers pentru ca la doar o luna mai tirziu aceasta sa falimenteze? Unii spun ca evaluarea unei banci de investitii tine mai degraba de arta decit de stiinta... Nu cumva asta se intimpla fiindca economistii, in loc sa faca calcule economice fac mai degraba calcule politice? Si-apoi de ce as crede ca S&P a fost onesta in demersul de reconfirmare a rating-ului LB? Sa incercam sa fim onesti si sa consideram ca economistii S&P au fost tot timpul onesti: mai sint onesti economistii bacilor centrale ECB atunci cind admit sa cumpere obligatiuni emise de tari cu economia in picaj (ca Spania si Italia) sau cei ai Fed dupa ce au hotarit -- sub motiv ca economia se indreapta spre recesiune -- sa salveze de la faliment banci cu capital privat ai caror economisti au admis cresterea balonulului creditelor toxice?

De citit: Lumea intreaga e in crize a lui Cristian Dogaru: atentie insa si la ideile din forumul articolului de pe hotnews, unde discutia a devenit interesanta.

Wednesday, August 10, 2011

Originea problemei

Care sa fie oare originea crizelor financiare actuale?
Raspunsul este, pe cit de transant pe atit de evident: avem de-a face cu un amestec nesanatos intre politic si economic. Daca economia la scara mica si medie e reglementata prin ceea ce numim piata libera in pietele de capital, economia la scara mare a ramas supusa influentelor politice. De pilda, mai intii s-a vorbit de o uniune politica a Europei si abia mai tirziu, sub influenta politicului a aparut, din necesitate, Banca Centrala Europeana, iar asta s-a intimplat dupa modelul american al celebrului Fed.
In criza actuala, multi naivi isi imagineaza ca totul a pornit din sistemele capitaliste datorita pietei libere si ca Statele Unite ar fi epicentrul problemelor. Ei bine, Statele Unite experimenteaza criza in avans tocmai datorita economiei sale extrem concurentiale si resorturilor sale macroeconomice bine exersate de-a lungul mai multor crize istorice. Spre deosebire de europeni, americanii care investesc la bursa si-au pierdut mai repede increderea in solutia stimularii consumului pe datorie fiindca au simtit mai repede faptul ca sistemul se indreapta intr-o directie gresita. Aceasta in pofida faptului ca teoreticienii europeni -- si ma refer aici la cei germani --, spre deosebire de cei americani, critica de ani buni vesnica solutie americana de stimulare a consumului, fie si pe datorie publica: si-apoi nu poti compara, macar ca experienta, Fed cu BCE.
Originea problemei crizelor economice insa apare clar atit in Europa cit si in America si tine de acel amestec al politicului in economie: in America, de pilda, cei sapte membri ai board-ului guvernatorilor Fed sint desemnati politic de catre presedintele Statelor Unite si confirmati de catre Senat, ca si cind Fed ar fi un organism politic, condus dupa ratiuni politice. Faptul ca actiunile Fed sint adesea lipsite de transparenta si ca americanii si-au cam pierdut increderea in capacitatea sa de a superviza economia americana reiese clar chiar din sondajele mai noi sau mai vechi. Si fireste ca asta nu inseamna ca Fed ar trebui desfiintat: se pare insa ca nu este suficienta relativa transparenta a actiunilor politicului. Pentru ca lucrurile sa se lamureasca, eu cred ca ar trebui ca influentele respective sa dispara cu totul din Fed dar si din BCE.
Asadar, din punctul meu de vedere, crizele economice de ieri si de azi se datoreaza imixtiunii politicului in macroeconomic: pe de alta parte, ceea ce pare sa-i atraga pe multi in zilele astea este tocmai genul indigest numit politici economice -- sau economie politica, e vorba de acelasi drac --, adica un soi de astrologie pe linga astronomie. De fapt, se scrie mai peste tot despre o tocanita de politic si economic si de aceea, imi pare ca inclusiv multe dintre comentariile forumurilor publicatiilor online merg pe linga subiect. Iar in toata povestea asta a datoriilor suverane, problema de fond nu o constituie economistii si modelele sau ideile lor, ci politicienii si agenda lor supraincarcata.
E de admis ca stiinta economica e inca la inceput, ca rezultatele sale sint inca modeste, dar in locul aliantei sale nefaste cu politicul, o prefer pe aceea cu psihologia care e si ea la inceput: mai ales ca in modernitate, economia si-a dezvoltat abordarea matematica, apropiindu-se ceva mai mult de normele stiintelor naturii, departindu-se in felul asta de arbitrarul politicului. E drept si ca descoperim astfel limitari similare celor din psihologie la contactul cu matematica: e vorba nu atit de limitari de tip statistic -- acestea, ca si in termodinamica, sint de fapt dezvoltari naturale --, cit e vorba mai degraba de limitarile ce tin de complexitate.

(Observatie: atit in fizica, cit si in psihologie, e in continuare de discutat in ce masura statistica e limitare sau dezvoltare naturala)

Ei bine, acum ceva timp in urma, atunci cind argumentam pentru o alianta puternica intre religie, filosofie si stiinta si incercam sa arat ca ar trebui evitata o posibila alianta periculoasa intre politica si stiinta, nu era evident ca putea fi vorba de stiinta economica: acum insa lucrurile sint clare.

Citeva ginduri despre criza si despre incredere

Stere Farmache zicea ca “declaratiile politice sint binevenite pentru calmarea pietei bursiere”: in momentele de criza, optimismul, dar si demersul de tip wishfull thinking sint nu doar daunatoare, dar periculoase. Adevarul e insa ca politicienii nu pot imbunatati situatia economica prin simple declaratii ideologice: iesirea recenta a lui Barack Obama a demonstrat inca o data ca daca esti politician si nu ai nimic concret de spus, mai bine stai in birou si privesti criza la televizor. Barack Obama a reactionat mai bine decit George W. Bush in 2008, totusi nu suficient de bine.

Pe de alta parte, Cristian Sima sarea deunazi in extrema cealalta vorbind de posibilul sfirsit al civilizatiei occidentale: tonul mi se pare prea pesimist.
Daca e drept ca economistii trebuie sa ia in calcul pe timp de criza inclusiv cele mai negre scenarii, asta se intimpla pentru a avea la indemina solutii inclusiv in cea ma rea dintre situatii.
E realist sa admitem ca ne paste din nou inflatia cu doua cifre dar si recesiunea extinsa. Uneori ma gindesc ca China ar putea fi urmatorul stat comunist lovit grav fiindca, desi are o economie puternica si intru citva descentralizata, guvernarea sa e una centralizata, incapabila sa ia masurile corecte in situatiile de urgenta. Ma indoiesc, de pilda, ca in China este vreun organism capabil sa faca corectiile absolut necesare acestei crize: corectiile astea se fac in pietele libere. China este deja de multi ani pe un trend de supraproductie si populatie imbatrinita si sint economisti care vorbesc de ceva vreme de o supraincalzire a economiei chineze survenita pe o crestere de moment a cererii. Incit, posibilitatea prabusirii sistemului economiei chineze nu e o simpla speculatie.

De ce se uzeaza, in fond, increderea oamenilor? Fiindca trebuie sa recunoastem, desi politicienii sint adesea iritati de rapiditatea cu care oamenii isi pierd increderea in ei — ba chiar se iluzioneaza ca poporul e capricios si nestatornic –, adevarul este ca increderea este o marfa dintre cele mai perisabile. Caci la burse, oriunde in lume, marfa cea mai bine vinduta este, de fapt, chiar increderea. De ce se uzeaza ea? Ei bine, raspunsul nu e usor de dat, insa, impotriva a ceea ce s-ar putea crede, ne este la indemina. Increderea si credibilitatea sint strins legate de ceea ce numim responsabilitate, adica de raspundere. Iar daca se intimpla ca raspunderea sa fie pasata, mai rau, vinduta ca marfa, atunci nu doar ca va fi rau, dar se va produce dezastrul. M-am tot intrebat cum oare a fost posibila interventia brutala a statului in 2008, in criza burselor de atunci, in cel mai capitalist stat din lumea asta. Si multa vreme n-am avut un raspuns, ba am incercat tot timpul sa gasesc raspunsul in afara sistemului capitalist. Ei bine, din nou raspunsul e la indemina si avem analogii pentru ilustrarea sa. Amintiti-va ca democratia insasi contine germenii disparitiei sale: e o observatie comuna ca Hitler a venit la putere in urma unor alegeri democratice — asta explica in mare masura forta devastatoare dar si magnitudinea raului care a urmat. Ce a lipsit democratiei germane de inceput de secol XX? O simpla reglementare referitoare la partidele extremiste: e-adevarat, asta vedem si spunem noi, cei de azi. Ce se putea insa face in vremea aceea? Raspunsul e o lectie intreaga de istorie dar mai ales de omenie. Atunci cind, putin dupa Kristallnacht, episcopul protestant Martin Sasse aproba arderea sinagogilor in cuvintul inainte la un compendiu al lui Martin Luther — 10 noiembrie 1938 era ziua de nastere a lui Martin Luther iar coincidenta a fost subliniata chiar de catre episcop –, nici o ideologie nu mai putea salva Germania: doar omenia, prin aplicarea imediata a legii mai putea salva ceva. Caci in vremuri normale, tot ceea ce au facut germanii in noptile si zilele acelea se numeste jaf, crima, genocid si, in pofida a ceea ce se credea printre germanii de rind atunci, fenomenul nu era un rezultat al vreunui demers rational rece, ci efectul lipsei de ratiune si al cruzimii fara seaman. Cel mai important insa, fenomenul era rezultatul neasumarii responsabilitatii crizei sociale profunde de catre politicienii demagogi ai vremii: mai mult, cu toata educatia sa artistica, tehnica sau filozofica inalta, din lipsa omeniei, poporul german nu a observat smecheria politicianista a lui Hitler, dar s-a bucurat ca autoritatile i-au pasat responsabilitatile, lasindu-l sa-si faca singur dreptate. Ei bine, inca de atunci, lectia neinvatata este aceasta: cind responsabilitatile conducatorilor sint pasate poporului, dezastrul este foarte aproape.
Criza subprime din America a inceput, nu atit prin reambalarea si revinderea riscurilor unor investitii imobiliare, cit prin disiparea responsabilitatilor spre masa mare a investitorilor. Fenomenul a fost atit de amplu si rapid, incit politicienii insisi au devenit parte a afacerii si, cind, la virf, s-a pus problema responsabilizarii, acestia nu s-au dat la fund, ci, printr-o actiune populist socialista fara precedent — dar mai ales de negindit in inima celui mai capitalist stat –, au pompat in avans bani de la buget, nu pentru salvarea economiei sau insanatosirea pietei, ci pentru a-si recupera increderea dar mai ales banii. Ei bine, se pare ca politicienii care au contribuit la operatiunea asta si-au recuperat banii dar niciodata de atunci nu si-au mai recuperat increderea. Iar aceasta nu e o alta criza, asa cum cred chiar unii dintre investitorii cei mai versati, ci al doilea val al crizei din 2008: abia daca bursele isi vor fi revenit complet fara interventiile guvernelor vom putea spune ca am depasit criza din 2008.
Insa invataturile vor veni abia mai tirziu, cind ne vom clarifica in amanunt procesul prin care, in noul ev al comunicarii, politicienii si speculatorii fara scrupule au invatat sa paseze “eficient” raspunderea.

P.S. E-adevarat, banii nu au provenit direct din bugetul de stat, insa decizia de a pompa lichiditati (cu efect pe bugetele ulterioare) a fost luata de guvern. Afacerea a fost mascata chiar prin aceasta aminare perspicace, dar agravarea datoriei suverane a Statelor Unite si a multor state europene are de-a face, cred, tocmai cu infuzia de lichiditati operata pe pietele de capital in criza din 2008.