Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Saturday, April 28, 2012

Revenirea in forta a comunismului

Comentariu scris pentru contributors.ro pe 7 aprilie 2012

Sa observam ca oamenii astia, cu toate pacatele lor au totusi dreptate: Markus Wolf si Margot Honecker intuiesc bine, fiindca exista azi tineri care n-au trait in comunism si care ar putea gindi sau chiar gindesc asa:
"Lumea in care traim astazi continua sa revendice raspunsuri, diferite de acelea date de apologetii sistemului dominant. Deformarea severa a ideii comuniste pe parcursul pretinsei ei realizari <...> nu semnifica sfarsitul comunismului. Raman probleme nerezolvate si datorii neindeplinite".

Societatea civila de azi nu are mecanismele legale pentru a bara accesul la putere comunistilor tineri. Si cred ca asta are de-a face cu impenitenta politicianului de pretutindeni: caci politicianul de pretutindeni e incapabil a recunoaste ca politica poate fi malefica in cel mai inalt grad. Comunismul este o doctrina politica, nu o filosofie. Pe de alta parte, toti comunistii au fost oameni politici iar justitia nu a avut nici in trecut, si nu are nici astazi un cadru in care minciuna politica sfruntata si asaltul politic fatis asupra valorilor individului sa fie aspru penalizate, pedepsite. Ideea este ca in lumea de azi raul major poate fi inca facut prin politica, prin comunizare, iar neincrederea oamenilor in politica e in mod intim legata de acest fapt. In Romania a existat si exista o continuitate de gindire politica intre regimul comunist si gindirea politica a momentului. Politicienii sint in continuare privilegiati asa cum erau si in comunism. Iar ei sint foarte siguri ca sistemul le apartine. Si nu trebuie sa privim mai departe de Adrian Nastase pentru a intelege acest lucru: are siguranta de sine, tupeul agresiv si populismul tipice scoboritorilor din regimul comunist.

Ceea ce ma mira pe mine este totusi mirarea neverosimila a istoricilor si politologilor, a intelectualilor: ei au fost socati in comunism, sint socati inca si azi cind se intilnesc cu specimene ca Markus Wolf sau Iulian Vlad.
Oameni buni, am fi fost scutiti de parada asta de tupeu securist sau comunist daca toti oamenii astia, in loc sa-si primeasca pensiile generoase, ar fi fost judecati in regim de "turbo-celeritate" (expresia ii apartine lui Adrian Nastase). Culmea bizareriei este atinsa cind ii consideram pe comunistii de vaza si pe securisti niste monstri, dar asteptam totusi de la ei decenta si bun simt.
Ar fi trebuit sa ne miram, nu la manifestarea tupeului acestora, ci cind am putut constata ca justitia nu a facut nimic pentru a condamna comunistii si securistii unul cite unul.
In Romania si fostele tari comuniste, parlamentele si guvernele au fost tot timpul in mina 'fostilor' chiar daca, mai nou, acestia s-au revendicat de la dreapta politica: politicienii de la noi si nu numai, nu puteau gindi un sistem legislativ care sa le fie defavorabil, iar asta nu e citusi de putin de mirare.
Cit priveste tarile din vest, democratia lor este in mod evident una bleaga, fiindca ea confunda libertatea de gindire a politicienilor cu libertatea la populism si idei politice comuniste: in democratiile din vest se crede in mod naiv ca daca s-ar interzice comunismul, asa cum se interzice nazismul, s-ar pune in pericol democratia insasi.

Din cite imi pot da seama, comunismul este mult mai insidios si mai versatil decit s-a crezut. Iata, comunistii de vaza, fostii securisti fac astazi afaceri prospere desi apucaturile ii tradeaza peste tot. Gindirea monopolista si monolitica, dispretul fundamental pentru cetateanul educat si pentru educatie, preferinta pentru afacerile cu statul, dispretul pentru societatea civila gindita strict in termeni de populatie sint trasaturi ale fostilor, mai ales atunci cind acestia sint imbracati in haine capitaliste care le confera NOUL PRESTIGIU.
Cum a fost posibil sa ajungem aici, capitalismul insusi sa devina autoimun? Ei bine, raspunsul este din nou evident: prin politica, nu prin filosofie. Stim ca puterea corupe, iar politica in sine e vehiculul catre putere.
Mirarea e de folos atunci cind observam noul: daca insa ne miram mereu si mereu de aceleasi lucruri, atunci e ceva in neregula chiar cu noi insine.

Altfel, n-ar strica deloc sa ne mai miram cum de miliardari rusi dubiosi sint asimilati ca frecventabili in mediile de afaceri londoneze, cum de e posibil ca bancheri care au ruinat economii sa circule liber inclusiv prin Statele Unite, cum de e posibil ca publicul larg sa plateasca la propriu pentru incompetenta celor care au avut puterea de decizie. Sa ne amintim: toate astea erau regula in comunism: criza de azi este, din aceasta perspectiva, o generalizare a crizei economice a comunismului. Cind capitalistii din vest s-au bucurat de faptul ca s-au deschis noi piete, ei nu au realizat ca prin acapararea lor grabita vor ajunge sa importe comunismul extrem de contagios dar si multa incompetenta politica.

Incercati sa va explicati in termeni elementari faptul ca popoare din vest si din est au ajuns si au fost incurajate sa traiasca pe datorie.
In fapt, astazi, Vestul insusi este cu mult mai putin capitalist decit era in urma cu 25 de ani fiindca intre timp si-a sporit trasaturile care-l apropiau de comunism. Tendintele monopoliste sau corporatiste din lume, dispretul pentru creativitate si goana dupa mina de lucru necalificata si ieftina au mai degraba de-a face cu comunismul decit cu capitalismul. In mod surprinzator, intreprinzatorii de pretutindeni au devenit idiotii utili care importa in vest comunismul, aproape fara sa-si dea seama -- cind cauti mina ieftina de lucru recunosti de fapt, nu doar ca esti incompetent ca manager, dar ca ai nevoie de comunism pentru ca tu, mare antreprenor, sa prosperi. Astfel, succesul Chinei, rezistenta formidabila la schimbare a Rusiei dar si succesele "in afaceri" ale fostilor comunisti si securisti din fostul lagar li se datoreaza. Caci in toate tarile ravasite de comunism, nu atit capitalismul era prioritatea, cit justitia. Astazi, in lipsa justitiei, capitalismul se preface pe zi ce trece la loc, ca in cel mai negru cosmar, in comunism, adica in oprimare fatisa peste tot acolo unde justitia a fost "privatizata".

In realitate, nu "finanta mondiala" este aceea care face legea, asa cum crede Ion Vianu care a incercat totusi o analogie foarte utila, ci virusul comunismului multiplicat inspaimintator prin metodele sale extrem de eficace si care are in continuare o priza imensa la public. Mai nou, chiar si in zone altadata libere de comunism vedem reusitele ideologiei goale: nu poti imagina o ironie mai amara decit aceea prin care, in inima Americii, pe Wall-Street, oamenii manifesteaza pentru inchiderea burselor asimilate speculei, bisnitei. Se vede treaba, comunismul are intr-adevar "datorii neindeplinite".

Depinde inca de noi sa lamurim in ce constau acele datorii. Cadrul particular dar si general al politicii ar trebui in mod riguros regindit de catre societatea civila.

Stupid

Fiindca n-am fost in stare sa facem un proces al comunismului, astazi culegem inca o data roadele sale fetide: avem din nou comunismul la putere in Romania. Oare cind ne vom trezi?

Sunday, April 22, 2012

Stiinta si comunicare

In presa romaneasca nu s-a scris pina acum deloc despre Primavara Academica. E vorba despre miscarea pornita pe la inceputul anului de (la) matematicianul Timothy Gowers si care e centrata pe boicotul hipertrustului olandez de edituri Elsevier datorita preturilor exagerate pentru publicatiile individuale, vinzarii catre biblioteci, la pachet a abonamentelor la publicatii de calitate foarte diferita precum si datorita sustinerii unor initiative de tipul SOPA, PIPA sau Research Works Act -- intre timp, cei de la Elsevier s-au razgindit si nu mai sustin RWA. Miscarea a luat amploare si s-a materializat in The Cost of Knowledge.
Miza este foarte mare fiindca e vorba de accesul liber la informatia stiintifica.

Timothy Gowers este si autorul asa-numitului Polymath Project prin care se incearca rezolvarea unor probleme de matematica printr-un efort masiv de colaborare online.

Oarecum sincron se petrec si alte fenomene influentate de dezvoltarea mijloacelor de comunicare. Michael Nielsen vorbeste despre o noua era a cunoasterii, anume de una in care dezvoltarea stiintei e accelerata prin intermediul retelei internet.

Impactul social al stiintei este important. Imi pare insa ca se evita totusi o discutie serioasa legata de rolul individului in noua poveste a cunoasterii, mai ales ca e din ce in ce mai larg raspindita ideea dupa care, ca si productivitatea dintr-o industrie, creativitatea din stiintele fundamentale ar putea fi imbunatatita prin simpla agregare a indivizilor. Cred insa ca inclusiv acest demers poate degenera destul de usor intr-unul de comunizare -- altfel, chiar Michael Nielsen aminteste despre citeva esecuri rasunatoare ale unor incercari de acest fel.

Uriasul s-a miscat: Elsevier a anuntat deja printr-o scrisoare adresata comunitatii matematicienilor ca are in vedere scaderea la 11$ sau chiar mai putin a pretului per articol si deblocarea accesului la arhivele cu articolele a 14 publicatii matematice, incepind cu anul 1995. Nu se mentioneaza insa nimic despre articolele de fizica.
Ce-i drept, pina acum, doar cercetatorilor (individuali) li se impunea implacabilul "publish or perish": mai nou insa, chiar editurilor li se impune "open access or perish".

Nota. Referitor la colaborarea online pentru rezolvarea problemelor de matematica, merita citit textul de referinta al lui Tim Gowers.

Sunday, April 15, 2012

Credinte si credinte

Astazi, se spune, 99% dintre romani sarbatoresc Pastele si 75% au mers probabil deja la slujba de inviere.
Eu sint multumit zilele astea fiindca am timp pentru a mai lucra la ecuatii: am lucrat ieri, lucrez si astazi.
Nu ma pling, apreciez cum se cuvine izolarea daca-i vorba de idei. Stiu insa ca distanta dintre mine si intelectualii ortodocsi creste imperceptibil dar constant in timp: ei au cercul credintei lor nefondate, eu am cercul credintei mele fondate. Ei au de partea lor o traditie, eu am de partea mea alta traditie si argumentul rational. Credinta lor are in jur de doua mii de ani, a mea, cu citeva mii de ani mai mult -- daca nu cumva zeci de mii. Ei spun despre credinta lor ca-i vie dar incearca sa o pastreze la fel, ca si cind ar fi moarta, a mea chiar e vie fiindca creste si se dezvolta.

Celor care ma saluta in zilele astea cu Hristos a inviat voi fi din nou nevoit sa le raspund, asa cum le raspund si celor din familie, ca nu pot fi sigur ca Iisus a inviat: fiindca chiar nu cred ca omul Iisus a inviat, desi ma consider credincios.

Cred insa in puterea transcendenta a ideilor si a ratiunii.