Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Wednesday, October 31, 2012

Despre ideologie si crestinism

Daca vrei sa pricepi ceva din lumea din jurul tau, trebuie sa lucrezi cu ansamblul fiintei tale, cu tot agregatul alcatuirii tale. Un silogism, un argument, o constructie, o demonstratie logica se adreseaza mintii, pe cind o poveste se adreseaza intregii fiinte: se adreseaza imaginatiei noastre, emotivitatii noastre, si chiar experientei noastre fizice. O poveste e un rezumat de cunoastere in care toate registrele fiintei individuale sint prezente. -- Andrei Plesu / vezi book trailer -ul la Parabolele lui Iisus
Un silogism, o demonstratie logica se adreseaza unei probleme. Iar in spatele unei demonstratii nu este doar mintea, ci sint framintarile a generatii de ginditori presarati de-a lungul mileniilor. Luati, de pilda, demonstratia ca numarul pi este transcendent si veti intelege ce anume vreau sa spun. Genul de fenta care asimileaza mintii rationalismul, ca si cind ar putea exista suflet si fara minte este unul destul de comun printre cei clasic religiosi dar nu ne duce mai departe daca-i vorba de intelegere.

Ideologic nu este ceea ce a propovaduit Iisus, nu este ceea ce a spus Iisus despre sine, ci mai mereu ceea ce spun oamenii despre Iisus si invatatura sa. Si oare cind esti mai ideologic? Cind sustii sus si tare ca Iisus a inviat, sau cind, facind recurs la experienta comuna negi asta?
Subiectele religioase incing inca forumurile, incit, de multe ori, intrebarile sint de preferat in locul afirmatiilor. Unii sustin ca religia tine de ideologic, altii ca nu. Totusi, de unde credeti ca provin modelul cultului personalitatii intr-o societate sau nevoia de tatuc atunci cind e vorba de politica?

Andrei Plesu spune ca "parabolele lui Iisus sint prima incercare reusita din istoria culturii europene, in care s-a obtinut o victorie impotriva ideologiei": dar atunci cum se face ca dupa aproape doua mii de ani de gindire crestina si de victorii impotriva ideologiei a fost posibila remasificarea gindirii oamenilor prin doctrina comunista in decurs de o singura generatie, ca si cind lucrurile ar fi fost pregatite de mult? Nu cumva asta ar fi chiar primul mare esec al crestinismului? Nu cumva sintem in plina ideologie cind deificam un om, fie el un martir? Oare nu cumva exaltarea religioasa a oamenilor din toate vremurile a ruinat ireversibil invatatura extraordinara a lui Iisus, modelul sau de umanism? Avem noi dreptul sa reducem viata lui Iisus la o parabola, fie ea aceea pe care o numim pompos Dumnezeu?

(v. articolul Feluri de a nu intelege parabolele al lui Andrei Plesu)

Monday, October 29, 2012

Despre Dumnezeu si intrupare

Poate ca Iisus nu era din familia lui Mallarme, dar putea fi din aceea a unui Shakespeare cu vocatie de invatator: caci un creator autentic stie sa dea viata unor personaje, un bun invatator stie cum sa trezeasca suflete dar si sa fie model iar un invatat stie la rindul sau sa fie atent la ceilalti. Am afirmat la un moment dat ca l-as asimila mai degraba pe Iisus cu un filozof, probabil cu cel mai timpuriu existentialist. Desi parabolele nu puteau cuprinde portrete amanuntite ale personajelor, ele surprindeau aproape intotdeauna trasaturile esentiale, as zice dramatice ale lor.

Ma adresez acum unui cititor care ar putea sa existe, si ii pun in fata o suma de alternative in buna masura contrafactuale, posibil scandaloase.

Sa zicem ca ai fi Dumnezeu si ca ai putea sa intervii in lume: primul lucru care iti vine in minte e ca daca ai fi in lume, te-ai feri sa spui cine esti, si asta nu doar pentru ca nu te-ar crede aproape nimeni, dar fiindca celor care te-ar crede nu le-ar folosi la nimic. Stii apoi ca, indicat ar fi sa te intrupezi intr-o vreme in care cuvintul tau ar putea fi mai bine cunoscut: de pilda intr-o vreme in care ai avea la dispozitie mijloace de comunicare in masa. Problema ta e ca, desi stii totul, nu esti sigur ca omenirea, asa prapastioasa cum e, va apuca vremuri mai bune. Iti faci un plan si te pregatesti totusi sa vii in lume chiar daca oamenii n-au inventat inca nici macar tiparul. Bineinteles ca inainte de a intra in lume trebuie sa ai pregatita iesirea. Ti-e clar ca va fi nevoie sa intri in pielea unui om, ca va trebui sa te nasti, sa traiesti si sa mori: pentru oameni, pur si simplu nu exista model mai bun decit acesta. Chiar si asa insa, te intrebi daca acestia vor fi receptivi la ce vei spune, mai ales ca stii deja ca, odata intrupat, nu vei mai fi atotputernic. Ca unui bun pedagog, iti repugna metodele care apeleaza la constringere. Pe de alta parte, desi eroul tipic poate fi un bun model, stii prea bine ca daca vei proceda ca un mag, mesajul dar chiar si faptele tale vor fi mai putin plauzibile in viitor.
Te intrebi acum ce-i vei spune unui bolnav care te va cauta pentru boala sa. Si fiindca timpul tau in lume va fi relativ scurt, trebuie sa fii retinut, adica economicos in privinta mijloacelor, si in acelasi timp, eficient. Celui bolnav i-ai putea vorbi despre celulele care-l alcatuiesc sau despre faptul ca, in viitor, cei ca el vor fi vindecati prin interventii genetice, dar nu o vei face: si asta nu doar fiindca nu va intelege nimic din ce-i vei spune, ci mai ales fiindca nu-i va fi de nici un folos. Desi e drept ca invatatura ta le-ar folosi celor din viitor -- poate ca ei vor crede mai usor daca vor afla ca a existat cineva care stia despre celule cu mult inainte sa fi existat vreun microscop --, chiar nu e greu sa alegi intre a-l vindeca pe bolnav si a le vorbi prin gura lui, celor din viitor:
Iti repugna, in fine, eventualitatea sacrificiului si ramii temator, si nu-i vorba de teama pentru sine: caci desi totul va fi autentic -- vei fi muritor si vei suferi aproape sigur mai mult decit majoritatea oamenilor --, daca sacrificiul va ajunge spectacol, va putea trece lesne in derizoriu. Esti constient ca intr-o lume plina de ignoranta lucrurile se termina adesea prost pentru cel cumsecade. Iti spui insa si ca, desi nu in definitiv, lucrurile se termina prost pentru toti muritorii, dar mai crezi ca, prin prezenta ta, macar ai putea aduce alinare celor suferinzi si indreptare celor rataciti.

Cu acestea zise, eu tot as inclina sa cred ca nu te vei intrupa. Dar si daca ai face-o, cu umilinta iti spun: faptul ca un muritor poate descoperi prin nevointa iubirea, credinta, tainicul, mi-ar aparea in continuare la fel de miraculos ca si faptul ca Dumnezeu se poate intrupa in om.