Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Monday, June 02, 2014

Cultura si idei

Vad mai multe impedimente in calea dialogului ideilor si personalitatilor. E vorba de ritmul si maniera de comunicare, mediile de comunicare si numarul intelectualilor. Este din ce in ce mai evident ca ritmul sau viteza comunicarii s-au schimbat mult, iar de comunicat, comunicam mai ales informatii si mult mai putin idei — ce-i drept, rata aparitiei (sau descoperirii) ideilor ramine, in general, una scazuta, incomparabila cu aceea in care sint produse informatiile. Mediile in care are loc comunicarea migreaza si se transforma si ele.
Desi numarul intelectualilor pare sa fie mai mare, in realitate, cel al intelectualilor autentici ramine relativ scazut, cel putin la noi. Cred ca in timpurile astea, dialogul ar trebui sa depaseasca complexele si formalismul, sa aiba loc inclusiv online — pe vremuri, erau cenacluri literare, cafenele, grupuri de dialog, cluburi sau academii.

Destinul unei carti poate fi unul complicat. Daca nu e discutata, tot ar fi ceva daca s-ar constitui macar intr-un prilej de reflectie. Se prea poate ca la noi, reflectia sa fie activitatea principala. Altii pretind ca e de preferat orice fel de discutie despre o carte, lipsei oricarei discutii.
Poate ca ar fi totusi nimerit sa distingem intre carti si ideile lor. Mai precis, am putea lua in discutie ideile originale ale unei carti si maniera in care ele se leaga de ceea ce deja exista.
E drept, pe o platforma cum e contributors e greu de discutat o carte — ar insemna sa fie anuntata din timp, sincronizarea celor interesati fiind esentiala: o carte e totusi mai cuprinzatoare decit un eseu. Dar apoi, o carte contine multe idei, iar formatul de comentariu nu permite o discutie foarte aplicata. Si, probabil ca inainte de orice discutie, s-ar impune revederea conceptelor utilizate: in cazul nostru, o clarificare privind ideile, culturile, diferenta dintre idei si informatii, dintre ideologic si neideologic, o digresiune privitoare la adevar si criteriul aferent. Iar apoi, ar fi necesar un rezumat sau macar o trecere in revista a capitolelor.

Adevarul este ca, a cerceta culturi sau cultura ca intreg e un proiect ambitios si greu de realizat. Cred ca asta e genul de subiect abordat de mai multi autori. Desi singurul autor care ar fi putut incerca asa ceva pe cont propriu la noi e chiar H.R.Patapievici, tot cred ca acesta e doar un inceput.
Am revazut azi pasaje intregi din carte. Asa cum subliniaza si Alexandru Gabor aici, cartea lui H.R.Patapievici este in mare masura descriptiva, dar e si critica: daca ne referim la ideile originale din ultimul capitol si la modelele de cultura discutate acolo, acestea sint scara si roata, modele preponderent geometrice. Alexandru Gabor discuta rapid modelele in articol.
Exista culturi si culturi: de pilda culturi de-a lungul istoriei, culturi contemporane, mari culturi, culturi mici, cultura generala si/sau de specialitate. Ceea ce m-a frapat la modelele culturii, in general, este accentul pe doua caracteristici anume: intinderea mare si adincimea mica. Din cite imi pot da seama, aceste modele se rezuma la analogiile sau comparatiile geometrice, in vreme ce aspectul cel mai important al unei culturi pare sa fie functionalitatea sa, cu corolarul imediat, simplitatea organizarii.
Ma gindesc totusi ca au fost facute deja, de altii, si altfel de analogii, de pilda unele organiciste. Astfel, un model din biologie ar fi potrivit pentru o cultura, macar pentru faptul ca orice cultura traieste ca un organism. Felul in care apare specializarea la celule mi se pare mai apropiat de felul in care apare specializarea intr-un domeniu. Practic nu exista o ierarhie, in care literatura de popularizare si literatura de specialitate ar ocupa trepte sau nivele diferite, si nici diferente importante cum ar fi aceea dintre centru si circumferinta — fizica poate servi aici drept exemplu: cartile de popularizare cele mai bune sint scrise de cei mai buni dintre oamenii de stiinta — Mihai Maci observa, pe buna dreptate, in ultimul sau articol, ca la noi, popularizarea “e un peiorativ, in vreme ce in Occident – si in particular in America – e complementul superlativ al specializarii”. Patapievici constata la rindul sau ca “la noi, dimpotriva, oricine pretinde sa fie considerat un specialist, simte nevoia sa se delimiteze de banuiala ca ar putea fi un diletant in sinul propriei specialitati prin condamnarea nemiloasa a eseisticii”, insa e clar ca problema nu e doar a noastra — si il da ca exemplu pe Friedrich Hayek, cu Drumul catre servitute, pentru felul in care notorietatea ajunge sa fie asimilata cu neseriozitatea.
In modernitate, am putea vorbi de organisme sau parti culturale, un soi de unitati functionale culturale care comunica. Astfel, recursul permanent la popularizare are de-a face cu felul in care se intretine o cultura — acolo unde nu exista specialisti recunoscuti, cultura generala balteste, iar fara literatura de popularizare, nu exista, practic, sanse de afirmare pentru specialisti.
Revenind la modele, acestea nu pot fi epuizate usor. Ele ar putea fi clasificate in categorii, in functie de importanta ierarhizarii — modele cu ierarhie si modele fara ierahie. Definitoriu pentru prima categorie ar fi modelul arborescent, un model fecund in multe domenii. Din a doua categorie ar fi modelul retelei, in care ierarhiile devin neimportante, comunicarea fiind esentiala. In mod evident, toate modelele culturale sint, de fapt, combinatii, chiar daca unele sint preponderent arborescente iar altele preponderent reticulate — cu organismele e la fel: sistemul circulator e organizat arborescent, in vreme ce creierul este reticular.
Revin la idei si la piata de idei. Faptul ca ideile nu sint discutate, poate insemna ca asta se intimpla fiindca exista dificultati de comunicare, cel putin privind comunicarea de un anumit tip — si ma refer chiar la comunicarea de idei –, mai precis ca organizarea culturii noastre e una preponderent arborescenta, in care esentiale sint ierarhiile — daca ne gindim mai bine, ne dam seama ca nu sintem departe de adevar. Cred acesta e un tip clasic de organizare, inca neadaptat la timpuri.

Cu siguranta ca lucrurile sint, de fapt, mai complicate, insa inadecvarea amintita e, cred, generalizata: mai precis, acolo unde ar fi necesara decantarea valorilor, apare ca dominanta uniformizarea, iar acolo unde ar fi necesara comunicarea, e dominanta ierarhizarea.
De exemplu, in universitati, unde ierarhiile ar trebui sa fie importante, exista o tendinta nesanatoasa de uniformizare valorica — daca totusi se face o ierarhizare, aceasta e pe baza de functii si/sau vechime.
Ar fi interesant de aflat care-i mecanismul prin care se ajunge la genul asta de inversiune care pare sistematica, fiindca ma indoiesc totusi ca-i vorba doar de obisnuita opozitie la schimbare.

Din cartea lui Patapievici rezulta clar stratificarea, chiar si in modelul rotii. Caci acolo exista totusi un centru si o circumferinta: ideea era ca toate stiintele provin din filosofie. Si as fi de-acord daca supozitia asta s-ar limita la cronologie, insa ea este de fapt mai extinsa, si, prin asta, mai rigida, adica inflexibila. Desigur, exista o circulatie de la obezi la centru si invers, si chiar pe obezi. Insa vorbim, in mod evident, de o privilegiere a centrului: fiindca prin constructie, acolo se fac conexiunile cele mai multe.
Sa fie clar, tocmai datorita simplitatii, roata a fost pentru multa vreme un bun model, cultura fiind intr-adevar (un) centru. Problema apare insa cind trebuie sa tinem seama de caracterul neuniversal al culturii, mai precis, de multiplicitatea sa, de caracterul sau mai mult sau mai putin conventional. Fiindca, in realitate, avem intotdeauna mai multe centre daca vorbim de cultura — nu trebuie sa fii un adept al multiculturalismului pentru a intelege ca chinezii sau japonezii nu se pot revendica cultural sau filozofic de la grecii antici sau ca religiile lor sint foarte diferite de crestinism. Astazi, poate doar local, modelul rotii mai poate descrie bine cunoasterea. Ginditi-va, inclusiv rolul filosofiei pare sa se fi schimbat foarte mult. Lucrurile sint chiar mai complicate, de vreme ce, in pofida caracterului sau universal, chiar si stiinta admite mai multe centre — fiindca exista domenii care pot fi considerate adevarate centre, fizica, chimia, biologia, si care pot modifica inclusiv paradigme filozofice sau religioase. Mai mult, fiecare stiinta in parte este pluricentrica: exista intotdeauna mai multe axiome sau principii independente, din dialogul carora apare dezvoltarea (stiintei).
Undeva in cartea sa, Patapievici vorbeste de om ca de o cultura — imi place ideea asta, desi ea nu e noua. Mergind mai departe, mi se pare important de acceptat ca, in acest sens si indiferent de cultura, fiecare om este (un) centru.

In fine, nu vad o concurenta a mediului online cu cel televiziual, in orice caz, nu cind vinde vorba de idei. Dupa parerea mea, mediul televizual face o prima si necesara selectie a celor care cauta raspunsuri.

Vezi De ce nu avem o piata a ideilor, a lui Alexandru Gabor