Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Tuesday, August 25, 2015

Despre Socrate

Privitor la ce anume ar putea pati un Socrate al nostru, mi se pare ca raspunsul il avem deja. E drept, pentru multi, e vorba de unul surprinzator si care, probabil, i-ar irita o data in plus pe si mai multi dintre noi.

In definitiv, de ce ii irita Socrate pe cei mai multi dintre contemporanii sai? El, spre deosebire de ceilalti, recunoastea ca nu stie si le arata si lor ca nu stiu ceea ce pretind cu emfaza ca stiu. Iar asta putini pot ierta sau trece cu vederea. In vremurile acelea puteai muri din cauza asta: dupa cum stim, Socrate a ales sa moara.
Cred ca la noi, rolul lui Socrate l-a jucat magistral chiar Patapievici, si asta desi el nu se pretinde filozof. Probabil ca nici la ora asta, in Romania, nu putem gasi un om mai citit decit el. Dar ce a facut el? Si-a facut vreun partid? A incercat sa faca prozeliti? A facut vreo scoala sau propagat vreo ideologie? Nu. A incercat sa dialogheze in beneficiul nostru cu o multime de oameni de bunt simt, destepti si cultivati. Mai mult, a facut din institutia pe care a condus-o timp de 7 ani un model cu impact international. A scris carti remarcabile si articole in care nu si-a ascuns optiunile problematice, nici macar pe cele politice. Ce a primit in schimb? A fost numit fascist (basist) si eliminat ca atare din viata publica. Ura impotriva lui a fost propagata de televiziuni pina acolo incit omul ajunsese sa fie scuipat pe strada iar in Parlament (cu ocazia condamnarii comunismului, si unde se afla impreuna cu Plesu si cu Liiceanu), la un pas de a fi linsat: unii l-ar dori impuscat (Breban). Straniu destin pentru cineva care n-a fost preocupat in viata lui decit de carti, idei, dialog, cultura, spirite alese — cuvintele, s-a spus, pot fi, uneori, mai periculoase decit gloantele.
Rolul lui Socrate l-au jucat insa si altii, cu nu mai putin talent. Plesu, prin demersul sau prin care a incercat revalorificarea dilemei, inchipuiti-va daca puteti, ca numai prin asta a reusit sa scandalizeze o multime de romani care STIU, care erau sau care sint edificati. Ce-au vazut si inteles oamenii? Au vazut ca Plesu a fost ministru in mai multe guverne si s-au lamurit repede ce e cu el. Carevasazica, daca ai o optiune politica clara, ca Patapievici, atunci esti fascist, daca insa nu iti lamuresti pe deplin optiunile si esti dilematic, esti lipsit de caracter, ca Plesu, care e mai urit decit Socrate, e gras, si pe deasupra tigan, etc. Liiceanu e liicheanu fiindca a conceput faimosul Apel catre lichele, si-a insusit Editura Politica cu scaunele si mesele comuniste si si-a permis sa faca din ea editura fanion a Romaniei, Humanitas. In special Plesu, Patapievici si Liiceanu sint vazuti ca fripturisti pentru ca au slujit cum s-au priceput ei mai bine binele comun. Ne amintim ca Socrate, pus sa-si dea o pedeapsa, a cerut o pensie si masa gratuita pina la sfirsitul vietii pentru serviciile aduse comunitatii, iar asta n-a facut decit sa scandalizeze o data in plus marimile cetatii ateniene.
Pentru ca ne-au aratat in oglinda, intelectualii nostri de marca sint injurati zilnic, nici vorba de respect, daca vorbim de politicieni sau popor. Televiziunile au facut adesea emisiuni de demascare cu audienta in care au linsat practic intelectuali de marca. Amintiti-va insa si de forumurile mai vechi din Revista 22, de sub articolele remarcabile ale lui Andrei Cornea sau de cele din Evenimentul Zilei de acum citiva ani, de sub articolele stralucite ale lui Mircea Cartarescu.
S-ar spune ca pentru oamenii cu bun simt n-ar trebui sa fie o problema sa-l recunoasca si sa-l respecte pe Socrate. Vedem bine insa ca chiar si pentru ei poate fi dificil, frustrant si chiar dureros sa-si admita ignoranta. Problema e ca nu putem deveni mai intelepti, si cu atit mai putin iubitori de intelepciune daca incercam mereu sa-l eliminam pe Socrate din cetate. Caci daca ceva lipseste aproape cu desavirsire din societatea romaneasca de azi, aceea e chiar intelepciunea.

In acest context, merita cu prisosinta reascultat dialogul despre Socrate dintre Andrei Cornea si Horia Roman Patapievici.

Obs. Vezi Filosofia diletantismului dogmatic de Tereza-Brindusa Palade.