Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Wednesday, May 25, 2016

Despre Biserica

Spune Voinescu:
Nu trebuie slujit nici poporul, nici Cezarul – ei se slujesc unul pe celalalt. Trebuie slujit Dumnezeu si atit! Oricum, e atit de mult...
Dimpotriva, cred ca asta-i calea sigura catre extremismul religios. Acesta este mecanismul exact prin care are loc radicalizarea islamistilor si motivul pentru care spalarea pe creier functioneaza atit de bine. Consacrarea religiei a venit din contra, tocmai prin functia sa sociala dominanta, idealul cel mai inalt al unui om fiind acela de a-si sluji semenii. Dar oare nu suna asta din cale-afara de idealist? Si totusi, avem exemple elocvente inclusiv din afara bisericii: iata, fara a fi politician, prin ceea ce a facut, nu clampanind panglici patriotice, un om ca Einstein si-a slujit cu devotament semenii -- nu doar pe germani sau elvetieni, ci si pe americani dar si pe romani, africani si asiatici deopotriva --, fiindca intreaga umanitate se foloseste si se va folosi in viitor de marile sale descoperiri.

Vezi articolul lui S. Voinescu, De ce biserica ar trebui sa fie fericita ca scade in sondaje (pentru partea intii a articolului, click aici).

Monday, May 23, 2016

Despre muzica pop si mediocritate

Constat ca sintem, ca de obicei, foarte buni in a-i critica pe altii: frapeaza totusi siguranta, stilul nostru oracular, desfasurarea de forte.
Problema cea mai mare a mediocritatii o constituie mai mereu ceilalti: iar cel mediocru incepe critica mereu de la celalalt -- altfel, motivul principal pentru care teoriile conspiratiei nu vor disparea niciodata este tocmai imposibilitatea eradicarii mediocritatii.
Si totusi, normalitatea nu e totuna cu mediocritatea. Iar daca ar fi sa spun cine e normal in poveste si cine mediocru as face-o fara ezitare: abia suedezul e cel normal iar romanul e cel mediocru. Caci mediocru esti atunci cind lupti din greu ca sa obtii si sa pastrezi normalitatea, iar asta se intimpla nu fiindca altii sint de vina -- de pilda politicienii --, ci fiindca mizele sint mai mereu mici. Caci in Romania, miza cea mai mare e cum sa dai un tun si sa traiesti apoi linistit din ce ai deturnat, iar daca nu esti lasat in pace de justitie, sa intri in politica si sa schimbi legea in favoarea ta si a celor ca tine. Ei bine, aceasta miza "uriasa" pentru romani, pentru suedezi e una de nimic, chiar admitind ca idealul suedez ar fi acela de a da lovitura in lumea muzicii pop. Prima indeletnicire e din capul locului necinstita in vreme ce a doua e perfect onorabila. Dar apoi, doar pentru a pastra aparentele onorabilitatii la noi trebuie sa intorci Romania intreaga cu fundu' in sus, daca e nevoie sa schimbi inclusiv constitutia si sa critici virtos UE pentru pastrarea MCV, in vreme ce in Suedia, pentru a cuceri lumea nu ai nevoie decit de un hit scris cu talent.

Niciunde altundeva (nici măcar în Liverpool, nici vorbă de New York!) genurile minore ale muzicii nu sunt urmărite cu atâta devotament şi încrâncenare, niciunde altundeva muzica “neserioasă” nu stârneşte pasiuni atât de serioase, niciunde nu este colecţionată cu atâta ardoare şi compusă cu atâta sârguinţă. Faptul că muzica uşoară (de la hard rock până la disco pop) constituie, în Suedia, un “jurnal de ţară”, un topos şi un program existenţial deopotrivă impetuos şi anemic, vocaţional şi silit, este ilustrarea cea mai nimerită a unui mod de a fi care ezită între ipocrizia populismului şi trufia individualismului, între indispoziţia psihică şi dispoziţia materială a suedezului de a (se) cheltui în divertisment. -- vezi Suedia fluiera de Adela Toplean

Suedia e una din acele tari nordice aproape fara coruptie, unde nici macar ateismul nu e dominant, asa cum cred unii -- Suedia e totusi o monarhie.
Oricit am vrea, nici rockul si nici hard-rockul -- si probabil ca nici macar muzica pop -- nu intra in categoria muzicii usoare, asta desi e facuta, in general, de oameni care nu au urmat neaparat studii muzicale pretentioase: cei pasionati cu adevarat de muzica usoara sint, de fapt, romanii, care n-au avut vreodata muzica pop de calitate si nici public autentic pentru asemenea muzica -- ce sa mai zicem de muzica rock sau jazz, si azi fara prea mare ecou in cultura romaneasca.
Cit despre fluierat, ar trebui sa ne amintim ca principiul functionarii marilor orgi e acelasi. Da, Suedia fluiera si mi se pare minunat -- ce bine ar fi daca si Romania ar invata sa fluiere, mai precis sa-si traiasca normalitatea fluierind.

P.S.
Altfel, suedezii au muzica chiar dincolo de ce sintem noi dispusi sa numim muzica, iata doar o mostra:
Dark Ambient Playlist - Atrium Carceri

Friday, May 06, 2016

Despre crima

Cultural, subiectul poate fi deosebit de bogat. Insa adevarul mereu trecut cu vederea este acela ca nici o crima nu are sens -- executiile condamnatilor la moarte nu sint crime tocmai fiindca au un sens.
Drept e ca credinta crestina se invirte in jurul unei crime si are, de aceea, de la inceput un impact emotional major: oamenii pot fi usor culpabilizati desi, in realitate, ei nu sint responsabili in nici un fel de moartea lui Iisus. Altfel, e cu totul absurd sa crezi ca moartea unui om nevinovat va izbavi lumea.
Competitia si chiar razboiul presupun reguli, protocoale si se supun legii: crima se remarca prin incalcarea tuturor regulilor, tuturor legilor.
Fiindca orice crima incepe cu o minciuna: nu poti ucide decit daca sufleteste esti bolnav, pentru a ajunge sa ucizi trebuie sa-ti calci in picioare propriul suflet. E necesar mai intii sa te minti, sa repeti la nesfirsit si sa crezi ca viata nu are sens. Insa chiar si asa, e de o mie de ori mai bine sa te sinucizi decit sa ucizi un alt om -- iata, sinuciderea poate avea sens.

Vezi De ce "ucidem" de Sever Voinescu

Wednesday, May 04, 2016

O solutie

As zice ca acum traversam mai degraba un blocaj, fiindca nici politicienii nu mai pot face chiar ce vor ei intr-o Europa interconectata.

Bun, sa luam lenea si lehamitea. Dar cum s-a ajuns la ele? Astea sint doar stadiile de dezvoltare ale bolii, simptomele. Dar cauzele?
Cred totusi ca acestea sint mai profunde si tin de sistemul defect de credinte al romanilor.
Ca de obicei, transformarile majore ale lumii in care ne-am trezit ne-au luat pe nepregatite si-atunci ne-am intors la sisteme de credinte vechi si aproape inutilizabile. Cel mai interesant este insa ca nu ne dam seama ca lumea capata sens sau poate fi explicata satisfacator prin orice sistem de credinte si credem in continuare ca satisfacatorul e suficient. Ei bine, in lumea de azi nu mai e.
Problema esentiala a romanilor este ca inca n-au inteles ca astazi, pentru a reusi, trebuie sa excelezi cu-adevarat in ceva. Si nu-i vorba aici de politicieni, caci ei nu pot depasi, oricit s-ar stradui filosofia compromisului. Problema este tot a noastra, a celor care nu fac in mod direct politica. Fiindca sintem mereu cu ochii spre trecut. Desi trecutul e important, izvorul nu e totusi acolo, oricit ne incapatinam noi sa credem asta. Asadar, problema e ca sistemul nostru de credinte ne duce mereu in trecut. Deranjant este ca nici macar acolo n-am fost si nu sintem foarte buni: n-avem istorici, n-avem filozofi, n-avem artisti, n-avem umanisti de prima mina, iar cu cei pe care-i avem maturam pe jos.
Dar, desi boala asta e grea, are totusi un nume comun. E mediocritatea. Da, doar mediocritatea e capabila de asemenea minuni, cum ar fi ingenuncherea popoarelor. Poate nu ma credeti, dar aduceti-va aminte ca doar cei mediocri ating lehamitea inainte de a face chiar si cel mai mic efort: doar ei pot crede ca merita sa primeasca cu mult inainte de a se apuca de treaba. Anvergura noastra e mereu una locala: sintem mindri ca sintem mediocri. Drept e si ca normalitatea e esentiala in viata de toate zilele — fara ea nu poti face aproape nimic ca lumea –, insa nu e si nici nu poate fi motiv de mindrie. Sintem inclusiv lipsiti de onestitate crezind contrariul.
Iar simpla combinatie dintre mediocritate si lipsa de onestitate e deja fatala in orice destin, fie el dintr-o lume normala.
Nu sint nici politician, n-am nici soclu de aparat, se vede cu ochiul liber: sintem un popor mediocru si lipsit de onestitate. Nu sintem o colonie a occidentului ci prizonierii propriei ignorante in general, si prostiei in momentele esentiale.

Bun, veti spune, dar acesta-i doar un diagnostic, iar noi excelam inclusiv la diagnosticare: care-i solutia?
Solutia e extrem de simpla dar nu pe placul nostru: acum, ca am ajuns la normalitate, fiecare dintre noi trebuie sa invete sa fie foarte bun in ceva. Si nu, nu trebuie sa intram in politica pentru a reusi, caci pentru cei mediocri politica e calea sigura catre pierzanie — mediocritatea isi pierde mereu capul cind scapa la putere, asta e una dintre cele mai vechi lectii neglijate mai ales de spiritele caldute.
E foarte important sa nu ne temem: doar cei mediocri se pot teme ca cei de la putere vor avea cistig de cauza, fara sa inteleaga ca mediocritatea la putere e direct prostie sau coruptie — nimeni nu mai poate cistiga in lumea de azi bazindu-se doar pe prostie (a lui sau a altora). Politicianul de azi nu mai are acces la instrumentele de oprimare formidabile ale secolului trecut, incit, daca e doar prost sau corupt, va plati cu virf si indesat pentru delirul puterii.
Sa nu uitam totusi ca viata celui mediocru e mereu mai complicata. Daca vrem o viata simpla, solutia nu e (refugierea) in natura sau in trecut ci sa excelam in ceva: nu in orice, ci in ceva cu sens.

Vezi articolul Primejdia care ne paste. Despre lehamite de Gabriel Liiceanu

Tuesday, May 03, 2016


Din nou despre inviere

Iisus a fost un om remarcabil: daca a existat, desigur -- in termenii de azi, un filozof sau ginditor remarcabil. Cei din vremea sa au inchegat o religie in jurul invataturilor sale sau ale celui care l-a creat pe Iisus, ca personaj istoric. Dar, ca in orice religie oficiala, lucrurile au mers atit de departe incit nu se mai stie ce e adevarat din punct de vedere istoric si ce nu. Oamenii nu par deloc deranjati de asemenea amanunte, dimpotriva. Ar fi insa interesant de stiut, daca Iisus a existat cu-adevarat si daca azi ar fi cu-adevarat viu, ce ar avea de spus despre religia crestina.
De-a lungul istoriei, multi oameni au devenit legende: uneori mi se pare totusi trist faptul ca despre ei sau familiile lor au fost inventate povesti, chiar si cu buna intentie sau credinta. Dar poate ca nu inteleg eu: poate ca avem cu totii atita nevoie de fictiune, incit nu mai e asa de important de stiut unde incepe si unde se termina aceasta. Cum ar fi oare daca as spune despre V. ca e Hristos inviat? Ar suna oare a batjocura? Dar cine ar fi cel batjocorit? Fiind cu-adevarat credincios, nu cred ca V. s-ar putea simti batjocorit. Ar fi oare numele lui Iisus batjocorit? Dar El a venit in lume pentru cei sarmani. S-ar simti ceilalti credinciosi insultati? De ce? Doar fiindca ei nu pot crede ca V. e un inviat?
Ma consider credincios, dar nu pot face lucrul cel mai simplu pe care-l fac toti cei care cred in invierea lui Iisus si care spun in fiecare an "Hristos a inviat": si asta fiindca chiar nu cred ca a-nviat. Desi as vrea sa stiu, totusi NU STIU daca sufletele supravietuiesc mortii.
Pe de alta parte, cred cu putere in metafora fiintei, incit, probabil ca exista ceva etern in fiecare fiinta. Acel ceva etern nu poate muri odata cu trupul, si-atunci nu are sens sa spun ca a inviat ceva ce n-a murit niciodata.

Vezi Lumea prin ochii lui Petru de Sever Voinescu.