Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Tuesday, December 01, 2015

Einstein 100

Desi teoreticianul Luboš Motl e veleitar, limbut si agresiv in critici iar pe Einstein l-a criticat adesea, el a scris totusi un articol cald la 100 de ani de cind Einstein a sustinut, la Academia Prusaca Regala de Stiinte, forma finala a ecuatiilor teoriei generale a relativitatii.
Am citit mai multe texte zilele astea -- unul inclusiv pe contributors.ro: daca nu colporteaza direct falsuri, majoritatea abunda in poncife despre Einstein si teoria sa. Drept e si ca sint unii care trec drept mari popularizatori ai stiintei si care n-au scris acum nici macar un rind. Incit, articolul lui Motl mi s-a parut printre cele mai bune:
vezi 100 years of general relativity de pe blogul TRF.

Saturday, November 14, 2015

Crima si religie

Cred ca problema raului ne arata destul de clar de ce postularea existentei lui Dumnezeu e problematica. Fiindca, admitind existenta, insasi definitia lui Dumnezeu e problematica.
Sa observam insa un fapt care pare lipsit de importanta dar care ar putea solutiona multe probleme legate de raporturile religiei cu modernitatea. Exista o ierarhie precisa a raului, in vreme ce binele nu are si nu poate avea una clara. Descoperim aici un tarim al paradoxurilor. De pilda: pentru a-si creste potentialul, raul trebuie sa se organizeze, in vreme ce Binele nu se poate dezvolta decit in stare de libertate de gindire care are cel putin aparenta unei dezorganizari.
Dilemele ne ajuta uneori sa clarificam lucrurile. Iata citeva care m-au ajutat pe mine, de-a luncgul timpului.

Dupa tragedia comunista, ce e de preferat, totusi, intre un ateu obisnuit si un credincios obisnuit?
Chiar credeti ca existenta raului in lume infirma existenta lui Dumnezeu sau doar ca ar trebui regindita religia si fundamentele sale? Iar daca alegeti infirmarea existentei ca fiind mai plauzibila, nu credeti totusi ca in sustinerea acestei cauze veti regasi mai degraba o alianta impura dintre lipsa de onestitate si resentiment si care se opune credintei, in general?
Religiosii spun ca teroristii islamisti sinucigasi nu sint in realitate religiosi, iar ateii sustin ca religia e mai degraba rea si ca ar trebui sa renuntam la ea. Chiar credeti ca islamistii nu pot fi religiosi doar pentru ca credintele lor nu sint acceptabile in religia d-voastra sau o alta asemanatoare? Daca insa admitem ca teroristii islamisti sinucigasi sint totusi religiosi, cum anume poate un om deveni criminal, iar un potential lider religios sau ateu militant, dictator?

Revenind la ierarhiile raului, sa incercam alte dileme.
Care e mai rau, un alcoolic oarecare sau un extremist religios?
Care e mai rau, sustinatorul sincer al unei dictaturi sau un terorist?
Un kamikaze japonez sau un terorist islamist sinucigas?
Un politician profund corupt sau un terorist islamist sinucigas?
Un criminal in serie sau un terorist islamist sinucigas?
Un dictator sau un terorist islamist sinucigas?

Tuesday, November 03, 2015

Nu e deloc simplu cu presa

Pare ca e simplu dar nu e. Si pare tocmai fiindca functioneaza in alte parti. De fapt, la noi, nimic nu mai poate fi simplu, caci la fundatia democratiei noastre stau minciuna si crima — aproape totul a fost malformat, corupt, pervertit.
Iar asta cu demisia in bloc e deja wishful thinking: nu avem nici un precedent de acest fel, nimic care sa ne incurajeze sa cerem si mai ales sa asteptam asa ceva. Iesirea in strada nu e eficienta decit daca e rara, de proportii si pasnica: nici pentru asa ceva nu avem, la noi, precedente recente — le regasim insa tot in vest, unde, intr-adevar, pare ca totul e mai simplu.
Revenind la CNA, acesta este, de fapt, o institutie politica, iar politicienii nu vor renunta la ea — ar fi trebuit sa reprezinte brealsa jurnalistica si nu partidele, sa monitorizeze breasla, nu sa fie portavoce pentru demagogie. Daca mare parte din Parlamentul Romaniei e corupt, nu poate fi altfel una din multele institutii politizate — cum politicienii nu respecta legea, nici reprezentantii lor din institutii nu o vor face.

Oricit ne-am stradui, nu vom gasi o solutie simpla la chestiunea televiziunilor deraiate de la noi, si asta pentru ca nu exista o solutie simpla. Mare parte din televiziuni au ajuns deja pe miinile unor politicieni corupti si este nerealist sa ne asteptam ca jurnalistii angajati acolo si care depind in mod direct de cei corupti sa-si faca meseria cum se cuvine -- e cu atit mai putin realist sa credem ca ar putea fi in stare sa-i monitorizeze pe altii.

Normalitatea si decenta sint rezultate ale unor demersuri indelungate care pornesc de la educatia centrata pe morala. Si ma refer la o morala autentica ce isi are, intr-adevar, originea intr-una religioasa, dar din care au fost totusi eliminate in mare parte ipocrizia si demagogia, izvoarele care alimenteaza perversiunea si promiscuitatea.
De exemplu: stim ca nu a existat in comunism materia numita Educatie Sexuala care, chiar si azi, naste polemici intre cei religiosi si cei mai putin religiosi. Surprinzator, intre rigiditatea credintei religioase canonice si cea comunista sint foarte multe asemanari, caci ambele neaga si culpabilizeaza comportamente naturale, categorisindu-le inca de la inceput ca deviatii. Problema e ca culpabilizarea originara a comportamentelor celor mai naturale (ex. sexualitatea) impune forta manipulatoare a ipocriziei intr-o societate. Putini inteleg chiar si azi ca, de-a lungul istoriei, multe razboaie, tragedii sau faradelegi ar fi fost evitate daca stapinitorii sau liderii s-ar fi comportat natural in spatiile lor intime. Or, demagogia este aceea care il poate orbi pe om intr-atit incit acesta sa ajunga sa-si conduca viata dupa preceptele cele mai rigide si care nu au in spate aproape nimic din ceea ce am putea numi cunoastere. Incit, intr-o lume fara ipocrizie, probabil ca psihanaliza si-ar fi pierdut obiectul, in nici un caz nu ar fi trecut drept stiinta. Stim, sint imposibil de evaluat, intr-o societate, energiile zagazuite de inhibitii si vinovatii fara obiect, provenite direct din gindirea demagogica. Ne amintim, de asemenea, ca cel care le manipuleaza s-a nascut, in mod natural, chiar in democratie, la inceputurile acesteia. Astfel, manipulatorul este raspindit acolo unde elitele au fost maturate sau nu mai comunica cu oamenii: de aceea, societatile in care comunizarea a reusit pe deplin sint, astazi, pepiniere ale demagogiei.
Nu trebuie sa gindim ca lipsa ipocriziei ar insemna numaidecit lipsa inhibitiilor de orice fel sau caducitatea decentei. Se cuvine sa admitem insa ca oamenii au nevoi pe care, in genere, credintele sau ideologiile politico-religioase le desfid (ex. proprietatea), le dezavueaza, le batjocoresc, in fine, le condamna, si ca refularile corespunzatoare lor se manifesta in mod natural in spatiul public si pe chestiuni care n-au legatura directa cu nevoile care le-au generat, sint eratice si adesea devastatoare.
Una din complicatiile majore ale demagogiei e ca se transmite foarte usor si ca inclusiv cei care vor o schimbare in bine pot lesne deveni manipulatori, impingind la actiune si masuri imediate, suspendind dezbaterea, alungind chibzuinta.
Ideea e ca, in constructia noastra democratica nu am depasit inca nivelul fundatiei, tocmai fiindca fundatia ramine labila.

Saturday, October 24, 2015

Civism

In '90, Romania nu putea fi substantial diferita de cea din '89, chiar daca trecuse printr-o revolutie. De fapt, asta-i problema cu revolutiile: produc haos si tragedii sociale dar nu schimba in bine indivizii, ba dimpotriva, hranesc oportunismul cel mai abject. Incit, in pofida valului anticomunist, Romania raminea o tara comunista. Omul nou era, din pacate, o realitate electorala covirsitoare in '90, rezultat direct al sistemului ceausist -- "populatia a reactionat", Duminica Orbului a fost confirmarea tragica a faptului ca, surprinzator, inclusiv mare parte din tinerii de-atunci erau lipsiti de civism -- in esenta, omul nou era si este chiar cel al carui simt civic a fost extirpat sau complet malformat. Inca si azi, dictionarele noastre dau o definitie malformata cetateanului, caci individul nu mai e vazut ca om liber al tirgului, cetatii sau orasului, ci mai degraba ca om indatorat statului, civismul fiind asimilat, in esenta, patriotismului.
Simtul civic ar fi cerut atunci apararea celor din Piata Universitatii de catre bucuresteni, nu hulirea sau cotonogirea lor. Caci la origine, civica era fapta celui care salva viata unui concetatean, nu cea a celui care dadea din gura despre iubirea fierbinte de patrie.

Wednesday, October 21, 2015

Democratie, razboi si pace

Cred ca analogia cu situatia de dinaintea primului razboi mondial din Europa e mai degraba o capcana. Vorbeam atunci despre mai multe imperii sau foste imperii, fiecare avind armata sa. Astazi vorbim despre democratii puternice si mature, despre democratii imature sau slabe -- vezi tarile cu state corupte, printre care si Romania -- si despre dictaturi si state mult intirziate istoric, ma refer la cele unde politicul nu s-a desprins inca de religios.
Cum s-a mai spus, adevarul este ca noi, europenii, ne-am obisnuit sa faca altii treburile murdare pentru noi. UE nu doar ca nu are o forta armata de sine statatoare, dar abia daca mai stie care ii sint granitele. Bun, nu avem o armata, dar nu avem nici macar citeva drone de supraveghere la granite, in Siria, Afganistan, Ukraina sau alte zone fierbinti de pe glob care sa ne tina la curent cu ce se intimpla pe teren.
Poate ca ar fi timpul sa ne maturizam si sa nu mai facem analogii prin care sa ne spalam de responsabilitati -- Orientul Mijlociu e mai aproape de noi decit de America.
Drept e ca istoria noastra comuna ne-a obisnuit cu recursul la forta in clarificarea problemelor dintre tari -- daca nu e forta armelor, atunci e forta economica, forta sa fie. Astfel ca nu vorbim prea des despre maturitate si argumente rationale in treburile politice cu-adevarat complicate, iar asta e simptomatic. Pacea n-ar trebui sa insemne delasare, ci razboiul argumentelor: caci pe timp de pace, politicienii ar trebui sa argumenteze pina cad lati in sustinerea intereselor noastre -- asta-i treaba lor, de-asta ii platim. Recursul la forta este mult prea comod pentru politicieni si mult prea dureros pentru noi, pentru a mai fi azi viabil.
America e o democratie matura si isi vede de-ale ei, nu e obligata sa ne pazeasca. Are universitati cum nici o tara nu are dar si probleme pe care noi abia acum incepem sa le intuim. Cine vrea insa azi, cu-adevarat, democratie, e nevoit sa si-o construiasca, sa investeasca in ea: s-a cam terminat cu democratia moca. Drept e ca multi prefera democratia second-hand -- vezi rusii sau chinezii --, de parca vorba care spune "cit dai, atita face" a fost gindita in situatii ca astea.
Cred ca America a inceput sa-si dea seama ca forta nu intelepteste pe nimeni, ca tarile mari sau mici care vor democratie sau educatie trebuie sa faca ele insele eforturi. Asa cum nu poti creste copii cu-adevarat responsabili cu bataia sau doar cu masuri punitive, tot asa, nu poti creste democratii doar cu forta. Si, cum parintii adevarati ai oricarui stat sint elitele sale creatoare impreuna cu cele politice, e deplasat daca nu chiar absurd sa atribuim tarilor cu democratii puternice roluri paternale.
Ne suparam ca America a intervenit in Irak si-apoi s-a retras, dar facem asta fara sa luam in considerare costurile -- caci nu-i vorba aici de cele materiale ci de vieti. Fiindca nu poti cere unui american sa moara pentru cauza celor care nu sint in stare sa-si conduca tara. Se spune mereu despre statele cum e Irakul ca nu au o traditie civica: dar sa si-o faca, sa si-o creasca pe cheltuiala, cu transpiratia si oamenii lor. Cit despre regimul lui Saddam Hussein, acela a fost destructurat mai ales fiindca devenise agresiv si razboinic cu vecinii sai -- chestiunea armelor de distrugere in masa a fost, e-adevarat, un pretext cu totul nefericit.
In fine, e de admis ca pericolul unui nou razboi mondial e mai mare decit acela de a fi loviti de un asteroid: totusi, analogia cu declansarea primului razboi mondial ramine una deplasata, menita mai degraba sa infierbinte spirite si-asa incinse.

Vezi art. lui Octavian Manea, Cum ar arata o lume fara America?

Saturday, October 17, 2015

Repetitie

Baconschi zice:
GIF-ul (o simplă denumire de format, de felul JPG sau PDF) e un emoticon tridemensional, dinamic, dar și o pregustare a iadului, a cărui esență e repetiția: stați 10 minute prinvind la un GIF...

Nu-i musai sa dam repetitiei semnificatii abisale ca sa intelegem cit este de importanta.
Pentru unii, repetitia e mama invatarii, pentru altii, neinsotita de spirit critic e mama indoctrinarii dar si a propagarii minciunii: fara repetitie insa nu exista muzica si nici macar ritm. Exersarea presupune repetitie. Repetitia este esentiala si pentru cei ce se roaga -- acesta e un subiect in sine --, pe de alta parte, nu atit repetitia, cit natura acesteia ii defineste inclusiv pe recidivisti.
Fara repetitie nu putem vorbi de modele, originale sau copii, nu putem vorbi de traditii, de cultura si nici de carti, probabil nici macar despre limbaj autentic. Banii si productia de serie, democratia insasi cu alternanta la putere dar si lumea cuantica (atomica sau subatomica) inseamna repetitie.
Evolutia lumii vii are in centru repetitia, replicarea, inmultirea. Mai mult, fara repetitie nu putem vorbi de organisme complexe sau multicelulare. Cind in replicarea ADN-ului apar probleme, organismul se imbolnaveste. Drept e si ca mutatiile favorabile sint esentiale pentru evolutia de orice fel, dar ele sint relativ rare. Esentialul este repetitiv, legile omenesti sau ale naturii sint repetitive. Miscarea, propagarea, spatiul si timpul, chiar existenta insasi inseamna repetitie.
Repetabilitatea este esentiala pentru stiinta fiindca experimentul este esential in stiinta. Despre repetabilitate ajungem sa vorbim si cind ne referim la societatile de orice fel, de azi sau de demult. Retelele de orice fel sint structurate repetitiv. Procesorul oricarui calculator este un dispozitiv fundamental repetitiv. In matematica, definirea numerelor naturale se face prin adunarea repetata a unitatii.
In fine, nu cred ca putem defini unicitatea, constiinta si nici individualitatea fara a apela la repetitie. Iar definirea acestora nu se face prin contrast, ci cu ajutorul a ceea ce numim repetitie.
Repetitia este, de fapt, nedefinibila, definitiile insele avind nevoie de repetitie pentru a fi instituite.

Thursday, October 15, 2015

Caro Emerald

Drept e ca n-am mai pus de mult timp muzica aici...

Nu agreez muzica hip-hop, da' uite ce poti face din ea daca stii intr-adevar muzica. Iar Caro e totusi o europeana cu conservator; ma rog, un fel de europeana, olandeza cu mama din Aruba.
Stilul asta jazzy al ei e formidabil, se misca foarte bine, are o ingenuitate fermecatoare -- well, you can't help but love her.
Fireste, ea nu cinta in mod obisnuit hip-hop, ci jazz, retro, pop, electro-swing: pe youtube e multa muzica buna cintata de ea. N-am stiut pina alaltaieri de ea, asa ca e pur si simplu o revelatie.
(Vezi A Night Like This, That man, Liquid Lunch, Pack Up The Louie, Tangled Up, The Other Woman, Bad Romance sau You Know I'm No Good dupa Amy Winehouse)

Enjoy.



Am dat de ea cautind muzica unui documentar BBC, mai precis o melodie, Dr Wannado -- documentarul era unul din seria Trust Me I'm A Doctor.

P.S.
Cum ziceam, am cautat melodia Dr Wannado si ma asteptam sa descopar o cintareata consacrata de pe la mijlocul secolului trecut, iar surpriza mea a fost mare cind am descoperit-o pe Caro. Surpriza a fost cu atit mai mare cu cit am descoperit, de fapt, un fenomen: am umblat pe youtube si am descoperit muzicienii remarcabil de tineri din jurul ei (vezi turneele lor de acum citiva ani, sub genericul Clubtour Caro). Ma bucur ca in Europa exista pasiune pentru muzica de calitate si ca tinerii cauta si savureaza inca asa ceva -- succesul lor imi confirma asta. Despre melodia A Night Like This eram in stare sa jur ca e o tema clasica. Ei bine, nu, e lansata de Caro Emerald in 2009. Sigur ca sint multe asemanari cu cintece mai vechi (din Brazilia sau de nu stiu unde), insa e firesc sa se intimple asta cind nu tii sa fii original cu orice pret si continui bine ceea ce au inceput cei de dinaintea ta.