Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Sunday, February 01, 2015

Humanitas -- 25 de ani

Sunday, January 25, 2015

True music

Mergind pe fir, ascultind Jolly Boys si-apoi Amy Winehouse, am ajuns sa ascult, simbata noaptea, Donny Hathaway. E incredibil cum suna:

Thursday, January 08, 2015

Ideologia sustine lumea

Iata doua moduri foarte diferite de a intelege libertatea: cel american si cel european. Un naiv ar putea crede ca americanii, eventual si britanicii sint niste lasi, ba mai mult, chiar ipocriti, fiindca nu publica acele caricaturi. Si totusi, America asa functioneaza, si functioneaza foarte bine. E vorba de respectul pentru valorile celuilalt.
In Europa, valorile celuilalt pot si trebuie sa fie ironizate, criticate.
Pe de alta parte, cei care i-au ucis pe jurnalistii de la Charlie Hebdo nu s-au limitat la a insulta milioane de oameni si stim deja, critica si ironia pot fi vazute ca insulte de catre o multime de oameni foarte sensibili, atit de sensibili incit sint gata sa ucida.
Instinctul american e totusi bun: toate societatile, inclusiv cea americana, sint tinute in friu de ideologie, de regula de ideologia religioasa. In Europa de vest e un soi de ideologie progresista, de stinga, in Germania e mai degraba una de dreapta, dar tot ideologie: in est, e vorba de ideologie religioasa, ca in America -- vezi Romania.
Istoria ne arata ca e mai degraba preferabil sa-l ironizezi pe Darwin decit pe cel religios, chiar si astazi, iar asta e unul dintre cele mai ciudate lucruri.
E-adevarat, ideologie e si comunismul iar acum putem intelege mai bine de ce Lumea libera din timpul Razboiului Rece -- mai precis America -- nu a intervenit in lagarul socialist. E vorba despre acelasi respect fata de valorile celuilalt, chiar daca acestea se constituie intr-o ideologie care-ti submineaza propriile valori.
Realitatea este ca, desi oamenii cauta adevarul, ei nu sint si nu pot fi guvernati de adevar, ci de ideologii.

Tuesday, November 11, 2014

Politica si ideologie

Unii isi imagineaza fenomenul PSD ca pe o forta a naturii asemanatoare cu o gorila.
Imi pare rau, dar nu agreez comparatia asta cu gorila, caci gorila este un animal mare si blind.
In fapt, n-as putea asimila grupul de crima organizata numit PSD cu vreun animal sau grup de animale. Iar motivul este unul simplu: animalele nu mint, cel mult disimuleaza.
PSD este un imperiu al minciunii si toate imperiile minciunii se folosesc de ideologie. Unul din motivele pentru care harta Romaniei electorale arata azi ca in anii ’90 — i.e. Ardealul colorat cu albastru, baricadat parca impotriva Moldovei si Munteniei colorate in rosu — este acela ca ideologia comunista a supravietuit. Este un fapt, la noi, ca intelectualii nu au nici o putere asupra celor indoctrinati. Si oare cum poti fi indoctrinat daca nu prin ideologie, mai precis prin ideologie goala care propaga ura, ura ce are ca obiect tot ceea ce e valoros. Unei gorile nu i-ar fi reusit niciodata ruinarea ICR-ului, cea mai performanta institutie romaneasca de dupa ’90. Intreaga populatie de gorile a lumii n-ar fi putut face niciodata raul pe care l-a facut (as zice aproape sistematic) Parlamentul Penal al Romaniei.

Cred ca ne aflam azi unde ne aflam fiindca n-am inteles rolul esential al ideologiei in guvernare. De pilda faptul ca ideologiei populare nu i te opui cu ratiunea ci tot cu o ideologie. Liberalismul este o astfel de ideologie, la fel ideologia crestina.
Deocamdata acesta e un fapt pe care ideologii de stinga l-au inteles foarte bine, ba chiar profita din plin de el, in vreme ce ideologii liberali sau de dreapta se declara scandalizati, chiar revoltati si refuza realitatea: este cit se poate de clar acum, nici romanii nu au ajuns la stadiul post-ideologic, ei nu se pot ridica deasupra ideologiei.
Si nu-i vorba aici de a fi cinic, ci de a intelege ca ideologia bine articulata ii poate aduce inclusiv pe cei cu o educatie precara mai aproape de ratiune. Drept e ca ideologii de stinga nu se dezmint, practicind ceea ce stiu ei mai bine, e vorba de minciuna si indoctrinarea pe scara larga, adica ura. Dar asta este o ocazie extraordinara pentru cei liberali sau de dreapta. O ocazie de a spune adevarul, o ocazie de a vorbi despre falsitatea ideologiilor de stinga in Romania post comunista, o ocazie de a vorbi despre solidaritate. In fapt, fiecarui concept gol de stinga ii corespunde unul sanatos de dreapta. De pilda in loc de a da pomana, statul ar trebui sa fie solidar pe timp de criza cu cetatenii sai: asta e lectia pe care n-au invatat-o pina azi nici macar guvernele de dreapta de la noi: oare cum ar fi fost daca Boc si-ar fi pus in aplicare planul de criza incepind cu reducerea salariilor guvernantilor cu 26%?
Ei bine, chiar daca cel indragostit de comunism prefera mai mereu minciuna, nefericirea lui va lua sfirsit doar odata cu descoperirea/aflarea adevarului. Oricit ar parea de ciudat, drumul la adevar — inclusiv atunci cind vorbim de stiinta — trece prin ideologie. Asta fiindca intii ai ideea si abia apoi verificarea. Daca in cazul oamenilor de stiinta ideologiile sint depasite sistematic, nu acelasi lucru e valabil pentru oamenii obisnuiti care traiesc aproape toata viata in ideologie — si nu-i vorba aici doar de romani. Incit, mai ales in politica, a face abstractie de ideologie este totuna cu a imbratisa utopia.
Altfel, e stupid sa credem ca dupa urgia comunista romanii puteau fi dintr-o data rationali. De fapt, importanta fenomenului religios in Romania nu face decit sa sublinieze nevoia romanilor de ideologie. Insa daca tot e sa aiba o ideologie, macar sa aiba una mai putin daunatoare, iar istoria stingii in Romania e aceea a injustitiei si a tenebrelor, a minciunii generalizate, o minciuna cit Casa Poporului populata de penali, e istoria alegerilor falsificate, in definitiv, e istoria crimei (organizate) in Romania moderna.

Nu-i suficient sa preluam afirmatiile analistilor populari pentru a avea dreptate.
Like-urile au utilitatea lor, fiindca ele intra in categoria criteriilor necesare dar nu suficiente.
Fiti convinsi ca daca tot vorbim de like-uri, sint destule pagini care l-ar da cistigator pe Ponta. A crede ca in mediul on line Iohannis iese mereu invingator este fals, caci mediul on line este vast.

La aceste alegeri ideologia dreptei a fost expusa, din pacate, mult sub necesar si de aceea dreapta e pe cale sa piarda. Fiindca la alegeri nu e ca in justitie unde cistiga, de regula, cel care are dreptate: nu-i suficient sa ai dreptate pentru a cistiga alegerile.
Unii isi imagineaza ideologiile ca pe ceva sofisticat sau fundamental rau. Dar ideologiile sint de fapt stadiile preteoretice ale gindirii care se adreseaza, de regula, oamenilor obisnuiti. Gindirea omului obisnuit nu e centrata pe rational ci pe afectiv, nu e interesata de teorii, ci de ideologii. Si, oricit ar parea de ciudat, la tv se prezinta ideologii. Iar o ideologie poate fi construita pe doar citeva idei (si/sau imagini) simple si clare, nu e nevoie sa existe mereu in spate cite o filozofie intreaga.
Altfel, nu poti obliga un om sa se ridice deasupra ideologiei, trebuie ca el sa mai si vrea — nici macar oamenii foarte educati nu se desprind prea usor sau prea des de ideologie.

Insa pina sa vorbim de like-uri, eroarea cea mai mare a celor liberali sau de dreapta este ca nici pina in ziua de azi nu au achizitionat o televiziune. Antreprenorii sint prin definitie spirite liberale: unde au fost ei in toti anii acestia? Pai daca cei de dreapta nu au nici macar o televiziune mai acatarii, cum isi imagineaza ei ca pot cistiga alegerile? Este ca si cum ai vrea sa cistigi piata fara a avea magazine. Ei au luat bataie pe terenul lor, acolo unde initiativa ar fi trebuit sa fie regula.
Asadar, alegerile din ultimii ani nu au fost cistigate de stinga sau de comunism ci de Antena 3, asa cum alegerile din ’96, 2004 sau 2009 au fost cistigate de ProTv sau Realitatea Tv.

In cazul romanilor, un bun punct de pornire al unei ideologii de dreapta ar fi chiar realitatea. Iar daca realitatii avute in vedere i-am putea atasa si o preferinta afectiva, atunci am avea deja o baza ideologica solida. Iata, romanii se dovedesc a fi, in pofida nationalismului lor, filoamericani. La o televiziune cu orientari de dreapta s-ar putea dezvolta o poveste intreaga pornind de la asemanarile dintre romani si americani: de exemplu, importanta religiei la ambele popoare sau nevoia de afirmare individuala.

Unii spun ca nu mai e acum vorba de lupta dintre stinga si dreapta, ci chiar de supravietuirea statului de drept. Asa este, dar explicatia e una simpla si imediata: am ajuns intr-o situatie mult mai rea, tocmai fiindca n-am luat in serios, la timpul potrivit, discutia, diferentele esentiale dintre stinga si dreapta.

Bibliografie
Radu Vancu, Gorila
Mihnea Rudoiu, KI vs VP

P.S. Gasesc totusi excelent clipul trupei Aeroport

Sunday, October 05, 2014

Despre ratare

A gindi vietile celor vechi in jurul complementului modern al ratarii e nepotrivit. Altfel, e-adevarat, pare ca toti murim — deocamdata —, dar asta nu inseamna numaidecit ratare. A extinde sistematic “ratarea biologica” la lumea ideilor mi se pare ca e nefericit, si e intotdeauna surprinzator sa vezi oamenii religiosi facind asta. Daca vorbim de viata spirituala, chiar nu cred ca ne ratam cu totii. In orice caz, nu (ne) ratam in toate sensurile. Fiecare dintre noi salveaza cite ceva, unii mai mult, altii mai putin.
Dar apoi, chiar biologic, ratam doar cind murim, caci pina murim, sintem, intr-un sens, cu totii, nemuritori — viata unui muritor nu e mai putin viata.

Monday, September 15, 2014

Din nou despre scoala

Invatamintul din IEPOCA DE AUR a fost cu certitudine unul de indoctrinare, de spalat creiere si e clar: cei care s-au realizat, au facut-o in pofida acelui sistem si nu datorita lui.
Argumentul ca asa stau lucrurile e direct legat de proportia covirsitoare de oameni educati — cu liceu sau facultate absolvite in epoca — si care sint azi, la mai bine de doua decenii de la caderea comunismului, complet si ireversibil spalati pe creier de antene.
Mihai Novicov a fost ideolog si politruc, demagog, nu pedagog. Caci nu pedagogia il framinta pe el, ci realism-socialismul, reteta omului nou.
Cit despre citit, astazi putem afla despre Novicov si retetele “pedagogice” ale comunistilor din cartea lui Eugen Negrici, Literatura Romana Sub Comunism dar si citindu-l pe Vladimir Tismaneanu.
Motivul pentru care invatamintul din Romania e unul slab e chiar acesta: politrucii din toate generatiile au avut tot timpul interesul sa-i conserve natura fundamental ideologica. Caci invatamintul din Romania scoate in continuare doar produse de serie si ucide din fasa initiativa si individualitatea.
Nu educatia era recunoscuta in 1974, ci conformismul pe care-l propaga aceasta in societate. Si, e-adevarat, conformismul ii ferea pe cei mai multi de loviturile directe ale sistemului. Acest conformism insa a fost cu totul impotriva noastra in deceniile de dupa caderea comunismului si joaca si azi un rol dominant in societatea romaneasca. In 25 de ani, tot ceea ce am reusit a fost sa scadem procentul celor indoctrinati, de la circa 95%, la 65% — in mod evident, cu totul insuficient pentru a avea o societate democratica autentica.

Andrew Wiles, Timothy Gowers, Michael Atiyah, trei mari matematicieni britanici contemporani: nu puteti gasi trei matematicieni romani de acelasi calibru in toata istoria scolii noastre de matematica.
Sa fie clar, rezultatele olimpiadelor nu spun nimic despre scoala de matematica, si asta nu doar fiindca numarul olimpicilor la matematica este irelevant statistic.
Constat ca ne (mai) justificam mediocritatea prin scoala de matematica, mediocra la rindul ei, si facem asta inca dinainte de ’90. Nu vi se pare totusi cel putin straniu ca o facem inca si astazi? Oare nu continuam astfel reflexele dobindite sub comunisti, dresajul menit sa cautioneze un sistem complet falimentar? Pe vremea aceea, inclusiv performantele sportive erau intim legate de propaganda — nostalgicii depling azi “starea sportului romanesc”. Ajungem la fabrici si uzine, aproape toate ridicate pe vremea comunistilor si de care s-a ales, se spune, praful. Ce lucruri minunate au faurit oamenii aceia. Si scoala. Da, scoala aceea gratuita pentru toata lumea — v-ati intrebat vreodata de ce era gratuita? Iata, pensionarii nascuti la tara si cu studii superioare de astazi jura ca Ceausescu i-a facut oameni si ii ramin credinciosi lui si “idealurilor” in spiritul carora au fost indoctrinati.

Inclusiv scoala de matematica a fost si este slaba: putem azi numara doar citeva zeci de matematicieni raspinditi pe la universitatile mai importante din lume si doar citiva dintre ei au contributii importante in domeniu. Avem, ce-i drept, o cultura a rezolvitorilor/rezolvatorilor dar iertati-ma, matematicianul autentic nu e un simplu rezolvitor. Iar matematicieni autentici nu prea avem, fiindca matematica de virf are de-a face cu ideile, adica exact cu ceea ce se evita cu obstinatie in scoala romaneasca.
Fiindca in scoli se practica indoctrinarea prin inculcarea de retete, algoritmi, metode, elevii raminind departe de idei si de gindirea autentica, in mod necesar critica. Contrar la ceea ce se crede, inclusiv la liceu s-a practicat si se practica pe scara larga indoctrinarea, caci, daca repetitia e facuta papagaliceste, ea nu mai e mama invatarii, ci a indoctrinarii. Nu ca memoria n-ar trebui antrenata, ideea e insa ca inclusiv la matematica se face indoctrinare prin abuz de informatii si demers mecanic: programele sint intr-adevar incarcate iar informatiile nu se constituie in mod automat in idei.
In fapt, intregul sistem e atit de incilcit, incit, si daca s-ar procopsi, printr-un miracol, cu programe rarefiate, profesorii tot n-ar sti ce sa faca la clasa cu timpul cistigat. Vorbim, asadar, de incompetenta generalizata: de fapt, programele sint incarcate tocmai pentru a masca incompetenta profesorilor, inspectorilor, secretarilor simpli sau de stat, ministrilor.

Treaba asta e similara cu legislatia romaneasca foarte stufoasa dar interpretabila, gindita sa mascheze incompetenta politicienilor. Iar lucrurile astea sint, fireste, legate. “Populatia” a invatat sa se conformeze, caci, cum spuneam, conformismul este regula deprinsa durabil in scoala. “Populatia” invata la scoala sa se lase “calarita”: cantitatea e menita sa impresioneze, sa-l puna la respect pe cel tentat sa ceara explicatii.
N-as spune ca natura demersului scolii de astazi este una mai subtila decit aceea din anii comunismului fiindca, in mare, avem de-a face cu aceeasi institutie din care s-au scos invatamintul ideologic si propaganda. Au ramas in functie cele mai eficiente instrumente: indoctrinarea si liniile de asamblare ale omului nou. Caci programul este in continuare centrat pe conformism si nu pe individualitate sau nevoile comunitatii. Scoala nu antreneaza spiritul critic al elevului, dimpotriva, il atrofiaza pina la disparitie. Asa se explica faptul ca tinerii de azi ajung sa fie spalati pe creier cu mare usurinta chiar de catre cei care ne-au adus aproape de abis. Memoria tinerilor nostri e asaltata in scoala de o multime de informatii mai mult sau mai putin folositoare, dar e deconcertata cind un mare corupt condamnat la inchisoare ii este prezentat ca victima politica.
Cum spuneam insa, sistemul educational e gindit anume pentru a lasa cit mai putin timp de reflectie elevului sau studentului. La fel e si cu legislatia: aceasta trebuie sa tina “populatia” preocupata si ocupata, de preferat e ca, pentru interpretarea celor mai neinsemnate legi sa fie necesar personal specializat, ca sa se vada mai bine “utilitatea” aparatului bugetar sau de stat.

Demersul critic se invata si educa — asa cum se invata si educa alte deprinderi (de gindire) –, dobindirea spiritului critic fiind chiar unul dintre scopurile educatiei. De fapt, o buna definitie a indoctrinarii prin contrast cu o buna educatie, este tocmai aceea ca presupune lipsa sau inhibarea demersului critic.
In scoala inveti nu doar sa pui in discutie un subiect, dar si cum anume se poate face asta. Spiritul critic este cel care te invata cum anume poti gasi intrebarile corecte (intermediare) atunci cind ai de rezolvat sau gestionat probleme sau situatii complicate.

Comunismul nu se poate construi decit cu un “stat de sclavi”, iar societatea romaneasca intre ’50 si ’90 a fost o societate comunista, adica un “stat de sclavi”. Educatia era gindita pentru a indoctrina, pentru a uniformiza.
Pe vremea comunismului, educatia tehnica era la fel de slaba, poate doar ceva mai putin expusa tavalugului ideologic, dezvoltarea tehnica avea insa la baza furtul intelectual, creativitatea tehnica fiind rapid ingropata in birocratie si subordonata politicului. Dupa revolutie, seful Academiei Romane a fost un impostor, inginer educat in epoca, cu veleitati de literat si care a scris carti penibile ca Ortofizica. As spune ca numarul mare de ingineri incompetenti “educati” sub sau imediat dupa comunism ne da batai de cap inca si azi, multi dintre ei fiind nevoiti sa-si schimbe profesia — ba chiar sa intre complet nepregatiti in politica: foarte putinii ingineri competenti au plecat sau pleaca in tari unde competentele lor sint apreciate.
Dezvoltarea sanatoasa a unei societati presupune concurenta, fara concurenta nu putem vorbi de capitalism. Aproape toate echipele de cercetatori sint azi in competitie. Desi, e-adevarat ca in materie de idei, competitia poate ajunge uneori sa aiba un efect inhibant, rolul sau ramine unul foarte important. Iar comparatiile trebuie facute.
Revenind la scoala noastra de matematica, aceasta e slaba chiar daca o comparam cu cea ungureasca. Caci daca ne gindim la Paul Erdős, primim clasa inclusiv in materie de problemistica, iar daca e sa cautam printre matematicienii nostri din toate timpurile, nu vom gasi nici unul comparabil cu János Bolyai.

Despre schimbari de paradigma se vorbeste in aproape toate domeniile, inclusiv in stiinta. Citim si recitim despre ele cu interes sau fara, cu sau fara placere.
Insa rolul textului de fata este unul de popularizare, de informare generala, asadar, nu vorbim de o lucrare de specialitate.
Despre industrialismul din educatie se vorbeste de decenii: linia de asamblare asociata cu educatia o regasiti inclusiv in cultura media din secolul trecut.

Vezi Another Brick In The Wall
sau pentru versuri, aici.

Motivul cel mai important pentru care problema invatamintului romanesc nu poate fi simpla tine de imprejurarea ca cei mai multi romani n-au inteles ca, la scoala, ei au fost nu atit educati cit indoctrinati. Exista chiar intelectuali remarcabili de la noi care nu isi dau seama de asta si sustin in continuare ca invatamintul din vremea comunismului a fost unul bun, daca nu chiar foarte bun. Poate ca e de mirare ca lucrurile stau asa, sintem insa constrinsi de fapte sa admitem ca, in general, cei indoctrinati nu isi dau seama ca sint indoctrinati. Pentru cei indoctrinati, avem o problema in masura in care ne-am departat de modelul de educatie din comunism. Suna enorm, insa asa stau lucrurile. De aici trebuie sa pornim.

Vezi O scoala pentru mediocritate, al Oanei Moraru

Monday, June 02, 2014

Cultura si idei

Vad mai multe impedimente in calea dialogului ideilor si personalitatilor. E vorba de ritmul si maniera de comunicare, mediile de comunicare si numarul intelectualilor. Este din ce in ce mai evident ca ritmul sau viteza comunicarii s-au schimbat mult, iar de comunicat, comunicam mai ales informatii si mult mai putin idei — ce-i drept, rata aparitiei (sau descoperirii) ideilor ramine, in general, una scazuta, incomparabila cu aceea in care sint produse informatiile. Mediile in care are loc comunicarea migreaza si se transforma si ele.
Desi numarul intelectualilor pare sa fie mai mare, in realitate, cel al intelectualilor autentici ramine relativ scazut, cel putin la noi. Cred ca in timpurile astea, dialogul ar trebui sa depaseasca complexele si formalismul, sa aiba loc inclusiv online — pe vremuri, erau cenacluri literare, cafenele, grupuri de dialog, cluburi sau academii.

Destinul unei carti poate fi unul complicat. Daca nu e discutata, tot ar fi ceva daca s-ar constitui macar intr-un prilej de reflectie. Se prea poate ca la noi, reflectia sa fie activitatea principala. Altii pretind ca e de preferat orice fel de discutie despre o carte, lipsei oricarei discutii.
Poate ca ar fi totusi nimerit sa distingem intre carti si ideile lor. Mai precis, am putea lua in discutie ideile originale ale unei carti si maniera in care ele se leaga de ceea ce deja exista.
E drept, pe o platforma cum e contributors e greu de discutat o carte — ar insemna sa fie anuntata din timp, sincronizarea celor interesati fiind esentiala: o carte e totusi mai cuprinzatoare decit un eseu. Dar apoi, o carte contine multe idei, iar formatul de comentariu nu permite o discutie foarte aplicata. Si, probabil ca inainte de orice discutie, s-ar impune revederea conceptelor utilizate: in cazul nostru, o clarificare privind ideile, culturile, diferenta dintre idei si informatii, dintre ideologic si neideologic, o digresiune privitoare la adevar si criteriul aferent. Iar apoi, ar fi necesar un rezumat sau macar o trecere in revista a capitolelor.

Adevarul este ca, a cerceta culturi sau cultura ca intreg e un proiect ambitios si greu de realizat. Cred ca asta e genul de subiect abordat de mai multi autori. Desi singurul autor care ar fi putut incerca asa ceva pe cont propriu la noi e chiar H.R.Patapievici, tot cred ca acesta e doar un inceput.
Am revazut azi pasaje intregi din carte. Asa cum subliniaza si Alexandru Gabor aici, cartea lui H.R.Patapievici este in mare masura descriptiva, dar e si critica: daca ne referim la ideile originale din ultimul capitol si la modelele de cultura discutate acolo, acestea sint scara si roata, modele preponderent geometrice. Alexandru Gabor discuta rapid modelele in articol.
Exista culturi si culturi: de pilda culturi de-a lungul istoriei, culturi contemporane, mari culturi, culturi mici, cultura generala si/sau de specialitate. Ceea ce m-a frapat la modelele culturii, in general, este accentul pe doua caracteristici anume: intinderea mare si adincimea mica. Din cite imi pot da seama, aceste modele se rezuma la analogiile sau comparatiile geometrice, in vreme ce aspectul cel mai important al unei culturi pare sa fie functionalitatea sa, cu corolarul imediat, simplitatea organizarii.
Ma gindesc totusi ca au fost facute deja, de altii, si altfel de analogii, de pilda unele organiciste. Astfel, un model din biologie ar fi potrivit pentru o cultura, macar pentru faptul ca orice cultura traieste ca un organism. Felul in care apare specializarea la celule mi se pare mai apropiat de felul in care apare specializarea intr-un domeniu. Practic nu exista o ierarhie, in care literatura de popularizare si literatura de specialitate ar ocupa trepte sau nivele diferite, si nici diferente importante cum ar fi aceea dintre centru si circumferinta — fizica poate servi aici drept exemplu: cartile de popularizare cele mai bune sint scrise de cei mai buni dintre oamenii de stiinta — Mihai Maci observa, pe buna dreptate, in ultimul sau articol, ca la noi, popularizarea “e un peiorativ, in vreme ce in Occident – si in particular in America – e complementul superlativ al specializarii”. Patapievici constata la rindul sau ca “la noi, dimpotriva, oricine pretinde sa fie considerat un specialist, simte nevoia sa se delimiteze de banuiala ca ar putea fi un diletant in sinul propriei specialitati prin condamnarea nemiloasa a eseisticii”, insa e clar ca problema nu e doar a noastra — si il da ca exemplu pe Friedrich Hayek, cu Drumul catre servitute, pentru felul in care notorietatea ajunge sa fie asimilata cu neseriozitatea.
In modernitate, am putea vorbi de organisme sau parti culturale, un soi de unitati functionale culturale care comunica. Astfel, recursul permanent la popularizare are de-a face cu felul in care se intretine o cultura — acolo unde nu exista specialisti recunoscuti, cultura generala balteste, iar fara literatura de popularizare, nu exista, practic, sanse de afirmare pentru specialisti.
Revenind la modele, acestea nu pot fi epuizate usor. Ele ar putea fi clasificate in categorii, in functie de importanta ierarhizarii — modele cu ierarhie si modele fara ierahie. Definitoriu pentru prima categorie ar fi modelul arborescent, un model fecund in multe domenii. Din a doua categorie ar fi modelul retelei, in care ierarhiile devin neimportante, comunicarea fiind esentiala. In mod evident, toate modelele culturale sint, de fapt, combinatii, chiar daca unele sint preponderent arborescente iar altele preponderent reticulate — cu organismele e la fel: sistemul circulator e organizat arborescent, in vreme ce creierul este reticular.
Revin la idei si la piata de idei. Faptul ca ideile nu sint discutate, poate insemna ca asta se intimpla fiindca exista dificultati de comunicare, cel putin privind comunicarea de un anumit tip — si ma refer chiar la comunicarea de idei –, mai precis ca organizarea culturii noastre e una preponderent arborescenta, in care esentiale sint ierarhiile — daca ne gindim mai bine, ne dam seama ca nu sintem departe de adevar. Cred acesta e un tip clasic de organizare, inca neadaptat la timpuri.

Cu siguranta ca lucrurile sint, de fapt, mai complicate, insa inadecvarea amintita e, cred, generalizata: mai precis, acolo unde ar fi necesara decantarea valorilor, apare ca dominanta uniformizarea, iar acolo unde ar fi necesara comunicarea, e dominanta ierarhizarea.
De exemplu, in universitati, unde ierarhiile ar trebui sa fie importante, exista o tendinta nesanatoasa de uniformizare valorica — daca totusi se face o ierarhizare, aceasta e pe baza de functii si/sau vechime.
Ar fi interesant de aflat care-i mecanismul prin care se ajunge la genul asta de inversiune care pare sistematica, fiindca ma indoiesc totusi ca-i vorba doar de obisnuita opozitie la schimbare.

Din cartea lui Patapievici rezulta clar stratificarea, chiar si in modelul rotii. Caci acolo exista totusi un centru si o circumferinta: ideea era ca toate stiintele provin din filosofie. Si as fi de-acord daca supozitia asta s-ar limita la cronologie, insa ea este de fapt mai extinsa, si, prin asta, mai rigida, adica inflexibila. Desigur, exista o circulatie de la obezi la centru si invers, si chiar pe obezi. Insa vorbim, in mod evident, de o privilegiere a centrului: fiindca prin constructie, acolo se fac conexiunile cele mai multe.
Sa fie clar, tocmai datorita simplitatii, roata a fost pentru multa vreme un bun model, cultura fiind intr-adevar (un) centru. Problema apare insa cind trebuie sa tinem seama de caracterul neuniversal al culturii, mai precis, de multiplicitatea sa, de caracterul sau mai mult sau mai putin conventional. Fiindca, in realitate, avem intotdeauna mai multe centre daca vorbim de cultura — nu trebuie sa fii un adept al multiculturalismului pentru a intelege ca chinezii sau japonezii nu se pot revendica cultural sau filozofic de la grecii antici sau ca religiile lor sint foarte diferite de crestinism. Astazi, poate doar local, modelul rotii mai poate descrie bine cunoasterea. Ginditi-va, inclusiv rolul filosofiei pare sa se fi schimbat foarte mult. Lucrurile sint chiar mai complicate, de vreme ce, in pofida caracterului sau universal, chiar si stiinta admite mai multe centre — fiindca exista domenii care pot fi considerate adevarate centre, fizica, chimia, biologia, si care pot modifica inclusiv paradigme filozofice sau religioase. Mai mult, fiecare stiinta in parte este pluricentrica: exista intotdeauna mai multe axiome sau principii independente, din dialogul carora apare dezvoltarea (stiintei).
Undeva in cartea sa, Patapievici vorbeste de om ca de o cultura — imi place ideea asta, desi ea nu e noua. Mergind mai departe, mi se pare important de acceptat ca, in acest sens si indiferent de cultura, fiecare om este (un) centru.

In fine, nu vad o concurenta a mediului online cu cel televiziual, in orice caz, nu cind vinde vorba de idei. Dupa parerea mea, mediul televizual face o prima si necesara selectie a celor care cauta raspunsuri.

Vezi De ce nu avem o piata a ideilor, a lui Alexandru Gabor