Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Saturday, October 27, 2007

Life is a long run, and I love it as it is, in its misery or its greatness...

I like people, but I truly love some of them: for instance, I like Romanians, but I love Swedish people. I like ordinary people, but I love scientists. I love science and because of that only, I accept life as it is, even if I would leave it on my own will (one day).

Of course that remarkable equations have something of the true beauty of the most beautiful women, since so many fine and brave men looked for them and spent a lot of time and many lives with them: unlike women, the equations are immortal and very powerful beings, almost like the goddesses from ancient times. This does not mean that women do not deserve our true love: I would say even that some of them deserve our love all the more so.

I look for and make science as well as my gifts allow it, but I have to be honest: indeed, though I wish to make a breakthrough, I admit that making science is the only balanced way of living for me in this strange world. So, even if I want to discover something remarkable about this world, I make science mainly because I love so much the truth: truth is the most beautiful goddess and I simply cannot stop searching for her. So, even the goddess of truth could ruin me, I will continue to look for her. Yet, there are many years since I feel like Nala who lost his kingdom by gambling (see the beautiful love poem Nala and Damayanti of Mahābhārata) , that is playing dice with his brother... Sometimes I feel like I have already lost the battle, but then I think even Nala regained his kingdom and eventually his wife in the same manner, by gambling: so, though, like Einstein, I do not like the thought that the goddess of truth plays dice, if I really need to play dice to discover order and to reach her, then I am prepared to do so.

Friday, October 26, 2007

Hon besvärade inte min känsla...

...but I am fine with that.

These days I worked hard to reinstall 23 computers: no equations, no blog, little sleep, little food. This resembles a recipe for something not quite in order, I think. ;-)

Sunday, October 21, 2007

jag har varit med om mycket

... means I have been around, in Swedish. Reading in Swedish is a difficult task, but I think I can manage. After visiting many sites, I have concluded eventually that it is not a difficult language, however, it is not much more difficult than English. So...

Friday, October 19, 2007

remote administration

Yesterday I worked around on a thing related to remote administration. Windows Vista could be very stubborn in its security policies.
Free version of RealVNC doesn't work as quick as one could might expect on Vista. But when you have about 150 computers to administrate, and your manager does not have the money to buy the Enterprise version (which is quite pricey), if you don't want to run around for people whose most important issues are those related to MsWord, you have to look for a solution. It is not the running (wrong) -- remember, running is good for health :-), it is the time wasted this way.
I have now an acceptable solution: the idea is to combine some ideas found in some good sites. You must keep in mind that it's not a good idea to permanently disable Microsoft Defender, especially because of people who really need this kind of (tight) control. About the first VNC installing settings (if you want to have no black screen, no port or connection error, a.s.o.) you may want to read these links:
no black screen
no other errors

But in order to succeed, you have to:
1. install VNC such that it could run at startup without a system prompting for your consent -- the programs that require your consent at startup are blocked by the system;
2. learn how to disable UAC (user account control service) which at the prompting for consent it interrupts any communication, and hence your VNC one.

Key links are these:
installing VNC
disabling UAC

Clue: use as event with an ID the starting/stopping the vnc service and of course, the Windows Task Scheduler.

Good luck!


It's worth reading... those tiny essays.

Tuesday, October 16, 2007

pleasant drift

Let's say that the drift is pleasant now, as the calm dusk of a day with changing weather: yet, in the recent days I could not think the same.
I would try to return with more consistent articles, but I somewhat lost my concentration: as you could notice, my aim now is to write them in English, and this is a little difficult: I have not too much time to go into a literary English and this annoys me a little. At least, there is one good thing here: I have to be more concise.
It should follow some trials in Spanish, Swedish, and German, perhaps even in Japanese: it is not only a joke. With the Japanese language I struggled last year when I had to translate a documentation.

Concerning the mathematical models, I am looking for a way out of this entanglement... being a little upset, like always when I discover that a path is stopped.

yet a deep mystery

(this article is being edited)

I ask physicists who read this article to be indulgent. I am among those who, not even think that the passing from the classical physics to quantum one is finished -- this is accepted by many top scientists who are looking for unification -- but the quantum physics, though clear for some people, yet remains mysterious: and all this is due to the uncertainty principle, and evidently, directly related to the Planck constant.

Monday, October 15, 2007

no pulse

(this article is being edited)

I have finished somehow that study: there is no pulse there. Indeed, there are components with strange properties but their sum is not a pulse as I supposed. So, I am a little confused. I don't know now how to continue, and I have to think about that.

Labels: , ,

Friday, October 12, 2007

I have rather neglected the blog lately

Even it takes time, the blog helps me to clarify, and to shade, eventually to assimilate my unrests: by writing and then forgetting about them.

I admit that I wrote Gina again... I am still upset about her lack of reaction. I acknowledge that she did not give even one glance to my blog: it's quite improbable that she did not see her emails in the last ten days.

I accept that matures who were successfully as children, are coddled by the fate, and this could be a problem: it's possible that there is no bridge between us.

Some people would say that I am at a critical age: imagine, I, a solitary guy, have made myself a blog. It seems a contradiction in terms. I don't think that it's only the age: in what is concerning to me, situation is critical since many year, thus, I have developed even a kind of tolerance to it. Concerning my interest with Gina and the related rush, I have no explanation, and I understand almost nothing about them. I am not comfortable with that, and of course, I tend to leave this state. Yet, I will probably stay with it for a while, I just don't want to cowardly run of this indistinct feeling: because I have to turn out well, with an idea, with a thought. I just need a conclusion.

Speaking here about a woman, even a beautiful one, one could think that I go around and shun true words, and it would be better to straight to the point saying that I am already in love. But immediate question is this: how can someone be in love with a memory, with a photo, that is with someone absent, or with someone you don't talk to, and you are not in correspondence neither, at least? Though, it could be something else: the self respect, because she did not answer to me, and because I cannot accept that. Why? I don't know how to answer this. Probably I have a problem: but I admit that I am stubborn. Am I insistent? Yes, I am also insistent.

But I usually use my stubbornness for other things. And the insistence too. They were embezzled for a moment: by what?

I feel like smiling. I think that stubbornness and stuff are among my remarkable traits, that are completing my intelligence which is an idea above mean. So, I have improved these "cannons" for years -- don't worry, only for fifteen or so --, and now, I have redirected them towards poor Gina: thus, perhaps she was forced to accept that I am a frantic and cranky email writer, and decided to let me be in my own misfortune.

For the sake of honesty, and because sometimes I am (also) suffering about scholarly exactingness I have to yield few details related to this situation: Gina is going for a PhD at a university somewhere in Europe (I would not disclose the field, it's a scientific one, however). So, she is in the system, she's doing what she has to do: I have already encouraged her for this in the latter email. Instead, I stay at home and study by myself, hence outside the system, with minimum chance of getting a PhD in physics: this would be almost impossible in this moment, just because I have an IT degree. Discussion cannot be reduced to the possibilities only, and our strategies are very unlike: also, time factor is crucial here. And there is something more: even I had a lot to lose, and I have even now, I don't believe in the system and what is happening in today's physics at the top, does not inspire me too much. Resuming, her route is that of an enrolled person: mine, one directly perilous, almost suicidal (concerning my career), which looks like that of a kamikaze. Of course that her silence increases my feeling of isolation!

Otherwise, I have no other way out: I have to work more to the new mathematical model. I cannot see other solution, I think that there is no other, neither want to know about another.

Labels: , , ,

Wednesday, October 10, 2007


Piciorul imi trece greu, ceea ce-mi arata nu doar ca nu mai am 20 de ani, dar ca accidentarea era destul de serioasa. Da' vine ea vremea de alergare... :-)

Labels: ,

Premiul Nobel pentru chimie pe 2007

The Royal Swedish Academy of Sciences has decided to award the Nobel Prize in Chemistry for 2007 to Gerhard Ertl, Fritz-Haber-Institut der Max-Planck-Gesellschaft, Berlin, Germany
"for his studies of chemical processes on solid surfaces".

Labels: ,

Tuesday, October 09, 2007

Nobelul pentru fizica pe 2007

......Albert Fert (Franta, 1938)..............Peter Grünberg (Germania, 1939)

Premiul se da pentru nanotehnologie. E vorba de tehnologia bazata pe efectul GMR (Giant Magnetoresistive), descoperit in mod independent de catre cei doi in 1988. Miniaturizarea drastica a harddisk-urilor in ultimii ani se bazeaza tocmai pe aceasta noua tehnologie de stocare a informatiei. Din cite pot sa-mi dau seama, premiul de anul acesta nu are vreun ecou in fizica teoretica.

Labels: , , ,

Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina

Zilele acestea se fac nominalizarile cistigatorilor premiilor Nobel pe 2007.

Pentru fiziologie si medicina premiul de anul acesta este impartit de
Mario R. Capecchi (USA - nascut in Italia, 1937)
Sir Martin J. Evans (UK, 1941)
Oliver Smithies (USA - nascut in UK)
pentru descoperiri fundamentale privind celulele stem embrionare si recombinarea ADN la mamifere. Descoperirile lor au condus la dezvoltarea unei tehnologii numita gene-targeting, aplicata pe soareci. Aceasta se aplica in prezent in toate domeniile biomedicinei, de la cercetarea de baza la dezvoltarea unor noi terapii.
Pentru prezentarea sumara cititi comunicatul de presa; pentru mai multe detalii tehnice puteti citi prezentarea avansata pe care o gasiti pe acelasi site Nobel.

Monday, October 08, 2007

continuarea studiului

Am mai spus-o, dar altfel: in ultimul timp revin putin jenat la chestiunea atractorilor tocmai fiindca la un moment dat renuntasem cu naduf la ea, asa cum renunti la o idee nu atit proasta, cit slaba. Sint insa un oportunist fara scrupule :-) , in sensul descris de Einstein. Asa incit, demersul continua.

Am lucrat si astazi, chiar daca nu foarte mult, insa in zilele urmatoare, daca nu apar schimbari importante de agenda, voi fi, cred, in stare sa construiesc pulsul pe care-l vinez de citva timp. Treaba e destul de incurcata, fiindca in evolutia sistemului meu neliniar apar cel putin doua treceri de la un tip de comportare la altul. Stiu, suna criptic, insa detaliile ramin pe altadata. La descrierea sumara a evolutiilor din zilele urmatoare nu voi renunta.

M-am lamurit inca o data: modelul cu atractor e un soi de veriga lipsa, iar in matematica, atunci cind se intimpla asta, inseamna ca esti pe drumul cel bun. Asta-i si da forta ideii pe care am considerat-o acum sapte ani slaba, desi i-am dedicat atunci mai multe luni de lucru concentrat. Mai mult insa, pare a fi o prelungire naturala a ideii de puls acceptata in mecanica cuantica devenita deja clasica. Totusi, daca pulsul nu e analizabil fourier, iar asta nu pot verifica decit dupa ce l-am construit, atunci sint in incurcatura. Chiar verificarea in cauza ar putea deveni o problema datorita unor detalii legate de precizie, pulsul fiind, din cite pot sa-mi dau eu seama acum, unul foarte ingust. Din punct de vedere fizic, aceasta-i o calitate iesita din comun, matematic insa, poate fi un impediment major, calculele numerice fiind ingreunate.
Nu mai speculez, ramine de vazut ce forma va avea pulsul.

Labels: , , ,

Sunday, October 07, 2007

revenire - citeva comentarii si un pic de muzica buna

E duminica si am lucrat toata dimineata la ecuatii. Apropo, stiati ca tristetea ajuta la concentrare? Cel putin asa reiese din cercetarile recente facute de psihologul Adam Anderson de la Universitatea din Toronto.

Si poate ca un pic de muzica n-ar strica acum, un pic de muzica buna.
Sa vedem...
Dar fiindca sint inca sub influenta calatoriei in trecut, in vremea cind chiar si adolescent mai visam inca la Gina din clasa a cincea, si fiindca am scris un articol despre tristete, revin. O fac altfel, pentru ca din comentariile lui rune reiese ca s-a inteles cu totul altceva. O fac postind citeva bucati clasice de muzica rock, psihedelica, rock alternativ care sint, ce-i drept altceva decit muzica pop, buna si ea uneori, destul de rar insa -- ma gindesc aici la ABBA.

Am scris articolul despre tristete referindu-ma la o tristete mai consistenta decit aceea care survine in urma dezamagilor sentimentale, si era vorba acolo de intoarcerea la lumea perena a ideilor, avind in mod inexplicabil un sentiment de amaraciune.
Poate parea ridicol sa contabilizezi tristetea, dar dupa cum v-ati putut da seama si singuri, tristetea tine de compromis -- de fapt, ea se naste odata cu acceptarea acestuia ca pret, in schimbul supravietuirii --, si de aceea putem vorbi de grade diferite ale tristetii. Putem vorbi de o pojghita a tristetii, dupa cum putem vorbi de tristeti abisale, de mare adincime sufleteasca.

Nu-mi doresc sa fiu un demolator de mituri, dar cred ca muzica interpretata de Lemarchal, cistigatorul unui concurs francez gen Scoala Vedetelor, si chiar muzica lui Celine Dion exprima tristetea -- daca o exprima, fiindca inca ma indoiesc de asta --, doar la un nivel cu totul superficial, mimind-o practic, ceea ce face ca efectul sa fie chiar contrar. Cu totul altceva se poate spune despre muzica lui Kurt Cobain, Jim Morisson, WhiteSnake, asta ca sa dau doar citeva exemple care-mi vin acum in minte: chiar si-asa, as spune ca abia de aici incepe sa se intrevada tristetea care in muzica Cesariei Evora este naturala si are expresia sublima. Si vorbim aici doar de muzica de astazi, pastrind distanta fata de muzica clasica unde exemplele sint mai numeroase.

Desigur, am inceput sa patinam: chiar rezumindu-ne la muzica de astazi vom constata ca vorbim de genuri diferite de muzica. Insa comparatia poate fi si trebuie facuta, tocmai pentru ca exista muzica buna, si muzica mai putin buna. Unii se apara cu ponciful ca totul e o chestie de gust si ca gusturile nu se discuta: cei care se multumesc doar cu-atit pot intrerupe lectura chiar in acest moment si cauta altceva mai bun de facut, caci pe acest blog nu vor putea asculta altceva decit muzica de calitate (ma refer, fireste, la muzica postata de autor).
Este interesant de observat ca multi dintre cei care imbratiseaza cu entuziasm interdictia amintita -- i.e. discutia pe teme de gust in materie de muzica --, sint chiar cei care n-au studiat in viata lor macar un instrument, nici macar la nivel de amatori: si de aceea, sint cu atit mai hotariti sa-si apare punctele de vedere mai mult decit discutabile -- muzical, fireste.

Atentie si la instrumente...

Kurt Cobain - Something in the Way / Nirvana

Kurt Cobain - Come As You Are / Nirvana

Jim Morisson - When the Music's Over / The Doors

Whitesnake - Soldier Of Fortune (unplugged, i.e. chitara rece)

A simtit cineva tristetea autentica in cintecele de mai sus? Nici eu.
Sa ascultam atunci un pic de rock sanatos care, daca nu induce tristete, ne umple cel putin de nostalgie...

Jim Morisson - Roadhouse Blues / The Doors

Pentru rock modern ascultam inca Dire Straits si pe Mark Knopfler cu a sa chitara miraculoasa...

Dire Straits - Money For Nothing (Wembley Arena)

sau si mai bine Yes, cu Jon Anderson...

Yes - Owner of a lonely heart

In fine, pentru a reveni...
Pink Floyd - Wish You Were Here

Labels: , , , , , ,

Saturday, October 06, 2007

inapoi la Einstein

Einstein imi e din nou bun sfetnic, asa cum mi-a fost in toti acesti ultimi ani. El spune:
Pe cind eram inca un tinar destul de precoce am trait intens sentimentul zadarniciei sperantelor si straduintelor care ii gonesc in viata, fara ragaz, pe cei mai multi dintre oameni. Am inteles curind si cruzimea acestei goane, care in acei ani era acoperita cu mai multa grija decit acum, de vorbe mari si de ipocrizie.
El aminteste de limitarile drastice ale unei existente "strict personale", "dominata de dorinte, sperante si sentimente primitive" si sugereaza ca:
... exista aceasta lume mare, care este independenta de noi oamenii si sta in fata noastra ca o mare si vesnica enigma, macar in parte accesibila vederii si gindirii noastre. Contemplarea ei are efectul unei eliberari si curind mi-am dat seama ca multi dintre oamenii pe care am invatat sa-i respect si sa-i admir si-au gasit libertatea si siguranta interioara daruindu-se pe de-a-ntregul cercetarii ei. Cuprinderea prin gindire a acestei lumi extrapersonale, intre limitele posibilitatilor ce ne stau la indemina, mi-a parut, pe jumatate constient, pe jumatate inconstient, drept cel mai inalt tel al vietii. Oamenii cu aceeasi atitudine, din prezent si din trecut, ca si judecatile la care au ajuns ei, au fost pentru mine bucurii ce nu se pot pierde.


Friday, October 05, 2007

despre tristete

Mi-ar fi placut sa mai intirzii putin in "degustarea" sentimentelor acelora care imi aminteau de Gina, colega mea draga. Am zabovit insa destul.

Nu regret ca nu mi-a raspuns: daca i-am facut o bucurie, sau daca macar i-am smuls un zimbet prin rindurile mele, sint multumit. Dimpotriva, imi fac mustrari gindindu-ma ca s-ar fi putut sa-i produc un disconfort.

Altfel, in materie de afectivitate am invatat demult sa nu mai astept nimic de la ceilalti.
Resimt insa o amaraciune atunci cind revin din lumea incurcata si vremelnica a relatiilor cu ceilalti, in lumea ideilor, lume pe care am parasit-o pentru putin, daca nu bucuros, de buna voie si chiar cu voie buna: daca acesta este pretul care trebuie platit, nu am de ce sa ma pling.
Revin insa asupra acestor sentimente amestecate, fiindca nu am aflat nici pina astazi daca e bine sa beau de fiecare data pina la fund acest pahar al amaraciunii. Dar tocmai pentru ca stiu ca nu-mi cere nimeni sa cobor in iad si sa ma intorc pentru a izbavi lumea, cred ca un om ar trebui fie in stare sa traiasca asa cum se cuvine macar un sentiment adinc de tristete. Poate de aceea el nu ar trebui sa treaca prea repede de la o stare de tristete la una de bucurie: e drept, noi modernii exersam intens genul acesta de traire caleidoscopica, fluturind/agitind idiotenia aceasta a trairilor/sentimentelor "pozitive" -- ah, ce urit mi-e termenul asta --, dar prin asta nu facem altceva decit sa ne alimentam natura fundamental schizoida. Tristetea insoteste adesea scepticismul si este unul dintre cele mai naturale sentimente, in nici un caz nu ar trebui asociata cu morbidul, si cu atit mai putin depresiei: nu esti trist fiindca nu esti inteles, esti trist fiindca realizezi ca nu poti intelege, nici fiinta, si nici lumea. Nu esti trist fiindca cineva nu te iubeste, ci fiindca intelegi ca fiinta ta se descompune si nu poti face nimic.
Desi profunda, tristetea este un sentiment calm, nu agitat: ea nu are nimic de tragedie. Tristetea nu e strigata in gura mare, ca in cintecele/operele italiene. Sentimentul tragicului il traieste cel care degusta indelung vremelnicul dar nu accepta trecerea: acela se lamenteaza la nesfirsit. Sa fii trist nu inseamna sa te lamentezi, nici sa te complaci: dar nu inseamna nici macar a contempla, fiindca aceasta ar presupune detasarea. Sentimentul acesta al tristetii imi pare insa atit de necesar fiintei incit cred ca nici atunci cind omul va deveni pe cale naturala nemuritor nu va putea sa-l depaseasca. Oricit de sociala ar fi, aceasta biata fiinta umana este si va ramine singulara: chiar inmultita si traind in armonie cu copiile sale, tristetea i-ar ramine. Ireversibilul este nu doar o lege a naturii, este si o lege a fiintei. In termenii nostri umani ireversibilul se traduce prin ideea perpetua de despartire: despartirea de locurile natale, despartirea de cineva drag, despartirea de cel care ai fost acum o clipa, despartirea de viata.
La detasarea contemplativa ca ideal am renuntat demult, intelegind ca e si-asa exagerata detasarea naturala prin care imi ramine straina tragedia celorlalti. Nu admit fabulatia legata de constiinta pacatului, dar fiindca nu-mi mai doresc seninatatea, nu cred ca mai pot fi senin.

Muzica ne poate lamuri uneori sentimentele, si fiindca am vorbit de cintecele si tristetile strigate care numai tristeti nu sint, ci mai degraba strigate de lupta, postez mai jos cintece care surprind bine sentimentul de tristete. Acestea nu au nimic din caldicelul telenovelistic al iubirii neimpartasite.
Ascultati cintecele cintaretei desculte, caci asa i se spune Cesariei Evora, o femeie ce pina sa fie descoperita -- iar asta s-a intimplat destul de tirziu, caci ea avea deja 47 de ani --, traia cintind morna, un soi de cintec de destin, prin hotelurile si localurile din Cabo Verde, un loc uitat de lume, pe vremuri frecventat de oameni fara capatii, aventurieri si matrozi care duceau sclavi in toata lumea latina.
Nu trebuie sa plingeti, ci doar sa va lasati putin cuprinsi de tristete...
Sa fii trist nu inseamna sa fii posac: fiindca poti zimbi si sa fii trist, poti dansa si sa fii trist, poti iubi si sa fii trist. Poti trai mai departe si sa ramii totusi trist. Culmea, poti fi exuberant si sa ai inca sentimentul tristetii si al melancoliei. Aceasta este marea lectie latina: daca nu poti opri trecerea, o poti cel putin lua in deridere si chiar sarbatori, participind la propria ta parodie, dindu-te-n spectacol. In cele din urma, neputind elimina tristetea, vei invata sa coabitezi cu ea si in mod paradoxal, toate acestea iti vor adinci sentimentele traite.

Cesaria Evora - Sodade

Cesaria Evora - Nha Cancera Ka Tem Medida

Cesaria Evora - Petit Pays

Cesaria Evora - Mar azul

Cesaria Evora - Angola

Nota: exista si versiuni inregistrate ale cintecelor interpretate doar cu instrumentele traditionale din Cabo Verde. Probabil ca v-ati dat seama, pianul nu prea are ce cauta aici: despre sunetul sau, Andrés Segovia, celebrul interpret de chitara clasica, spunea chiar ca aduce a plinset. In Cabo Verde se foloseau acordeonul si instrumentele cu coarde si de suflat, pianul fiind un instrument scump si pretentios.

Ascultind muzica aceasta si vazind imaginile, v-ar putea veni ideea sa ma intrebati la ce mai foloseste atunci toata stiinta lumii: si zau ca n-as avea acum un raspuns.

Labels: , , ,

Thursday, October 04, 2007


Ah, mi-am adus aminte de numele unei colege din scoala generala: Cristina M. In mintea mea ramasese Mihaela Mihai (pentru cine nu stie, a existat o cintareata cu numele acesta)... Mi-aduc aminte cu placere nu doar fiindca Cristina era simpatica, dar fiindca ea era prietena cu Gina M., eroina reveriilor mele timpurii, tovarasa mea in peripetiile din lumea celor O mie si una de nopti, si asta fara macar ca ea sa banuiasca.

O sa ziceti c-am luat-o pe aratura, pe un site dedicat totusi stiintei... Dar poate ca pentru unii ar fi un bun prilej si chiar o binefacere sa vada putin dincolo de aparenta rece a unui domeniu caruia i s-au dedicat totusi oameni dintre cei mai remarcabili.

Cei care schimba orasul cind sint inca mici, stiu ce inseamna sa-ti pierzi prietenii, sa pierzi raiul, adica tot. In mod paradoxal, poate fi chiar mai bine cind se intimpla asa: si in orice caz, mai bine decit sa cresti si sa te maturizezi in orasul copilariei, de vreme ce datorita despartirii totul poate capata o turnura dramatica, iar valorizarea copilariei devine cruciala, marca indelebila a maturizarii timpurii.

In clasele mici inca nu descoperisem geometria -- pe-aceasta am descoperit-o doar in clasa a sasea, cind, datorita mutarii intr-un alt oras am avut norocul sa fiu dascalit de un profesor cu totul remarcabil: atunci am devenit altcineva. O transformare de o asemenea magnitudine nu poate avea loc decit in copilarie.
Ei bine, intr-a cincea imi placeau doar botanica si engleza, la care, fireste, aveam o profesoara tinara si draguta. Citeam inca povesti fiindca imi placea sa evadez in imaginar, iar pentru asta faceam schimb de carti cu Gabriel, lunganul clasei, cu care imparteam ultima banca. Si bineinteles, imi placea la nebunie de Gina, care, probabil ca v-ati dat seama, era printre fruntasii clasei si statea in prima banca. E inutil probabil sa va mai spun ca eu nu existam pentru ea: tresaream adesea cind privea spre mine, insa in clipa imediat urmatoare realizam ca de fapt ea cauta ceva dincolo de mine.
Daca insa cineva m-ar fi intrebat atunci, asa cum era stereotipul epocii, ce meserie mi-as alege la maturitate, as fi raspuns fara sa clipesc, profesor de matematica: asta probabil ca reactie la complexului pe care-l dezvoltasem in preajma unui profesor mediocru, daca nu chiar slab.

Cautind intr-o zi intens ceva anume pe net si negasind, am ajuns pe nesimtite, eu care n-am fost niciodata prea afabil si cu atit mai putin un om de lume, sa-mi caut mai degraba din curiozitate o parte din fostii colegi. Fireste, nu se putea sa n-o caut pe Gina. Si-am descoperit-o. I-am scris imediat, entuziasmat copilareste, dar cum era de asteptat, n-am primit nici un raspuns: probabil ca era ocupata ca orice om din lumea de azi care se vrea serios. Niciodata pina astazi, cind i-am scris chiar o a doua scrisoare nu i-am spus ce simteam atunci pentru ea. Iar cu asta, o parte a povestii se termina: cel putin partea aceea in care eu ii scriu scrisori afectuoase despre copilarie. Nu ma asteptam sa continue ceva ce nici nu incepuse, pe de alta parte, nici nu puteam sa nu-i scriu, desi stiu bine ca acea Gina nu mai exista.
O alta parte a povestii va continua insa: stiu, totul s-a petrecut si se petrece in mintea mea, dar de cele mai multe ori gasesc ca e mai interesant decit ceea ce se petrece in realitatea afectiva a lumii de care sintem inconjurati, in care se vorbeste si s-a vorbit pina la refuz despre iubire.


N-o sa ma credeti, dar atunci cind am ascultat pentru prima data Sade, se intimpla cu mai multi ani inainte de '89, mi-am adus aminte de a mea Gina: ea avea cosite aurii, in timp ce Sade e o mulatra fermecatoare, culmea, cu trasaturi foarte asemanatoare celor ale Ginei -- pe-atunci n-aveam de unde sa stiu asta, fiindca o ascultam doar la Radio Europa Libera: pe undele nocturne care abia mai pilpiiau, parind sa se stinga, se auzea cind mai tare, cind mai incet, muzica ei. M-a fermecat de la bun inceput, cit despre vocea aceea catifelata, putin ragusita, pe aceea o stiu inca din copilarie... ah, si codita...

Sade cinta un soi de smooth jazz, soul si rhythm and blues.

Sade - Smooth Operator / 1984 / lyrics

Sade - No Ordinary Love / 1992 / lyrics
(Pe aceasta va trebui s-o ascultati pe site-ul youtube, dind click pe link: din pacate, codul embedding a fost eliminat la cerere. Daca va deruteaza contextul pestrit al paginii respective, apasati butonul de 'Full screen' din dreapta pentru a aduce imaginea la dimensiunea ecranul)

Labels: ,

Monday, October 01, 2007


Mda, nu-mi place sa recunosc, da' am facut o prostie continuind sa alerg cu durere in tendon: am alergat asa mai mult de-o luna, fiindca pe data de 6 septembrie durerea persista deja de mai bine de-o saptamina.
Astazi am consultat citeva site-uri medicale, o fosta sportiva de performanta si chiar o kineto-terapeuta: m-am lamurit, nu scap de repaus. E drept, la inceput am crezut ca va trece de la sine, insa acuma imi e destul de clar: e nevoie de o perioada de refacere. Fiindca tendonului lui Ahile se poate rupe daca nu e lasat sa se vindece: el se poate rupe chiar fara avertizare durereoasa. E de-a dreptul descurajanta o asemenea perspectiva, fiindca daca tendonul se rupe, se ajunge la operatie, si apoi la bat (adica la baston), si se cam termina cu alergarea. Asa ca, vrind-nevrind, voi face pauza pina cind va disparea complet durerea.
In fine, ma consolez cu gindul ca va fi ceva mai mult timp pentru ecuatii...

Luindu-ma iar cu treaba am dormit doar doua ore peste noapte: va trebui sa remediez situatia asta cit de repede fiindca nu-i sanatos sa sar peste orele de somn. Faptul interesant este insa acela ca, dormind de dupa-amiaza pentru a recupera, am visat intens, iar la trezire mi-a venit brusc in minte cuvintul tendinita: ei bine, am mers pe net, am verificat, si am descoperit cu stupoare ca asta am. Zilele trecute vorbeam despre memorie si despre analiza care se face in vis, si iata, ma trezesc azi cu un verdict (i.e. diagnostic), desi, in timpul zilei nu cred sa fi auzit undeva termenul. Sint sigur ca nici macar kineto-terapeuta nu a rostit cuvintul asta, caci ea nu m-a intrebat nici macar in ce pozitie ma doare glezna, recomandindu-mi doar repausul despre care stiam si eu dar despre care nu voiam sa aud si pe care l-am tot aminat.
Este destul de clar: diagnosticul a venit provocat/stimulat de discutia pe subiectul tendon.

Dupa ultima luxatie a gleznei care m-a speriat destul de tare -- incit am si tratat-o ca la carte, cu gheata si antiinflamatoare in primele trei zile (considerate de catre specialisti esentiale), si apoi cu o luna de repaus --, mi-am propus sa fiu mai atent cu articulatiile, stiind bine ca acestea nu se refac asa cu se refac muschii. O articulatie distrusa nu-si mai revine niciodata, fiindca articulatiile, dar mai ales tesuturile cartilaginoase (de pilda cartilajele) nu beneficiaza de acel proces de regenerare de care beneficiaza aproape toate celelalte tesuturi.
Cu tendonul e putin altceva, fiindca un soi de refacere se pare ca exista. Tendinita este o inflamare a tendonului si este insotita uneori chiar de o ruptura (partiala) a fibrelor de colagen care alcatuiesc tendonul. Din fericire, nu am dureri la palpare, ceea ce inseamna ca, desi am alergat asa o luna de zile, situatia nu s-a agravat -- nu am durere nici macar in repaus, ci doar atunci cind intind la refuz virful piciorului si in primele zece minute de alergare. Ce-i drept insa, starea nici nu s-a imbunatatit: dar de asta voi avea grija zilele urmatoare. Si s-ar putea ca durerea sa treaca chiar destul de repede.
Asadar, miine, si chiar saptamina asta nu am alergare. ;-(
Voi unge zona cu hepathrombin, care are si rol (de) antiinflamator: timp de-o luna nici macar asta n-am facut, desi unguentul era in dulap, adica la indemina. Ce sa mai,...