inapoi la Einstein

Einstein imi e din nou bun sfetnic, asa cum mi-a fost in toti acesti ultimi ani. El spune:

Pe cind eram inca un tinar destul de precoce am trait intens sentimentul zadarniciei sperantelor si straduintelor care ii gonesc in viata, fara ragaz, pe cei mai multi dintre oameni. Am inteles curind si cruzimea acestei goane, care in acei ani era acoperita cu mai multa grija decit acum, de vorbe mari si de ipocrizie.

El aminteste de limitarile drastice ale unei existente "strict personale", "dominata de dorinte, sperante si sentimente primitive" si sugereaza ca:

... exista aceasta lume mare, care este independenta de noi oamenii si sta in fata noastra ca o mare si vesnica enigma, macar in parte accesibila vederii si gindirii noastre. Contemplarea ei are efectul unei eliberari si curind mi-am dat seama ca multi dintre oamenii pe care am invatat sa-i respect si sa-i admir si-au gasit libertatea si siguranta interioara daruindu-se pe de-a-ntregul cercetarii ei. Cuprinderea prin gindire a acestei lumi extrapersonale, intre limitele posibilitatilor ce ne stau la indemina, mi-a parut, pe jumatate constient, pe jumatate inconstient, drept cel mai inalt tel al vietii. Oamenii cu aceeasi atitudine, din prezent si din trecut, ca si judecatile la care au ajuns ei, au fost pentru mine bucurii ce nu se pot pierde.