Simbata am fost la Calarasi intr-o tura dificila, de peste 250 de km. Din cauza ca am bijbiit drumul chiar avind GPS-ul, la intoarcere am venit pe DN3, prin Lehliu: asta fiindca am gresit iesirea din Calarasi -- as fi vrut sa ma intorc tot pe varianta cu Luica, pe care am si venit. Nu doar ca drumul e mai scurt pe-acolo (116 km in loc de 134 km), dar peisajul e mult mai interesant.
Ce-i drept, la intoarcere nu prea mi-a mai stat mintea la peisaj fiindca m-a prins ploaia torentiala anuntata cu trei zile inainte si timp de trei ore nu m-a lasat deloc. Mai mult, la urcarea pe pasajul de peste A2, din cauza ca musculatura se racise (am facut prostia sa las pantalonii impermeabili acasa), pe fond de oboseala si probabil datorita lipsei de glicogen, am facut o intindere la muschii scurti de deasupra genunchiului incit, pe ultimii 65 de km n-am mai putut pedala din picioare. Am fost obligat sa pedalez aproape tot restul traseului cu fundul pe sa iar pentru a mai schimba pozitia, am stat cind pe o pedala, cind pe cealalta, cind in picioare, doar in echilibru: situatia a fost nu doar una foarte neplacuta, dar chiar periculoasa. In fine, astazi sint in regula si dupa o zi de pauza pot pedala din nou in picioare.
Se prea poate ca intoarcerea sa fi fost totusi mai nimerita pe varianta Lehliu fiindca, din cite mi-am putut da seama, o buna bucata de vreme am avut furtuna atit pe stinga cit si pe dreapta, iar ploaia m-a ajuns destul de tirziu. De asemenea, pe varianta cealalta erau bune portiuni de cimp deschis, ceea ce, pe vreme grea e intotdeauna periculos din cauza traznetelor.