Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Wednesday, April 03, 2013

Continuare despre elite

Intr-adevar, nu-i deloc greu sa spunem adevarul daca sintem onesti si lasam deoparte meschinariile, orgoliile sau invidiile. Da, ele, elitele noastre culturale. Da, Gabriel Liiceanu, care a transformat o editura obscura dintr-un fost stat comunist intr-o editura de nivel european. Da, Andrei Plesu care a fondat o revista remarcabila independenta si un institut de invatamint care traieste pe propriile picioare. Da, H.R.Patapievici, care impreuna cu echipa sa facut intr-un timp record dintr-un asezamint public statut, una dintre cele mai performante si mai vii institutii de cultura din Europa. Da, Mircea Cartarescu, unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-am avut de cind sintem noi, nominalizat la premiul Nobel pentru literatura. E-adevarat, ei sint dintre cei mai vizibili dar meritul e al lor iar lista poate continua cu Andrei Cornea dar si cu multi altii. Mai precis cu oameni care au in spate carti sau fapte de cultura remarcabile. Incit, pe mine nu ma usuca afirmatia asta: "Acceptam ca noi, elitele cul­tu­ra­le ("autoproclamate", cum scriu unii), avem datorii fata de "cei prosti, dar multi" " (v. Biletul de Andrei Cornea). Fiindca stiu prea bine ca pentru a iesi din mediocritate trebuie sa fiu mai intii atent la intelectuali, la profesorii capabili si abia apoi la politicieni. Faptul ca Romania e mereu aproape de fundatura tine intim de imprejurarea ca orgoliile politicienilor nostri ii fac pe acestia incapabili sa recunoasca valorile (culturale) autentice. Iata, omul care ne-a redescoperit liberalismul -- e vorba de H.R.Patapievici -- e inca si azi tirit in noroi de catre politruci si propagandisti care numai liberali nu pot fi numiti si care sint cu atit mai putin oameni de cultura. Iar noi am permis asta. Si tot noi ridicam din sprincene cind se vorbeste despre elite. Elitele unei natiuni nu le stabilesc politicienii: caci elitele nu se stabilesc la televizor sau prin vot, asa cum isi imagineaza cei care calaresc neglijent dar vremelnic majoritati; caci nici adevarul nu se voteaza, ci se descopera sau se demonstreaza prin argumente sau fapte. De aceea e normal ca elitele sa nu se conduca dupa majoritati, asa cum fac politicienii. Nu putem revedea chestiunile referitoare la principii o data la patru ani sau fiindca ele nu mai convin politicienilor momentului.
In fine, din pacate sint inca prea multi cei care pot vedea doar imaginile micsorate si rasturnate ale unor scriitorasi si statuile uriase ca de sfincsi ale puternicilor zilei: dar oamenii de ieri si de azi au privit de prea multe ori prin lentilele prejudecatilor comode sau convenabile.

0 Comments:

Post a Comment

<< Home