Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Saturday, April 27, 2013

Despre sansa descoperirii

Despre simplitate am mai scris, simplitatea fiind aici unul dintre subiectele favorite.
Fundamentele, am mai spus-o, sint si (trebuie sa) ramin(a) simple, chiar daca intuitia poate avea uneori de suferit. In orice caz, cred ca descoperirea are de-a face cu inclinatia de a gindi de mii de ori simplitatea, mai degraba decit de a dezvolta inertial complexitatea. In aceeasi idee a descoperirii, cred ca e mai indicat a gindi de mii de ori asupra unui lucru simplu, decit de citeva ori, asupra unui lucru complicat. Presupunind ca intr-o scurta viata de om, desi cu greu ai putea gindi de mii de ori asupra unui lucru suficient de complicat, tot ar fi sanse mai mari sa descoperi ceva esential judecind de mii de ori asupra unui lucru (mai) simplu.
Si, cum cu greu ai putea face azi cercetare in stiintele (exacte ale) naturii fara ecuatii, ideea generala e de a cauta, nu cele mai simple, ci cele mai interesante dar inca suficient de simple ecuatii.

Thursday, April 18, 2013

Este oare creierul mai degraba un sistem cuantic?

Acum multi ani, cind m-am apucat de cercetare -- termenul ii va deranja probabil pe cei pentru care cercetarea e gindita strict in variantele sale formale, respectiv institutionale --, contextul cel mai motivant pentru mine a fost cel legat de mintea omeneasca. Nu eram in cautarea spiritului originar din Corpus Hermeticum, dar tot mi se parea de-a dreptul miraculos ca o 'substanta' informa ca aceea a creierului era in stare sa defineasca si sa conceapa la propriu, tot ceea ce tine de umanitate, adica de fapt aproape totul. Stiam, fireste, ca modelul din fundal este cel al retelei; am redescoperit, desigur, idei si concepte, am divagat ani de zile pe modele matematice ca lanturile markov cu timp continuu sau discret pentru ca, dupa 10 sau 11 ani sa revin la stiinta clasica a mecanicii, a hamiltonienilor, a mecanicii cuantice. De atunci au trecut mai bine de 10 ani dar am revenit periodic la acel context remarcabil.
Azi, de pilda, revin la gindul ca este foarte posibil ca mintea, ca model matematic, sa nu aiba nevoie de partea hard a mecanicii cuantice; pe de alta parte, este evident ca stiinta termodinamicii e implicata intr-un fel sau altul in functionarea acestei masinarii extraordinare. Si desi modelele elementelor neliniare de circuit sint studiate prin apel la variante ale ecuatiei lui Schrödinger, ramine remarcabil faptul ca in studiul circuitelor electronice nu apare ca necesar instrumentarul tipic mecanicii cuantice. Incit, teoria semnalelor pare a fi un context suficient de larg si din ce in ce mai convingator pentru a cuprinde intreaga fenomenologie a creierului. Desigur, mecanismele neurotransmitatorilor complica in mod consistent orice fel de model neuronal, dar inca de la aparitia op-amp-urilor am invatat ca aproape orice fel de model matematic cu ecuatii (diferentiale ordinare) poate fi gindit in termeni de circuite. Inca ma gindesc ca e foarte posibil ca, in studiul amanuntit al unor asemenea modele sa descoperim trecerea naturala de la formalismul clasic la cel cuantic -- sau mai degraba invers. Lucrurile sint, cred, cu mult mai subtile decit si-au imaginat pionierii unificarii teoriilor clasice si cuantice.

Despre motivatie dincolo de motivatie

Brancusi spunea ca 'cel mai greu este sa te pui in starea de a face', si se referea si el, fireste, la motivatie. Desi era artist -- iar unii dintre noi au prejudecati usurele despre artisti --, el lucra cu piatra: nu exista multe moduri de exprimare artistica mai dificile. Ei bine, matematica poate fi cel putin la fel de dificila: ginditi-va doar la faptul ca sint probleme sau idei care au necesitat efortul multor generatii de ginditori intinse uneori de-a lungul mileniilor. Matematica si stiinta au multe lucruri in comun cu arta. Creatia dar si descoperirea au loc, dupa indelungi incercari sau cautari, intr-o stare de gratie: aceasta nu e neaparat starea de inspiratie pe care o asteapta unii.
In mod cu totul remarcabil, motivatia este pentru cercetator cam ceea ce e iubirea pentru crestin si, cum sugeram ieri, are de-a face cu credinta -- as fi tentat sa vorbesc chiar de credinta ca religie daca lumea de azi n-ar fi totusi una marcata de marile religii clasice, fundamental nereformabile.
Odata acceptata insemnatatea motivatiei, are loc, paradoxal poate, un fenomen de disipare lenta a centrului spiritual al ginditorului: demersul sau nu va mai fi condus de o idee sau un scop, ci simultan de mai multe, mai precis de un context anume. In fapt, motivatia e data de contextul citorva idei care se sustin unele pe altele.

Wednesday, April 17, 2013

Motivatie. Problematizari

Motivatia in viata de toate zilele e esentiala fiindca fara ea nu poti face ca lumea nici macar cele mai neinsemnate lucruri. Ce te faci insa cind ajungi sa o cauti ca pe sfintul Graal? Probabil ca povestea are legatura cu credinta care, se pare, e in suferinta inca de cind motivatia e semnificativa dar in scadere. Rationalul singur nu poate sustine pe termen lung motivatia dar o poate submina, iar cind o submineaza, o face sistematic. Exista cu siguranta si un substrat fiziologic al fenomenului crizei de motivatie: din pacate, nu cred ca stadiul actual al neurostiintelor ne permite sa facem estimari de vreun fel.
Am vorbit la un moment dat despre o dualitate interesanta, data de miracol si lege: care ar fi in acest caz dualitatea utila? Pe de alta parte, exista un soi de model oscilant privitor la evolutia in timp a motivatiei. Mai mult, stim ca, oricit de analitic, un om nu poate fi tot timpul rational. Poate ca dualitatea ar fi aici data chiar de motivatie si rational.
Viata fara motivatie decurge inertial: Eliade vorbea undeva despre perioadele lungi de 'viata larvara' in care spiritul pare ca nu face nimic, alternate cu perioade scurte in care spiritul irumpe. Fireste ca putem gindi 'viata larvara' ca pe o perioada de refacere, eventual si ca aceasta nu-i musai sa fie lunga. Avem procese alternante de asimilare si dezasimilare, dar nu-mi dau seama daca poate fi impus totusi un anume ritm: in studiul chestiunilor fundamentale oamenii evolueaza foarte diferit. Criza de motivatie insotita de pauze de lucru de cite o luna de zile pare nefireasca desi, in mod evident, toti oamenii trec prin asa ceva. Stim cu totii ca indicat este lucrul sustinut, alternat cu pauzele scurte si dese -- caci lehamitea durabila e aproape intotdeauna urmarea naturala a perioadelor cind lucrezi zi si noapte, ca un apucat. Totusi, ca si cind lucrurile n-ar fi suficient de complicate, mai trebuie sa tinem seama aici de un parametru: spuneti-i cum vreti, frica, teama, angoasa. E simplu, nu-i asa, sa te dai viteaz cind esti pe val, cind iti iese aproape totul, cind motivatia pare a fi mediul tau natural: ce faci insa atunci cind te cotropeste teama, atunci cind nu mai poti lucra nici macar invocind idealuri? Cred ca in situatia asta ajungi in mod invariabil atunci cind ceri prea multe: atunci cind esti cu gindul la realizari, atunci cind iti faci iluzii. Cel mai bine este sa-ti amintesti ca, chiar daca ai facut multi pasi pe calea ta, nu-i sigur ca vei ajunge unde ti-ai propus. Fiecare om are indatoriri: printre ele nu sint insa acelea de a face mari descoperiri, de a schimba lumea. Imbogatirea spirituala ar putea fi tel: e oare o datorie? Judecind dupa doctrinele religiilor clasice unii ar spune ca da. Admitind ca asa ar sta lucrurile, ar trebui sa stim mai multe despre ceea ce ar putea fi sau nu, bogatie spirituala.

Wednesday, April 10, 2013

Merita sa scriem in engleza despre clasa noastra politica decazuta

Cred ca articolele de felul asta ar trebui sa aiba si o versiune in limba engleza. Nu doar cei de la Bruxelles ar putea fi interesati si chiar cistigati. Politicienii nostri se bazeaza prea mult pe faptul ca nu sintem auziti afara -- iata, domnul Ponta are mereu doua mesaje, unul pentru noi, altul pentru cei de-afara. Oare n-ar fi cazul sa ne "denigram" ceva mai eficient clasa politica majoritar si vesnic repetenta?

Monday, April 08, 2013

Despre propaganda

Sub orice forma ar fi prezentata, propaganda e daunatoare spiritului liber. Stim ca in comunism, copiii sau elevii se puteau distra pe fond propagandistic, desi acum pare incredibil ca se putea intimpla asa ceva, mai ales ca ororile se petreceau la tot pasul si nu au fost niciodata prea bine camuflate — a trebuit sa iesim din comunism, sa ne regasim umanismul pentru a avea perceptia clara a grozaviei. Sistemul era cistigat chiar si in cazul cind propaganda nu avea efect imediat: copiii cresteau fara a sti ce sa faca cu libertatea, batjocorind-o — iar asta se vede azi peste tot in Romania, in schimb adultii exersau indelung indiferenta, as spune ca si asta se vede azi mai bine ca oricind.
Faptul ca nu-i de glumit cu propaganda devine evident daca luam in discutie un fenomen mult mai apropiat. Iata, Antena3 a spalat pe creier cel putin jumatate dintre romani desi propaganda acestui post este dintre cele mai vizibile si in pofida faptului ca romanii pareau sa fie imuni la asa ceva. Ei bine, incredibil de multi oameni, tineri sau batrini, scoliti sau nescoliti au fost reindoctrinati la fel de eficient. Eu zic ca abia asta s-ar cuveni sa ne faca sa cadem pe ginduri.
Referitor la religie insa, desi putem vorbi si acolo de ideologie groasa, lucrurile nu mai sint la fel de simple. Asta fiindca religia nu poate fi redusa la ideologie, asa cum poate fi redus comunismul. Religia nu si-a retezat niciodata legatura sa cu lumea transcendenta a ideilor, asa cum a facut comunismul, prin materialism. Cu toate astea, unul dintre efectele cele mai nefaste ale comunismului este chiar acela ca i-a facut pe destui oameni sa asimileze inclusiv religia cu o ideologie iar efectul imediat tine, chiar si la multi dintre cei care se cred religiosi, de imputinarea pina la disparitie a bunei-credinte. O religie nu se reformeaza atunci cind prin ea s-a ajuns la crime, caci atunci e prea tirziu, ci se cuvine sa fie regindita atunci cind face dificil sau imposibil recursul la bun-simt, atunci cind buna-credinta devine rarisima, cum este si cazul Romaniei de azi. Decit sa creada cu toata puterea ca in ei poate trai un om de buna-credinta, romanii prefera misterul unei fiinte iubitoare, pasnice, atotputernice. Lucrul e, in sine, paradoxal, cu atit mai mult cu cit multi vorbesc despre biserica din interior, despre suflet.

Wednesday, April 03, 2013

Continuare despre elite

Intr-adevar, nu-i deloc greu sa spunem adevarul daca sintem onesti si lasam deoparte meschinariile, orgoliile sau invidiile. Da, ele, elitele noastre culturale. Da, Gabriel Liiceanu, care a transformat o editura obscura dintr-un fost stat comunist intr-o editura de nivel european. Da, Andrei Plesu care a fondat o revista remarcabila independenta si un institut de invatamint care traieste pe propriile picioare. Da, H.R.Patapievici, care impreuna cu echipa sa facut intr-un timp record dintr-un asezamint public statut, una dintre cele mai performante si mai vii institutii de cultura din Europa. Da, Mircea Cartarescu, unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-am avut de cind sintem noi, nominalizat la premiul Nobel pentru literatura. E-adevarat, ei sint dintre cei mai vizibili dar meritul e al lor iar lista poate continua cu Andrei Cornea dar si cu multi altii. Mai precis cu oameni care au in spate carti sau fapte de cultura remarcabile. Incit, pe mine nu ma usuca afirmatia asta: "Acceptam ca noi, elitele cul­tu­ra­le ("autoproclamate", cum scriu unii), avem datorii fata de "cei prosti, dar multi" " (v. Biletul de Andrei Cornea). Fiindca stiu prea bine ca pentru a iesi din mediocritate trebuie sa fiu mai intii atent la intelectuali, la profesorii capabili si abia apoi la politicieni. Faptul ca Romania e mereu aproape de fundatura tine intim de imprejurarea ca orgoliile politicienilor nostri ii fac pe acestia incapabili sa recunoasca valorile (culturale) autentice. Iata, omul care ne-a redescoperit liberalismul -- e vorba de H.R.Patapievici -- e inca si azi tirit in noroi de catre politruci si propagandisti care numai liberali nu pot fi numiti si care sint cu atit mai putin oameni de cultura. Iar noi am permis asta. Si tot noi ridicam din sprincene cind se vorbeste despre elite. Elitele unei natiuni nu le stabilesc politicienii: caci elitele nu se stabilesc la televizor sau prin vot, asa cum isi imagineaza cei care calaresc neglijent dar vremelnic majoritati; caci nici adevarul nu se voteaza, ci se descopera sau se demonstreaza prin argumente sau fapte. De aceea e normal ca elitele sa nu se conduca dupa majoritati, asa cum fac politicienii. Nu putem revedea chestiunile referitoare la principii o data la patru ani sau fiindca ele nu mai convin politicienilor momentului.
In fine, din pacate sint inca prea multi cei care pot vedea doar imaginile micsorate si rasturnate ale unor scriitorasi si statuile uriase ca de sfincsi ale puternicilor zilei: dar oamenii de ieri si de azi au privit de prea multe ori prin lentilele prejudecatilor comode sau convenabile.

Monday, April 01, 2013

Citeva cuvinte despre elite

Pentru mine, cei nominalizati la premiul Nobel pentru literatura pot trece usor in rindul scriitorilor remarcabili, chiar geniali. Si mi s-ar parea o meschinarie sa incep sa socotesc si sa fac punctaje, in conditiile in care exista ramuri sportive in care se dau premii cu mult mai consistente. Cred insa ca daca scrii si gindesti despre Gabriel Liiceanu ca este un 'filozob', te limitezi singur in ceea ce priveste dialogul cu el, chiar daca revii ulterior si vorbesti despre el ca despre o institutie. Nu vei primi niciodata un raspuns si vei ramine mereu frustrat: nu vei mai putea spune ca nu intelegi de ce se intimpla asta.
Faptul ca Gabriel Liiceanu a investit in publicarea lui Mircea Cartarescu nu face decit sa arate ca e consecvent cu ceea ce crede: numai daca n-ar fi facut-o i s-ar fi putut reprosa ca nu l-a promovat suficient si ca vorbeste in dodii.
Cit despre inceput, acesta a fost pus de mult timp de catre oamenii remarcabili de pretutindeni, caci geniile se recunosc intre ele si nu au neaparat nevoie de diplome. Pentru mine, lucrurile sint chiar mai simple: ca personalitate, iti trebuie un dram de geniu ca sa recunosti un alt geniu. Imi dau seama ca de-o buna bucata de vreme, la noi, toti cei care gindesc astfel sint judecati ca elitisti. Dar ce sint oare geniile daca nu elite? Si-apoi ce se poate alege de o natie care-si calca in picioare elitele vii si care-si impaiaza elitele din trecut?