Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Saturday, November 14, 2015

Crima si religie

Cred ca problema raului ne arata destul de clar de ce postularea existentei lui Dumnezeu e problematica. Fiindca, admitind existenta, insasi definitia lui Dumnezeu e problematica.
Sa observam insa un fapt care pare lipsit de importanta dar care ar putea solutiona multe probleme legate de raporturile religiei cu modernitatea. Exista o ierarhie precisa a raului, in vreme ce binele nu are si nu poate avea una clara. Descoperim aici un tarim al paradoxurilor. De pilda: pentru a-si creste potentialul, raul trebuie sa se organizeze, in vreme ce Binele nu se poate dezvolta decit in stare de libertate de gindire care are cel putin aparenta unei dezorganizari.
Dilemele ne ajuta uneori sa clarificam lucrurile. Iata citeva care m-au ajutat pe mine, de-a luncgul timpului.

Dupa tragedia comunista, ce e de preferat, totusi, intre un ateu obisnuit si un credincios obisnuit?
Chiar credeti ca existenta raului in lume infirma existenta lui Dumnezeu sau doar ca ar trebui regindita religia si fundamentele sale? Iar daca alegeti infirmarea existentei ca fiind mai plauzibila, nu credeti totusi ca in sustinerea acestei cauze veti regasi mai degraba o alianta impura dintre lipsa de onestitate si resentiment si care se opune credintei, in general?
Religiosii spun ca teroristii islamisti sinucigasi nu sint in realitate religiosi, iar ateii sustin ca religia e mai degraba rea si ca ar trebui sa renuntam la ea. Chiar credeti ca islamistii nu pot fi religiosi doar pentru ca credintele lor nu sint acceptabile in religia d-voastra sau o alta asemanatoare? Daca insa admitem ca teroristii islamisti sinucigasi sint totusi religiosi, cum anume poate un om deveni criminal, iar un potential lider religios sau ateu militant, dictator?

Revenind la ierarhiile raului, sa incercam alte dileme.
Care e mai rau, un alcoolic oarecare sau un extremist religios?
Care e mai rau, sustinatorul sincer al unei dictaturi sau un terorist?
Un kamikaze japonez sau un terorist islamist sinucigas?
Un politician profund corupt sau un terorist islamist sinucigas?
Un criminal in serie sau un terorist islamist sinucigas?
Un dictator sau un terorist islamist sinucigas?

Tuesday, November 03, 2015

Nu e deloc simplu cu presa

Pare ca e simplu dar nu e. Si pare tocmai fiindca functioneaza in alte parti. De fapt, la noi, nimic nu mai poate fi simplu, caci la fundatia democratiei noastre stau minciuna si crima — aproape totul a fost malformat, corupt, pervertit.
Iar asta cu demisia in bloc e deja wishful thinking: nu avem nici un precedent de acest fel, nimic care sa ne incurajeze sa cerem si mai ales sa asteptam asa ceva. Iesirea in strada nu e eficienta decit daca e rara, de proportii si pasnica: nici pentru asa ceva nu avem, la noi, precedente recente — le regasim insa tot in vest, unde, intr-adevar, pare ca totul e mai simplu.
Revenind la CNA, acesta este, de fapt, o institutie politica, iar politicienii nu vor renunta la ea — ar fi trebuit sa reprezinte brealsa jurnalistica si nu partidele, sa monitorizeze breasla, nu sa fie portavoce pentru demagogie. Daca mare parte din Parlamentul Romaniei e corupt, nu poate fi altfel una din multele institutii politizate — cum politicienii nu respecta legea, nici reprezentantii lor din institutii nu o vor face.

Oricit ne-am stradui, nu vom gasi o solutie simpla la chestiunea televiziunilor deraiate de la noi, si asta pentru ca nu exista o solutie simpla. Mare parte din televiziuni au ajuns deja pe miinile unor politicieni corupti si este nerealist sa ne asteptam ca jurnalistii angajati acolo si care depind in mod direct de cei corupti sa-si faca meseria cum se cuvine -- e cu atit mai putin realist sa credem ca ar putea fi in stare sa-i monitorizeze pe altii.

Normalitatea si decenta sint rezultate ale unor demersuri indelungate care pornesc de la educatia centrata pe morala. Si ma refer la o morala autentica ce isi are, intr-adevar, originea intr-una religioasa, dar din care au fost totusi eliminate in mare parte ipocrizia si demagogia, izvoarele care alimenteaza perversiunea si promiscuitatea.
De exemplu: stim ca nu a existat in comunism materia numita Educatie Sexuala care, chiar si azi, naste polemici intre cei religiosi si cei mai putin religiosi. Surprinzator, intre rigiditatea credintei religioase canonice si cea comunista sint foarte multe asemanari, caci ambele neaga si culpabilizeaza comportamente naturale, categorisindu-le inca de la inceput ca deviatii. Problema e ca culpabilizarea originara a comportamentelor celor mai naturale (ex. sexualitatea) impune forta manipulatoare a ipocriziei intr-o societate. Putini inteleg chiar si azi ca, de-a lungul istoriei, multe razboaie, tragedii sau faradelegi ar fi fost evitate daca stapinitorii sau liderii s-ar fi comportat natural in spatiile lor intime. Or, demagogia este aceea care il poate orbi pe om intr-atit incit acesta sa ajunga sa-si conduca viata dupa preceptele cele mai rigide si care nu au in spate aproape nimic din ceea ce am putea numi cunoastere. Incit, intr-o lume fara ipocrizie, probabil ca psihanaliza si-ar fi pierdut obiectul, in nici un caz nu ar fi trecut drept stiinta. Stim, sint imposibil de evaluat, intr-o societate, energiile zagazuite de inhibitii si vinovatii fara obiect, provenite direct din gindirea demagogica. Ne amintim, de asemenea, ca cel care le manipuleaza s-a nascut, in mod natural, chiar in democratie, la inceputurile acesteia. Astfel, manipulatorul este raspindit acolo unde elitele au fost maturate sau nu mai comunica cu oamenii: de aceea, societatile in care comunizarea a reusit pe deplin sint, astazi, pepiniere ale demagogiei.
Nu trebuie sa gindim ca lipsa ipocriziei ar insemna numaidecit lipsa inhibitiilor de orice fel sau caducitatea decentei. Se cuvine sa admitem insa ca oamenii au nevoi pe care, in genere, credintele sau ideologiile politico-religioase le desfid (ex. proprietatea), le dezavueaza, le batjocoresc, in fine, le condamna, si ca refularile corespunzatoare lor se manifesta in mod natural in spatiul public si pe chestiuni care n-au legatura directa cu nevoile care le-au generat, sint eratice si adesea devastatoare.
Una din complicatiile majore ale demagogiei e ca se transmite foarte usor si ca inclusiv cei care vor o schimbare in bine pot lesne deveni manipulatori, impingind la actiune si masuri imediate, suspendind dezbaterea, alungind chibzuinta.
Ideea e ca, in constructia noastra democratica nu am depasit inca nivelul fundatiei, tocmai fiindca fundatia ramine labila.