Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Tuesday, July 28, 2009

Transfagarasan


View Bucuresti-Arefu-Balea-Risnov-Bran-Piatra Craiului-Dealul Sasului in a larger map

23 iulie Bucuresti - Arefu
24 iulie Arefu - Risnov
25 iulie Bran, tura off road de cca 30 de km
26 iulie Bran - Piatra Craiulului - Dealu' Sasului, spre Cimpulung (la Mausoleu)

Prima zi a fost destul de dificila din cauza arsitei. Am plecat in jurul orei 10 din Bucuresti, cu ceva probleme la kilometraj -- desi am schimbat bateriile, aparatul, unul de tip wireless (Sigma, nemtesc), nu se sincronizeaza deloc. In final porneste, habar nu am cum si de ce. Iau masa de prinz pe la ora 18 si ajung in Arefu pe la 21:40, dupa o urcare destul de solicitanta de 3 km.
Gazda imi spune ca nu sint probleme cu ursii pe traseu si ca acestia provin din arealul Sinaiei, unde s-au inmultit, si de unde au fost stramutati. Mai aflu ca urcarea la Balea se rezuma la doar ultimii 10-15 km si ca restul de aproximativ 50 de km sint relativ plati. Mi se mai spune de asemenea ca tunelul e bine luminat si ca n-ar trebui sa fie probleme cu traversarea sa.
A doua zi, in teren aproape totul e altfel. Cu exceptia asigurarilor legate de ursi, aproape toate celelalte au fost infirmate. In primul rind ca drumul e destul de prost: asta n-ar trebui, evident, sa fie o problema pentru mtb, insa daca esti in criza de timp, lucrul devine suparator. Apoi povestea cu drumul relativ plat... Da, pentru masina. De pe bike lucrurile se vad si se simt cu totul altfel. Aproape toti cei 50 de km de pina la poalele Fagarasului sint denivelati: urci, cobori, urci, cobori de nenumarate ori, incit, odata ajuns in punctul de unde trebuie urcat continuu, esti deja stors de oboseala. Peisajul e intr-adevar uluitor, muntele e linga tine, abrupt, neimblinzit. Drumul din dreapta, pe linga lacul Vidraru e mai bun decit varianta de pe stinga lacului, totusi, e foarte lung si sinuos. E multa umbra si racoare, iar asta poate fi chiar o problema fiindca transpiratia nu se mai zvinta din mers si apar durerile in muschii coloanei cervicale: in pauzele de gustari ma trag cu spatele la soare ca sa ma incalzesc. Maninc fursecuri si nu prea mai am chef de ele. Dimineata am mincat citeva batoane si ma gindeam ca voi gasi pe drum un loc unde sa maninc ceva mai consistent insa pe marginea lacului, mai sus de baraj, nu mai sint magazine si nici asezari. Incit, incep sa-mi fac probleme legate de hrana. Peisajul e dince in ce mai frumos. Ma despart de lac si merg pe firul Argesului. Pe dreapta si pe stinga sint zeci de izvoare care curg vertical, cu ape repezi, toate gonind spre matca din munte, Argesul, care trece acum cind in dreapta, cind in stinga soselei. Apele curg pe stinci, peste grohotisuri si resturi de arbori.
Incep sa apara coniferele si se aude din inalt vintul acela taiat de miriadele de ace vegetale.
Pe linga mine nu mai trec camioanele de tonaj care cara asfalt iar masinile se imputineaza. Urcusul incepe sa fie dificil si la citeva schimbari de viteza aud bicicleta scotind clicaituri ciudate: folosesc din ce in ce mai des foaia mica. Se aud piciituri si, ca niciodata, imi sare lantul: il pun repede la loc. La un moment dat se aude un zgomot metalic si ma gindesc ca a sarit din nou lantul. Zgomotul insa nu e la fel, aud cum cade ceva si cind ma uit mai bine, vad ca am lantul rupt, atirnind pe sosea. Sint surprins, mirat, socat. Imi aduc aminte de ezitarile din ultima saptamina legate de schimbarea lantului: desi am facut mai multi km decit ar fi trebuit sa fac cu el, stiu ca schimbarea lui presupune schimbarea pinioanelor (fiindca lantul nou nu mai calca bine pe pinioanele deja folosite). Imi propusesem de citva timp sa fac o scurtare a lantului la un service insa n-am mai ajuns iar acum, realizam ca era mai bine ca n-am facut-o, fiindca daca pina la urma l-as fi reparat aici, ar fi fost scurtat prea mult. Am fost timorat pe toata durata interventiei: desi aveam presa pentru reparat lanturi (o caram deja de mai bine de 8 luni cu mine peste tot), nu mai facusem asta niciodata. Mi-a luat cam o ora si 40 de minute, timp in care am stat in soare, am pierdut si regasit de mai multe ori prin iarba diverse piese. Nu insist cu detalii, poate sa nu fie interesant, insa ideea era ca una dintre piesele ce se infileteaza la presa si care tine un soi de contra, trebuia sa iasa putin din cavitate pentru a fi evitata indoirea zalei strinse. In tot timpul asta am trecut de la stupoare si perspectiva sistarii calatoriei -- mai ales ca la un moment dat am avut impresia ca mi-ar fi fost necesar un patent pe care nu-l aveam --, la panica datorata crizei de timp si perspectiva pedalatului in orb, adica pe timp de noapte.
Pe linga mine au trecut o multime de masini si motociclete insa nimeni n-a oprit sa ma intrebe daca ma descurc. A trecut la un moment dat chiar si un mos la bustul gol, bronzat si cu o bicla obosita care urca anevoie si care a intrebat daca am probleme. Cind i-am zis ca mi-am rupt lantul mi-a aruncat peste umar un "nasol" si si-a continuat drumul fara sa opreasca. Nu stiu daca a mai auzit ca am tot ce-mi trebuie ca sa-l repar.
Nu pot descrie senzatia pe care am avut-o reluind urcarea pe Fagaras, cu o bicicleta al carei lant nu parea sa mai tina nici citiva sute de metri. Ca sa ma asigur ca am facut ceea ce trebuia am vorbit cu cel care-mi inlocuise ultima data lantul iar acesta m-a asigurat ca va tine. Bicicleta trosnea acum, pocnea din toate incheieturile: la fiecare pocnet tresaream.
Am urcat, am urcat, am urcat, iar urcarea era parca tot la inceput. Aerul se racea, vintul se intetea, vremea insa raminea mai departe insorita.
Imi era din ce in ce mai foame, si nu era foamea aceea obisnuita, ci era foamea de care ma temeam, anume "foamea cosasului": foamea de mincare gatita, de slanina si ceapa, de afumatura. Era foamea care nu accepta compromisul batoanelor dulci, al fursecurilor sau altor suplimente sau inlocuitori.
Umilinta suprema, am urcat pe final aproape doar cu foaia a treia si penultimul pinion.
... pe final aproape... in aer un miros imbatator de afumatura. Mi se pare ca am vedenii, dar nu, in fata mea erau vinzatori care aveau slanina afumata, da, si ceapa rosie, si cascaval afumat.
Eram acum ud de transpiratie si am intrat in tunel cu teama: tunelul nu era iluminat, batea un curent/vint puternic si rece. Iar din cauza ca ochii erau obisnuiti cu lumina solara, am pedalat practic in bezna. Incercam pe de-o parte sa evit sa merg prea mult in dreapta, unde nu vedeam absolut nimic, dar incercam pe de alta parte sa tin dreapta, pentru a nu fi lovit de masini sau motociclete: acestea erau rare, iar lumina lor nu parea sa faca mai vizibil mediul in care inaintam. Abia cu timpul am putut vedea celalalt capat al tunelului de unde razbatea lumina.
In sfirsit am iesit. Am gasit acolo o atmosfera de bilci, turisti urlind pe e o tiroliana (cu scripete) un pic mai sus, tarabe cu mincare si suveniruri pe marginea soselei. Am mincat pe loc, crud, niste cirnat afumat de la Simbata de Sus si un porumb fiert -- desi stiam ca asta nu ma hraneste, mi-a fost insa pofta...
Dupa 20 de minute de stationare am constatat ca am uitat farul deschis. Sint iritat, insa nu mai e timp de regrete: pur si simplu trebuie sa plec. Nu am mers sa vad lacul.
Cobor nebuneste cind cu 45 cind cu 55 de km/h. In mai putin de o ora sint la poalele Fagarasului, chiar inainte de Cirtisoara. Ma asez la marginea drumului si maninc asa cum se cuvine, avind in fata un cring unde doi tineri incarca fin intr-o caruta. E deja mai cald, sint mult mai jos, si incep sa ma simt bine pedalind. Imi fac o varianta de traseu cu destinatia intermediara in localitatea Victoria, insa constat ca am fost sfatuit gresit: diferenta de drum nu merita sa renunt la drumul european E68, incit, renunt la varianta prin Victoria, ajung si ramin pe E68 inca multe ore de acum incolo. In Fagaras e deja seara si, desi am mers foarte repede in ultimele ore, sint nemultumit fiindca imi dau seama ca va trebui sa pedalez mai mult decit mi-as fi dorit pe timp de noapte.
Noapte fara luna, insa drum foarte bun, fara gropi si foarte bine marcat. Imi pun vesta ca sa devin vizibil si incep cursa nocturna contra cronometru. Ma bucur ca am GPS-ul: fara acesta, pe drumul necunoscut nu as avea nici o sansa. Tactica era urmatoarea: sa pedalez virtos pe intuneric, nu insa la maximum, iar cind vedeam ca banda din dreapta soselei straluceste in luminile ce veneau din spate, acceleram si treceam la dreapta ei, mai aproape de balizele reflectorizante si tinind o viteza ceva mai mare pina cind masinile treceau. Dupa aceea treceam din nou la stinga benzii fosforescente cu o viteza mai mica si continuam pedalarea in orb.
Parasesc E68 si cotesc spre Codlea prin care trec razant. Merg apoi destul de mult pe un drum national bun insa prost marcat, fac apoi stinga prin Cristian, apoi dreapta pentru Risnov, iar la 0:40 GPS-ul ma lasa exact in fata portii casei doamnei Candea.

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home