As vorbi azi (iarasi) despre simplitate versus savantlicuri.
Pe de-o parte, trebuie admis, complexitatea teoriei nu garanteaza succesul. Pe de alta parte, exista aroganta savantului care isi imagineaza ca simplitatea nu mai poate aduce mare lucru in stiinta. Se spune adesea ca dusa e vremea cercetatorilor solitari, acreditindu-se ideea ca doar cercetatorii inregimentati academic mai pot produce teorii viabile. E interesant de observat faptul cumva paradoxal ca, in stiinta, dar si in educatie in genere democratizarea ramine dificila.
Caci daca e-adevarat ca nu poti invata un ciine fizica (v. Brian Greene) iar o mare parte din populatia lumii nu are acces la cunoastere -- aceasta neavind acces la un standard decent de viata, deci nici la educatia elementara --, mai e adevarat si ca singura noastra perspectiva asupra lumii este perspectiva antropologica: nu putem sti cum experimenteaza viata o rima, o furnica sau o maimuta. Chiar daca aceste fiinte nu pot produce teorii, prin simpla fiintare ele experimenteaza ceea ce noi oamenii nu putem inca experimenta, iar acest fapt nu trebuie in nici un caz luat in deridere: sintem inca foarte primitivi si pauperi spiritualiceste.
Succesul lui Einstein cu teoria speciala a relativitatii ramine un avertisment pentru savantii din toate vremurile desi, vor mai trece, din pacate, probabil, inca o suta de ani pentru a fi pe deplin inteles: nu simplul fapt ca Einstein era tinar a fost important, asa cum inca mai cred multi veleitari astazi, ci faptul elementar ca in genere, mai ales la tinerete un om apreciaza cu-adevarat simplitatea, complexitatea nefiindu-i, practic, cunoscuta. Insa avertismentul mai are o dimensiune care, in analele istoriei stiintei a fost complet trecuta cu vederea: cu Einstein incepe de fapt democratizarea stiintei, democratizare care continua si astazi. Teoria lui Einstein a fost o lovitura pentru lumea academica a vremii pentru care complexitatea devenise, ca in multe alte ocazii istorice, paradigma. Contextul a fost uitat iar istoria tinde sa se repete. In ce consta de fapt "avertismentul Einstein"? Cred ca e elementar: cum fundamentele sint intotdeauna simple, iar premisele oricarei teorii de succes sint de asemenea simple, este evident ca simplitatea apare ca o cerinta de baza in demersul de cercetare.
Care ar mai fi atunci rolul complexitatii? Acum mi se pare de asemenea relativ simplu: complexitatea se refera mai degraba la gradul de maturizare al unui domeniu, iar formele sale aberante trimit direct la ceea ce numim in mod obisnuit batrinete.
Bun, putem face din nou diferenta intre organismele inferioare -- despre care presupunem ca nu inteleg fizica -- si fiintele superioare, insa contrastul asta izbitor dintre insecte si oameni este, as zice, iluzoriu: nici nu trebuie invocat aici vreun alt argument in afara celui referitor la unitatea genetica a lumii vii. In realitate, complexitatea omului, desi spectaculoasa, e surmontabila de vreme ce doar de-a lungul citorva decade, acesta evolueaza de la stadiul de organism celular, la acela de om matur. Si de aceea complexitatea ar trebui vazuta ca o masura a maturizarii ordinii. Incit, simplitatea nu-si pierde nicicind importanta sau valoarea, raminind centrala in alcatuirea oricarei teorii.
Asadar, cautarea simplitatii nu e un moft si nu tine numai si numai de comoditate: nu se rezuma nici la eficienta in comunicare. E cu mult mai mult.