Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Monday, January 31, 2011

Exista in lumea islamica resurse si motivatii serioase pentru democratie?

Contributia lumii arabe la dezvoltarea generala nu mai este, intr-adevar, de citva timp una consistenta. Totusi, nu cred ca acesta e motivul principal pentru care musulmanii nu-si pot aduna fortele in adoptarea unor guvernari democratice.

Exista insa oare in lumea musulmana resurse si motivatii serioase pentru democratie?
Sa ne referim direct la cultura, fiindca inclusiv cultura inalta a intelectualilor se pliaza adesea ideologic pe religie, care trebuie vazuta de aceea ca adevarata cultura a maselor de pretutindeni -- exceptii ar fi Europa vestica, eliberata de ideologie, si Japonia.
Ei bine, ipoteza mea este aceasta: cultura maselor musulmane nu admite deocamdata o cale directa spre democratie. In pofida schimburilor economice si culturale cu tarile vestice, democratia ramine pentru mediul musulman ceva strain.
Ar trebui sa ne intrebam atunci: ce anume a facut crestinismul sa fie pregatit pentru ideea democratica aparuta totusi de foarte timpuriu -- aceasta fiind chiar anterioara crestinismului --, dar dezvoltata destul de tirziu? Desi este evident ca unii dintre noi s-au desprins definitiv de religios in demersul lor, trebuie sa revenim la o idee cruciala.
Ar trebui admis mai intii urmatorul fapt remarcabil: cultura populara, oricit de subtila si rafinata, se centreaza totusi pe afectivitate si e potentata cel mai eficient de religie. S-ar zice ca, in principiu, e imposibil sa faci un popor intreg sa reflecteze, adica sa aiba mai degraba aplecare spre moderatie si ratiune. Si totusi, chiar asa stind lucrurile, nu s-ar putea oare gasi undeva, in structura sufleteasca a omului modern locul in care afectivitatea se apropie cel mai mult de ratiune? Ei bine, vestea buna e ca asta s-a intimplat deja si aici intervine geniul lui Iisus -- pe care eu il vad ca pe primul si cel mai de seama filozof existentialist: printr-un demers aparent sinucigas, el a ales drept centru al doctrinei sale unul dintre cele mai inalte sentimente pe care le pot trai oamenii.
De ce a durat totusi atit de mult pentru ca intelectualii vestului sa gaseasca locul din transcendent in care iubirea se intilneste cu intelegerea? Cauza este, cred, ideologia sub toate formele sale: se includ, fireste, ideologiile religioase.
Intii ca oamenilor le-a trebuit foarte mult timp pentru a admite ca, in pofida aparentelor, iubirea nu-i face mai vulnerabili: cele mai multe dintre ideologiile stravechi par sa impuna forta ca argument al celui mai puternic. Apoi, ratiunea insasi era tributara in mare masura ideologicului: cultura, politica dar mai ales stiintele insuficient dezvoltate au grevat secole de-a rindul orice demers moderat sau rational. Mai precis, celor avind iubirea le-a lipsit mai tot timpul curajul, iar celor rationali le-a lipsit stiinta: ideologia erodeaza atit curajul, cit si stiinta.

Dar cum ramine cu masele musulmane? E-adevarat ca eu vad fenomenul din afara, insa nu am senzatia ca in religia musulmana ar exista vreun echivalent afectiv in jurul caruia sa se coaguleze cultura populara musulmana. Iar fara un astfel de centru, nu cred ca popoarele musulmane au sau vor avea prea curind acces la democratie. Islamismul se vrea o miscare de unificare a lumii musulmane, insa e mai degraba o miscare politica de ideologizare, foarte asemanatoare comunismului: comunismul e, in esenta, o religie puternic ideologizata, care a recunoscut valoarea centrului afectiv popular, si de aceea a magulit masele cu promisiunea utopica egalitara pentru a deturna puterea politica.
Nu poti guverna un popor daca nu controlezi centrul sau afectiv: iar daca un popor nu are un centru afectiv, atunci nu poate fi guvernat decit prin frica, adica prin dictatura -- oricit de rafinata ar fi cultura sa: vorbim aici mai ales despre popoarele in care valorile traditionale si religioase sint dominante.
In ce consta atunci eroarea fundamentala a islamistilor? Cred ca puteti intrevedea deja raspunsul: eroarea rezida in credinta lor ca religia musulmana poate fi gindita drept centru al lumii musulmane. Or, dupa cum am argumentat mai sus, daca ideologia religioasa nu este ea insasi centrata pe un afect, atunci ea nu poate avea efectul unificator scontat, oricit de raspindit ar fi virusul sau. Incit, in acest caz, "simpla" eliminare a teocratiei sau separarea statului de religie nu mai pare sa fie suficienta pentru asimilarea democratiei, mai ales cind exista permanent tentatia socialismului.
S-ar putea crede ca sansa lumii musulmane ar putea fi dezvoltarea economica sanatoasa. Intrebarea imediata insa e aceasta: cum oare ar putea avea loc o dezvoltare sanatoasa intr-un mediu nedemocratic?
Din pacate, noi romanii am vazut deja pe pielea noastra ce poate insemna trecerea la capitalism pornind de la o democratie debila: coruptia a luat proportii ducind la capturarea statului, iar democratia si economia s-au dezvoltat si se dezvolta in continuare foarte lent.

Observatii
1. Europa nord-vestica e in buna parte libera de ideologii, iar asta are legatura cu dezvoltarea sistematica a stiintei de-a lungul timpului. Sentimentul dominant european pare a fi unul bivalent ce penduleaza intre incredere si scepticism. In Japonia insa, atenuarea ideologica a avut loc datorita unui fenomen mai complex, in care o multitudine de religii coexistau intr-un spatiu foarte restrins, si care a dus mai intii la sincretism -- i.e. la o fortare a asimilarii unor valori foarte diferite sau chiar contradictorii --, dar apoi, odata cu dezvoltarea stiintei, lucrurile s-au decantat in mod spectaculos, incit, Japonia sa aiba azi, in mod surprinzator, cel mai mare scor al valorilor rational-seculare din lume (v. World Values Survey). Sentimentul, atitudinea dominanta si centrala la japonezi insa pare a fi, cumva in continuarea culturii religioase populare, respectul, iar idealul popular, armonia cu natura.
2. Cu tot geniul sau, Iisus a avut nevoie de ideologia religioasa pentru a-si impune ideile, iar daca n-ar fi existat apostolul Pavel, probabil ca astazi n-am mai fi vorbit de crestinism, decit ca despre o secta bizara din trecut. Totusi, Iisus si-a depasit cu mult confratii existentialisti iar asta nu doar fiindca i-a devansat cu aproape doua milenii: pe de alta parte, aparitia atit de timpurie a unei filosofii existentialiste explica necesitatea uzarii de religie intr-o lume semitica antica supra-saturata de religios.
3. Continuam sa ne amagim ca popoarele musulmane au o aspiratie autentica spre democratie. Refuzam sa vedem ca religia lor este cladita pe discriminare. De ce refuzam? Fiindca avem propria religie pe care o cocolosim de milenii. Si, desi am fi indreptatiti sa sustinem ca religia crestina este net superioara celei musulmane, nu pretindem asta fiindca stim ca atunci s-ar evapora toata credibilitatea noastra. Cum se poate iesi din incurcatura asta ideologica? Recunoscind racilele grave ale religiilor, ateismul insusi fiind o religie puternic ideologizata. Ironia este ca nu vom putea ajuta la democratizarea lumii musulmane daca nu ne vom ridica noi insine la propriile pretentii. Pretindem stat secular separat de biserica? Atunci stat secular sa fie, impreuna cu educatia in orice institutie de stat.

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home