Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Monday, January 24, 2011

Ratiune vs ideologie

Mi se pare ca lucrurile ramin in continuare complicate pentru oamenii simpli. Desi pentru istorici si elita estului lucrurile sint clare -- comunismul e predestinat sa fie criminal --, nu avem nici in acest moment o cale de abordare a argumentului care ar trebui sa-i convinga pe tineri sa nu apuce pe calea revolutiei: mai ales ca, asa cum e inteleasa azi, revolutia poate fi si buna.
Tinerii -- ma refer mai ales la cei care nu au acces la o educatie de calitate dar si la cei care provin din familii cu probleme -- agreeaza adesea radicalismul si exprimarea frusta, fara ocolisuri sau fineturi. Tinarul Lenin (ma rog, pe-atunci nu se numea asa) a fost radicalizat de condamnarile care s-au abatut asupra familiei sale iar tarul si familia sa au fost vazute de atunci incolo ca dusmanii sai personali. Starea dezastruoasa a taranimii din vremea lui probabil ca a fost pentru Lenin argumentul suprem. Noi putem azi specula ca lui Lenin putin i-a pasat de taranime, dar asta nu face decit sa ne departeze de calea rationamentului.
Ma gindesc ca daca nu demontam o data pentru totdeauna, punct cu punct mecanismele ideologiei goale, nu avem nici o sansa sa ferim organismele sociale moderne de cancerul revolutiei. Daca privim atent, germenii revolutiei se regasesc peste tot: nu trebuie decit sa ne aruncam ochii pe forumuri pentru a intui potentialul exploziv existent dincolo de iluzia stabilitatii de moment.
De pilda, mi se pare a fi o mare greseala demonizarea lui Lenin: fiindca in felul asta il transformam in zeu, unul rau, dar zeu, cu puteri carora nu le poti rezista. Si ce mai poate face un amarit de licean in fata un demon? Vi se pare ca unui zeu rau ar trebui sa-i opunem unul bun si sa speram ca cel bun va cistiga intotdeauna? Ajunge oare sa mai credem in faptul ca unei ideologii rele ii putem opune intotdeauna eficient o ideologie buna? Dar taranimea din vremea lui Lenin era una ortodoxa. A ferit-o asta de tentatia asasinatului? Nicidecum. De ce?
Nu cumva lasind mereu omul la mina ideologiei, fie aceea si una buna, si lipsindu-l de forta rationamentului, sub motiv ca, in definitiv, omul rational nu poate fi bun se constituie in greseala originara?
Oamenii se bazeaza prea adesea pe asertiunea ca proprietatea sau capitalul molesesc in mod invariabil spiritele revolutionare. Insa Lenin provenea din clasa mijlocie si a ramas totusi pina la moarte imun la tentatiile capitalului: nu putea fi considerat insa un idealist pur de vreme ce asasinatul, desfiintarea adversarului de idei era demersul sau favorit. Si fireste ca el nu putea fi asimilat unui general in plin razboi pentru o cauza nobila din moment ce multe dintre tintele asasinatelor erau oameni civili, nevinovati. Insa mintea aplecata spre ideologic gaseste intotdeauna explicatii: ba ca situatia de atunci era complicata si toti combatantii dormeau cu armele sub perna, ba ca, pentru eliberarea poporul nu era alta cale. Iar poporul mai auzise astfel de indemnuri revolutionare inclusiv in biserica ("Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamint; n-am venit sa aduc pace, ci sabie"). Mai mult, daca este sa consideram idealul nobil al emanciparii taranimii, acestuia nu i se putea raspunde cu nimic echivalent. Degeaba vor veni azi multi sa spuna ca se poate sa emancipezi poporul si fara revolutie, asa cum s-a putut in unele tari vestice neatinse de comunism: acesta e doar un fapt, nu o asertiune care sa tina loc de argument. Iar daca ar putea fi admisa ca argument, ar ramine totusi una contrafactuala.
In definitiv, cred totusi ca avem de-a face cu un defect cultural profund: cita vreme actul criminal in serie va fi demonizat iar faptuitorul va fi supus retalierii, omul simplu va ramine expus ideologiei si, lipsit de forta ratiunii care sa-l edifice, va fi mereu tentat de revolutie. Mai ales ca ratiunea superioara nu se dobindeste prin moralizare nesfirsita si prin demonizarea celui care face rau.
Ratiunea se dobindeste in timp, prin educarea in spiritul adevarului si al dialogului, adica al respectului pentru interlocutor, fie acela si un criminal in serie, sau chiar un Lenin. Caci nu-l pot combate eficient pe Lenin daca nu-i acord prezumtia de buna-credinta: nu are a face ca, la rindul sau, el n-a acordat prezumtia de buna-credinta celor la a caror asasinare a condus prin deciziile sale. Daca vreau sa invat sa rezist tentatiei de a folosi orice mijloace odata ce m-am procopsit cu un ideal inalt, atunci trebuie sa inteleg ce a fost in mintea lui Lenin, dar pentru asta trebuie sa-i acord prezumtia de buna-credinta, oricit de insuportabil mi-ar fi acest gind. Multi ginditori moderni se relaxeaza cu gindul ca traim in alte vremuri, la gindul ca Lenin a murit demult: dar tocmai ideologia este aceea care face ca un Lenin mort sa fie mai persuasiv si mai periculos decit unul viu.
Se spune ca criminalii in serie sint lipsiti de afectivitate. Gresit. Ei devin criminali mai intii fiindca e tentant -- multi dintre ei sint destul de inteligenti pentru a vedea avantaje acolo unde nu prea sint --, dar mai ales fiindca, desi dotati cu ratiune, aceasta e una complet gresita. Pentru a-i face sa inteleaga ca gresesc, nu moralizarea si retalierea sint solutia, ci educatia in spiritul adevarului. Iar aceasta incepe cu logica si matematica. In inchisorile cu detinuti foarte periculosi, eu unul as automatiza aproape totul, si as impune un demers educational rigid, centrat pe invatarea matematicii, de la nivelele cele mai slabe, la cele mai avansate. Eliberarea detinutului nu se va mai putea face decit dupa trecerea unui examen riguros de matematici, in functie de condamnari. Condamnarile cele mai grave vor corespunde, fireste, unor nivele mai avansate de asimilare a matematicii.
Se vor gasi desigur unii cinici care sa afirme ca printr-un asemenea demers nu am face decit sa-i transformam pe detinuti in infractori si mai periculosi, si asta inca cu cheltuiala si mai mare: ei bine, asta este exact tipul de rationament care ne impiedica sa aflam ce anume i-a lipsit lui Lenin cind a recurs la crima -- lasind la o parte refuzul acordarii prezumtiei de buna-credinta. Nu rationamentul duce la crima, ci ideologia. Si cu fiecare criminal condamnat la moarte de catre societate, se naste cel putin inca un potential criminal in serie. Altii vor crede poate ca unabomber (alias Ted Kaczynski) ar fi un bun contraexemplu: eu sustin doar ca, desi mult mai rar, inclusiv matematicienii foarte buni fac rationamente gresite, dar ca acestea se corecteaza tot cu matematica si mai mult exercitiu.
Adevarul este ca nimeni nu se poate lupta cu o ideologie de la egal la egal -- nici chiar cel mai bun matematician --, fara o ratiune nu doar foarte bine antrenata, dar corecta: Newton credea de pilda ca Dumnezeu este cel care impune forta gravitatiei iar lumea inca se mai amageste ca, de vreme ce era vorba de o idelogie buna, totul e in regula. Nu este: ce le vom spune fundamentalistilor islamici care au de gind sa se arunce in aer in avioane si prin locurile aglomerate din marile orase in numele lui Allah?
Cum altfel, daca nu prin rationament, il poti face pe un om sa inteleaga ca un ideal inalt nu va justifica niciodata mijloacele incercarilor de a-l atinge?

Nota. Comentariul a fost postat sub articolul Secolul monstrilor: Patima distrugerii si nihilismul demonic al lui Vladimir Tismaneanu

2 Comments:

Anonymous tibi said...

"Asadar, de unde stim unde incepe matematica si se sfirseste fizica?"


Eu m-am gandit la intrebarea asta.
Am (doar) doua posibile raspunsuri:
-fizica se sfarseste acolo unde vrem noi si de acolo incolo incepe matematica (adica tot de unde vrem noi)
-fizica se sfarseste in materia cenusie din capul nostru si de acolo si incepe matematica.

28 February, 2011 12:26

 
Blogger R.A.Muresan said...

Cel care studiaza matematica stie bine ca limitele despre care vorbim nu sint la dispozitia sa. Cit despre intrebare, aceasta nu cerea un raspuns imediat, ci avea mai degraba rolul de a indemna la reflectie. In orice caz, nu doar ca se punea in evidenta diferenta dintre axiome si principii, dar se punea problema domeniului de valabilitate al principiilor fizicii printr-o exemplificare clara din teoria relativitatii.
Intrebarea se regaseste la postarea cu titlul "Matematica si fizica, teorii vs ideologie sau cultura" si nu la cea curenta, "Ratiune vs ideologie"

28 February, 2011 12:37

 

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home