Inteles, arta, moarte

(vezi articolul Moarte si arta al lui Rupert Wolfe Murray)

A construi minunat sau a descoperi transcendentul fara a intelege inseamna sa ramii sau sa ajungi un orfan al istoriei. Cit despre marii cuceritori, ei ramin niste nomazi infantili ai unui spirit cu putere de farmec si blestem care a marcat si va marca generatii.

Arta ca inteles. Arta si intelegerea. Arta ca tarim al armoniei, ba chiar armonia disonantelor. Arta ca rezonanta.
Nu cred ca arta are prea mult de-a face cu moartea. Nu exista o arta a mortii, nu murim artistic, murim cum putem. Probabil ca Timur era shizoid: pur si simplu avea nevoie de un echilibru, caci milioanelor de morti nu le putea opune altceva decit o arta sublima.
Cred ca arta nu poate fi decadenta in sine decit daca e rupta de inteles, de intelegere. Timur era invatat si crud: un om invatat si crud nu intelege compasiunea. Arta nu presupune compasiunea dar are nevoie de intelegere. Dar oare poate exista intelegere plenara fara compasiune? Probabil ca nu.
Nu doar pentru a ne impaca cu noi, cred ca cel mai nimerit ar fi sa asimilam Samarkandul lui Timur cu opera acelor aristocrati ai spiritului vremii: ei n-au ucis, dar au construit sub Timur Lenk. Samarkandul e de fapt tragedia lor fiindca, foarte probabil, nici ei nu intelegeau ceea ce nu intelegea Timur.