Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Tuesday, November 06, 2012

Universitate, cercetare, ideologie

Toate citatele din text se regasesc in articolul Trei niveluri ale cercetarii stiintifice al lui Alexandru Baumgarten de pe contributors.ro.

Cunosc oameni speriati pina la nevroza de perspectiva revenirii cercetarii in universitate. Asta pe de-o parte. Pe de alta insa, cunosc si persoane care au trait toata viata din cercetare, dar pentru care noul nu ar fi putut proveni decit din domeniul paranormal. S-ar parea ca intr-adevar, despartirea artificiala a universitatii de cercetare le-a debilitat pe ambele.
Mie-mi suna bine ideea ca “universitatea este spatiul cercetarii in sensul cauzei finale”. Stiu cumva ca asta ar fi putut sa fie normalitatea demersului universitar, dar pentru spatiul universitar romanesc e ca si cind ideea ar fi noua. De asemenea, imi pare interesanta ideea ca “universitatea trebuie sa isi ordoneze prioritatile numai in functie de scopul ei ultim: identificarea celor mai buni tineri exersati in cautarea adevarului”. Cu atit mai mult cu cit demersul se poate constitui cu usurinta intr-un program.

Spuneti:
“Stim ca teologia hraneste imaginarul stiintific si ca Nicolaus Copernic vine dintr-un mediu universitar care a rascolit inovator mai intai intreaga traditie umanista a epocii sale. Aceasta nu inseamna a supune conceptul umanistelor unui rol de furnizor de modele, ci inseamna a da un credit absolut cercetarii umaniste, intelegand ca aparenta ei de gratuitate este rezerva progresului spontan al unei intregi comunitati.”

E de admis ca cercetarea umanista sta la leaganul oricarui demers de cercetare. Teologia si filosofia hranesc insa nu doar imaginarul stiintific dar si pe cel ideologic. Experienta ne-a aratat ca manipularea neadecvata a ideologiilor in diversele demersuri politice poate degenera rapid si monstruos: nu stiu daca trasatura de gratuitate a cercetarii umaniste ar putea fi o prejudecata, dar am vazut ca o ideologie poate fi aproape la fel de devastatoare ca si o arma de distrugere in masa.
Manipularile colectiviste s-au manifestat cel mai pregnant chiar in domeniile umaniste si mult mai slab in cele ale stiintei. Stiinta insa lucreaza in mod curent cu ideologii, dar ele se aplica aproape exclusiv ideilor — in stiinta, ideologia aproape ca nu se aplica oamenilor. Stim insa ca marile probleme incep chiar atunci cind ideologia se aplica oamenilor.
Umanismul si stiinta ar trebui sa fie azi chiar mai apropiate decit in trecut, tocmai pentru a se evita eliberarea necontrolata a ideologiilor inspre teritoriile politice. Va fi mereu tentant pentru unii sa ia in calcul energiile sociale declansate de ideologii, dar ideologiile au un mare potential social exploziv, fiind mai degraba surse importante de instabilitate. Utilizarea ideologiilor necesita documentare si informare, mai ales ca inca nici azi nu se cunosc prea bine modurile in care functioneaza social o ideologie, ideologiile ar trebui sa fie pentru uzul intelectualilor, si sa se aplice mai ales in contextul unor idei. Marile ideologii sint anume gindite pentru a disloca traditii sau prejudecati, sau pentru a acumula energii motivationale, pentru a provoca dezbateri, pentru a incerca demersuri noi, dar care pot in unele cazuri degenera. Ideologiile tin asadar de domeniul experientelor imaginare iar aplicarea sau impunerea lor in cadrul unor grupuri largite de oameni e totuna cu a face experimente sociale. Stim acum despre experimentele sociale de amploare ca au provocat printre cele mai mari tragedii din istorie.
Cred ca dialogul strins dintre umanism si stiinta ar putea sa lamureasca, printre altele, inclusiv conceptul de ideologie, care s-a dovedit atit de problematic pentru modernitate.

“Intre aceste extreme, nu cred ca s-a vorbit suficient despre cat de eficienta este o actiune energica a statului roman in directia unilaterala a ultimului termen extrem.”

Desi corect, punctul acesta de vedere imi pare idealist, cel putin la fel de idealist ca acela in care asteptam de ani buni ca parlamentarii nostri sa se autocenzureze prin consolidarea unor legi si institutii anticoruptie eficace.

Monday, November 05, 2012

Antena3 si poporul

Ma intreb, totusi, de ce tot efortul preventiv imens din ultimii douazeci si ceva de ani are ca rezultat un raspuns imunitar atit de anemic in fata unor atacuri atit de grave la adresa statului de drept. Caci, sa fim onesti, faptul ca mai avem inca stat de drept se datoreaza Europei, nu noua.

Domnule Tismaneanu,

Dati-mi voie sa spun ca felul in care descrieti comunismul este aproape exhaustiv. Pe de alta parte, stiu ca, desi atunci cind se intimpla sa cada prada comunismului, o societate e afectata de sus pina jos, aceasta nu se contamineaza in mod egal in toate segmentele sale. Intrebarea care mi se pare relevanta aici este daca colectivismul este inevitabil?
Zilele astea vedem cum, datorita crizei, aproape ca intr-o lege fizica, redevine posibila tirania majoritatii. E de presupus ca daca-i vorba ca situatia sa degenereze, exista intotdeauna acel "point of no return". Regimurile autoritare de dreapta au probleme in a constitui majoritati, puciul lui Hitler a fost unul prelungit si laborios, parca la limita legii, tocmai datorita majoritatilor firave. E drept ca Hitler a afirmat inca de la inceput ca telul sau este sa elimine toate celelalte partide: germanii insa nu au luat amenintarea in serios decit atunci cind era prea tirziu. Majoritatile comunismului, pe de alta parte, s-au constituit lesne mai mereu, promisiunea egalitarista raminind, pare-se, perpetuu tentanta. Mai mult, colectivismul poate trece usor in mentalul colectiv drept egalitate de sanse sau egalitate in fata legii, mai ales in societatile slab dezvoltate. In lume, aproape toate tarile cu trecut pauper au avut o faza comunista acuta.
Era oare inevitabil comunismul in Romania? Odata amorsat colectivismul intr-o situatie de criza sociala sau economica majora, este manifestarea sa plenara inevitabila?
Tulburator mi se pare totusi faptul ca intelectualii romani au fost neputinciosi in Romania de dupa razboi in fata comunismului. Ei au putut cel mult sa prevada dezastrul, si asta doar partial, insa nu l-au putut incetini, atenua, devia.
Nu cumva, la pericolul comunist este expus orice stat intr-o perioada de criza generalizata? Nu cumva colectivismul este polimorf, iar instalarea sa se poate face prin scenarii variabile si din ce in ce mai greu recognoscibile odata cu trecerea timpului? Vedem bine acum ca la ideologia colectivista sint susceptibile inclusiv sistemele bancare, orientate prin excelenta spre profit, unde s-a vazut din plin tendinta programatica de disipare a responsabilitatii, si asta in conditiile in care ar fi trebuit sa avem de-a face mai degraba cu o disipare a riscului.
Desi e interesant de stiut daca inclusiv state dezvoltate, cum ar fi Statele Unite sau Japonia (America e multietnica, Japonia nu), intr-o situatie de mare depresiune ar putea fi deturnate de comunism, pentru noi, nu asta e presant acum. Fiindca sintem noi insine din nou intr-o situatie in care doar citiva intelectuali de marca sint asezati de media de propaganda in opozitie artificiala cu politicienii si cu majoritatea.

Ajung adesea prin birourile unor oameni importanti din mediul universitar si constat cu stupoare generalizarea obiceiului de a sta conectat on line la Antena3: Antena3 merge acum prin biroruri cam cum mergea pe vremuri radioul la sate. Sefi de servicii dar si personaje comune sint infratite parca de noua propaganda. Persoane dintre cele mai discrete in trecut in materie de politica vorbesc acum despre dictator daca nu de chior, despre "statul de drepti" al acestuia. Pot intelege de ce, printre ele sint fosti ofiteri pensionati, trecuti in invatamint pe posturi administrative sau didactice, si care acum citeva luni se alaturau celor ce strigau "iesi afara, javra ordinara". Ceea ce ma frapeaza este ca regasesc in acest elan colectiv nu doar foarte multi oameni fara inclinatii sau aspiratii politice, dar inclusiv intelectuali respectabili sau onesti.
Iata-ne din nou majoritar crestini in fata fostilor comunisti sau a urmasilor lor, avind din nou o mina de intelectuali drept pavaza: nu avem foamete inca, dar sintem in plina framintare, nu mai sintem priviti ca invinsi de catre europeni, insa in Europa e din nou depresiune. Pina si seceta tine sa ne avertizeze parca in legatura cu o posibila recadere in neant.

Friday, November 02, 2012

Politica si crestinism

Citesc zilele astea analize peste analize, care mai de care mai pertinente scrise de politologi, jurnalisti, avocati, judecatori sau juristi: se reiau descrieri din ce in ce mai docte si mai precise, ultima le depaseste pe multe dintre cele precedente. Analize foarte bune au facut la sfirsitul verii Dan Tapalaga si Dan Turturica. Ceea ce ma frapeaza e ca nu prea gasesc cauzele: aproape peste tot citesc despre efecte. Iar daca apar cauze, gasim prea putine idei legate de masuri pertinente sau credibile. Analizele sint foarte importante, ele pregatesc solutiile. Vreau sa vad insa si solutii. Si, daca se poate, relativ repede.

Dar hai sa ne punem citeva intrebari: ce credeti ca vor alege romanii pe timp de criza? Crestinism si comunism sau crestinism si capitalism? O sa ma intrebati ce treaba are crestinismul aici. Eu va spun ca are: care curent credeti ca are un impact mai mare in societatea romaneasca? Crestinismul lui Becali sau crestinismul lui Patapievici? Ce elite credeti ca vor alege romanii sa urmeze daca-i vorba de politica? Pe cele cleptocratice provenite direct din matele comunismului in descompunere, acum crestinat si inviat sau pe cele cultural-ortodoxe capitaliste? Crestinism gasim si la unii si la altii. Cine credeti ca e mai ofertant pentru cei multi, Dan Diaconescu sau Mihail Neamtu? Crin Antonescu sau Mihai Razvan Ungureanu?
Care credeti ca e greseala lui Patapievici? Nu-mi spuneti ca ICR-ul, fiindca va faceti de ris: ICR-ul lui Patapievici, Mihaies si Radu a fost cea mai performanta institutie publica de la noi, fapt confirmat de personalitati si organisme de-aici sau de-aiurea. Nu-mi spuneti, ca propagandistii ordinari, ca e aceea ca l-a sustinut pe Basescu, fiindca nu va voi lua in serios -- in realitate, spre cinstea lui, Basescu este cel care l-a sustinut pe Patapievici, adica Basescu e politicianul lui Patapievici, Cartarescu, Plesu, Liiceanu. Si fiindca va credeti destepti, n-o sa va stric placerea dindu-va raspunsul.
Sa vorbim acum despre Procesul Comunismului. Ce ziceti? Oare are vreo legatura cu crestinismul faptul ca in Romania nu s-a facut, in justitie si nu politic, Procesul Comunismului? Nu? Va rog atunci sa va amintiti. Ce erau taranii romani cind a venit comunismul peste ei? Erau cumva atei sau crestini? I-a salvat crestinismul atunci? Este oare rezonabil sa speram ca daca nu i-a salvat pe taranii de atunci, ii va salva pe romanii de azi si proletarii de ieri, taman la alegerile din decembrie? Dar sinteti siguri ca romanii n-au dorit invierea comunismului? Chiar: cine credeti ca va cistiga pariul invierii? Cei care vor invierea comunismului sau cei care vorbesc despre invierea lui Iisus? Cum? Sinteti siguri ca parabola invierii n-are nimic de-a face cu situatia de fata? Iertati-ma, atunci sigur gresesc eu.
Va intreb totusi: nu cumva lingusirea poporului prin recursul la religie poate fi la fel de devastatoare ca si populismul cel mai respingator, fie el crestin sau ateu? Nu cumva cocolosirea gloatei prin paseismul credintelor nefondate le da mereu mai multe sanse frustratilor, resentimentarilor, incompetentilor care niciodata nu vor fi putini? Stim, ateismul poate duce la crima, chiar la genocid. Dar ii impiedica oare crestinismul pe politicieni sa deturneze statul in favoarea lor sau pe fostii proletari sa se regaseasca fericiti in ideologia cea mai pura? Nu? Iertati-mi intrebarea natinga: dar atunci la ce mai e bun crestinismul? La ce bun sa vorbesti despre invierea lui Iisus cind poporul intelege ca vorbesti despre invierea comunismului, ca in definitiv, Ceausescu a fost bun iar Felix patriot? La ce bun sa-i vorbesti poporului despre crestinism cind de el se folosesc cel mai bine tot politicienii, dupa o reteta straveche in care religia si politica merg mina in mina?
Stiu ca gresesc, sint convins ca gresesc undeva, dar din pacate inca nu-mi dau seama unde. O sa ma mai gindesc, ii voi intreba si pe altii mai destepti. Pina una alta, evit sa-i judec pe ceilalti, ca sa nu fiu la rindu-mi judecat. Hait.