Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Tuesday, November 06, 2012

Universitate, cercetare, ideologie

Toate citatele din text se regasesc in articolul Trei niveluri ale cercetarii stiintifice al lui Alexandru Baumgarten de pe contributors.ro.

Cunosc oameni speriati pina la nevroza de perspectiva revenirii cercetarii in universitate. Asta pe de-o parte. Pe de alta insa, cunosc si persoane care au trait toata viata din cercetare, dar pentru care noul nu ar fi putut proveni decit din domeniul paranormal. S-ar parea ca intr-adevar, despartirea artificiala a universitatii de cercetare le-a debilitat pe ambele.
Mie-mi suna bine ideea ca “universitatea este spatiul cercetarii in sensul cauzei finale”. Stiu cumva ca asta ar fi putut sa fie normalitatea demersului universitar, dar pentru spatiul universitar romanesc e ca si cind ideea ar fi noua. De asemenea, imi pare interesanta ideea ca “universitatea trebuie sa isi ordoneze prioritatile numai in functie de scopul ei ultim: identificarea celor mai buni tineri exersati in cautarea adevarului”. Cu atit mai mult cu cit demersul se poate constitui cu usurinta intr-un program.

Spuneti:
“Stim ca teologia hraneste imaginarul stiintific si ca Nicolaus Copernic vine dintr-un mediu universitar care a rascolit inovator mai intai intreaga traditie umanista a epocii sale. Aceasta nu inseamna a supune conceptul umanistelor unui rol de furnizor de modele, ci inseamna a da un credit absolut cercetarii umaniste, intelegand ca aparenta ei de gratuitate este rezerva progresului spontan al unei intregi comunitati.”

E de admis ca cercetarea umanista sta la leaganul oricarui demers de cercetare. Teologia si filosofia hranesc insa nu doar imaginarul stiintific dar si pe cel ideologic. Experienta ne-a aratat ca manipularea neadecvata a ideologiilor in diversele demersuri politice poate degenera rapid si monstruos: nu stiu daca trasatura de gratuitate a cercetarii umaniste ar putea fi o prejudecata, dar am vazut ca o ideologie poate fi aproape la fel de devastatoare ca si o arma de distrugere in masa.
Manipularile colectiviste s-au manifestat cel mai pregnant chiar in domeniile umaniste si mult mai slab in cele ale stiintei. Stiinta insa lucreaza in mod curent cu ideologii, dar ele se aplica aproape exclusiv ideilor — in stiinta, ideologia aproape ca nu se aplica oamenilor. Stim insa ca marile probleme incep chiar atunci cind ideologia se aplica oamenilor.
Umanismul si stiinta ar trebui sa fie azi chiar mai apropiate decit in trecut, tocmai pentru a se evita eliberarea necontrolata a ideologiilor inspre teritoriile politice. Va fi mereu tentant pentru unii sa ia in calcul energiile sociale declansate de ideologii, dar ideologiile au un mare potential social exploziv, fiind mai degraba surse importante de instabilitate. Utilizarea ideologiilor necesita documentare si informare, mai ales ca inca nici azi nu se cunosc prea bine modurile in care functioneaza social o ideologie, ideologiile ar trebui sa fie pentru uzul intelectualilor, si sa se aplice mai ales in contextul unor idei. Marile ideologii sint anume gindite pentru a disloca traditii sau prejudecati, sau pentru a acumula energii motivationale, pentru a provoca dezbateri, pentru a incerca demersuri noi, dar care pot in unele cazuri degenera. Ideologiile tin asadar de domeniul experientelor imaginare iar aplicarea sau impunerea lor in cadrul unor grupuri largite de oameni e totuna cu a face experimente sociale. Stim acum despre experimentele sociale de amploare ca au provocat printre cele mai mari tragedii din istorie.
Cred ca dialogul strins dintre umanism si stiinta ar putea sa lamureasca, printre altele, inclusiv conceptul de ideologie, care s-a dovedit atit de problematic pentru modernitate.

“Intre aceste extreme, nu cred ca s-a vorbit suficient despre cat de eficienta este o actiune energica a statului roman in directia unilaterala a ultimului termen extrem.”

Desi corect, punctul acesta de vedere imi pare idealist, cel putin la fel de idealist ca acela in care asteptam de ani buni ca parlamentarii nostri sa se autocenzureze prin consolidarea unor legi si institutii anticoruptie eficace.

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home