Despre patriotism, nationalism, agresivitate si dialog

Nu-i vad pe Andrei Plesu sau Gabriel Liiceanu facind monolog atitea amar de ore la vreo televiziune.
N-am sa inteleg niciodata de ce Radu Banciu s-a avintat asa in acest "one man show", desi pot intelege cum poate ajunge cineva sa se ia prea in serios, mai ales daca vorbim de un om de televiziune -- de pilda cum poate ajunge cineva sa creada ca copilaria sa, frustrarile acumulate in facultate sau in armata sint de interes general (pentru publicul larg), sau cum poate ajunge cineva care a citit sa aiba aere de profesor si sa dea lectii de patriotism in direct, in emisiuni in care pina si umorul e scremut. Oricit de bine intentionat ai fi, daca practici in exces exercitiul monologului, poti ajunge usor sa bati cimpii. Iata, Plesu si Liiceanu s-au ferit de capcana asta a monologului televizat -- pentru contraexemplu, amintiti-va de pastila tv a lui Paul Everac.
Altfel, fireste, se cuvine sa facem judecati si asupra a ceea ce nu traim: numai semidoctii, adica oamenii care au tratat cu superficialitate cartile sustin ca nu poti intelege o experienta decit daca o traiesti (nemijlocit).
Radu Banciu a insistat pe ideea legata de fermitatea care ne lipseste noua, romanilor si politicienilor nostri in convietuirea cu ungurii. Inclin sa cred mai degraba ca fermitatea sa in a inhiba dialogul onest pe chestiunea autonomiei este una lipsita de patriotism. Sa nu uitam ca toti nationalistii sint sau par fermi. Cred totusi ca e de preferat dialogul nedecis si interminabil in locul opiniilor ferme daca-i vorba de chestiuni esentiale si sensibile pentru care nu exista argumente decisive. In lumea moderna, numarul e arareori un argument daca ne intereseaza adevarul. E-adevarat si ca democratia inseamna dialog, dezbatere, vot, numaratoare. Dar, chiar daca Radu Banciu ar avea dreptate, tonul discursului sau intr-o chestiune recunoscuta ca sensibila este unul inacceptabil.
Este adevarat ca in emisiunea sa nu au avut loc linsaje de presa -- dar asta doar fiindca termenul se refera de regula la trusturi sau la mai multe emisiuni, adica la un efort concertat de discreditare publica ce nu poate fi sustinut de o singura emisiune. Am vazut insa fragmente de emisiuni de-ale lui Banciu in care personalitati sau pseudopersonalitati au fost atacate imund si irational cu mijloace mult dincolo de simpla ironie. Dupa aceste episoade am preferat sa gindesc ca omul si-a depasit aria de competente, desi e clar ca sint sau sintem in eroare. Fiindca agresivitatea gratuita a discursului public nu e intimplatoare si are legatura directa cu faptul ca am invatat sa inchidem ochii si sa acceptam senini grozavia.
Cu toate astea, nici eu nu cred in "solutia" interzicerii prin decret a acestui gen de emisiune. Nu ca nu poti interzice teatrul doar fiindca unii pun in scena piese cu tenta pornografica, sau interzice partidele politice doar fiindca toate sint mai mult sau mai putin corupte: poti, dar ceea ce pierzi e mai important decit ceea ce cistigi.