Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Saturday, January 18, 2014

Raspuns la un esec rasunator

Reactie la comentariile critice facute la articolul Din nou despre lichele. Un raspuns pentru Dragos Ghitulete al lui Gabriel Liiceanu

Probabil ca multi dintre cei care postati aici n-ati fost la vot in ultimii ani si nu veti merge nici in urmatorii. Probabil ca n-ati iesit in strada atunci cind procurorii competenti din DNA erau sanctionati politic pentru ca si-au facut datoria si nici cind parlamentul cel mai corupt din lume isi vota superimunitatea. Credeati ca lucrurile se vor aranja de la sine. Totusi, cum se numeste cel care asteapta ca lucrurile sa fie indreptate de altii, dar apoi vine si se instaleaza ca si cind ar fi contribuit din plin la indreptarea lucrurilor? Spuneti-mi d-voastra.

Citesc si nu-mi vine sa cred ca sint atit de multi nemultumiti care posteaza, si care critica, culmea, chiar pozitia lui Gabriel Liiceanu, si asta cam tot asa, ca la o sedinta. In zilele astea tulburi in care nu doar justitia, dar chiar presa nealiniata sint asaltate, in care sint pusi la index, ba chiar direct linsati public jurnalisti, cei mai curajosi dintre noi au descoperit unde era problema cea mare: ca vezi bine, ineficienta apelurilor (civice) ne-a adus aici. Cei mai multi fac trimitere iritata la chestiuni “concrete” de politica, economie sau administratie: carevasazica “concreteturile ne omoara”.
Nu pot decit sa le spun direct: domnilor, ati gresit pagina de internet, criticile facute nu sint pentru acest autor.

Cred cu tarie ca o lichea are, printre altele, o inzestrare foarte utila pentru situatiile de criza: e vorba de capacitatea de a incurca lucrurile si de a-i zapaci pe ceilalti. Mai mult, de regula, atunci cind se simte cu musca pe caciula, incepe, preventiv si aproape imediat, sa-i critice pe altii, de preferat pe cei care au incercat totusi sa faca ceva.
Iar domnul Liiceanu nu e cineva care a incercat ceva, ci e cineva care a reusit in foarte multe: as zice ca a reusit in aproape toate demersurile pe care le-a intreprins. De aceea, reprosul legat de presupusa nereusita a apelului sau catre lichele mi se pare cel mai socant. Chiar se astepta oare cineva ca lichelele sa se dea sfios in laturi? In caz ca da, naiv nu e cel care a facut apelul ci cei care si-au imaginat ca nu mai au nimic de facut, ca apelul, prin simpla “promulgare” a rezolvat si problema. Probabil ca multi vor intreba acum in cor: bine, dar atunci de ce a mai fost facut apelul? A fost cumva o gluma proasta?
Va intreb: ati cautat vreodata serios raspunsul la intrebarea asta? Chiar credeti ca meritati sa-l primiti?

Apelul catre lichele nu impartea romanii intre oamenii de isprava si lichele — nu numai naivii, dar inclusiv majoritatea si-au imaginat probabil asta. Apelul se adresa de fapt fiecarui roman in parte: fiindca, in realitate, fiecare dintre noi era deopotriva gazda unui om de isprava si a unei lichele. Ni se cerea fiecaruia dintre noi sa renuntam sa mai cocolosim licheaua. Noi am inteles insa cu totul si cu totul altceva, incit, o spun cu tristete, nereusita nu este a lui Gabriel Liiceanu, ci a noastra. E-adevarat, ceea ce ne cerea Gabriel Liiceanu era ceva dureros: nu-i lesne, ca fiinta, sa te rupi in doua; sa renunti, ca suflet, la jumatate din tine. Incit, cei mai multi dintre noi, chiar daca au inteles la ce se referea apelul, au ales calea usoara, aceea a convietuirii cu licheaua. Iar acum, in loc sa-si recunoasca deschis propriul esec, aleg din nou calea usoara.

“Sunteti putini in mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regasi peste noapte cu o asemenea forta si gratie; si totusi multi, daca ati putut face cu putinta, hrani si cautiona oroarea vreme de 40 de ani. Voua, acestor multi-putini, va adresez urmatoarea chemare…” – 30 decembrie 1989, Gabriel Liiceanu, Apel catre lichele

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home