Presedintele

Nota: "Vina" pentru reluarea ideii ii apartine lui Dragos Paul Aligica, vezi excelentul sau articol pe contributors.ro

Ca model de personalitate, Andrei Plesu ii surclaseaza de o maniera categorica pe absolut toti politicienii de la noi, si asta fara a fi un politician. Ba as spune ca cei care cred despre dinsul ca e prea batrin, nu stiu mai nimic despre politica.
Una dintre intrebarile esentiale este insa aceasta: oare chiar avem nevoie de Andrei Plesu ca presedinte? Desi raspunsul imediat este afirmativ, cred totusi ca nu-i suficient sa afirmam asta: ar trebui sa o dovedim cumva. Pe de alta parte, problema noastra cea mai mare ar putea fi aceea ca Andrei Plesu nu are in agenda sa o astfel de intreprindere. Oare cum l-am putea convinge sa reflecteze asupra sa?
Desigur, ma roade si pe mine indoiala ca poporul, sau mai bine zis, larga majoritate constituita din cele 70 de procente de stingisti il va agrea. In acest caz, singurul mod de a trece dincolo de indoiala este recursul la credinta, mai precis recursul la credinta in sansa numita Andrei Plesu. Stiu, veti spune ca iar ne punem baza si salvarea intr-un singur om, insa va voi raspunde imediat ca Andrei Plesu nu e un singur om: ginditi-va doar la oamenii remarcabili cu care Andrei Plesu s-a insotit in ultimele decenii si care, doar ei, ar putea devansa, daca si-ar pune mintea, orice partid din tara asta. Nu rideti dispretuitor, fiindca inca nu stiti ce pot oamenii astia. Daca insa zimbiti aprobator, atunci va intreb: ce mai asteptam?

Sa mai lamurim o chestiune legata de ceea ce unii ar numi complexul intelectualului. Astfel, nu-i vorba sa incerci sa treci drept (mare) intelectual si sa zici imediat “vai ce onorat ma simt ca ma reprezinta dl X”, fiindca atunci esti inconsecvent. Fiindca e vorba intii de toate de idei, de democratie: sintem oamenii unor idei, sintem oamenii democratiei sau nu. Cit despre domnul Plesu, daca s-ar inhama la sarcina asta dificila, dinsul va fi cu-adevarat un om in slujba romanilor, adica omul si presedintele nostru. E taman invers fata de ceea ce sint in stare romanii sa creada azi despre un presedinte. Fiindca romanii dar si politrucii de mai toate culorile cred ca intelectualii sint ai presedintelui cind, de fapt, presedintele ar trebui sa fie (sau chiar este) al intelectualilor, respectiv al poporului. Fiindca ideea este chiar aceasta: normalitatea poate reveni in Romania cu un om ca Andrei Plesu presedinte. Mi se pare de necrezut ca destui dintre cei care comenteaza cu neincredere ideea, o gindesc ca pe un ideal, ca pe ceva cu titlu exceptional. Cita vreme vom gindi mai departe revenirea romanilor la normalitate ca pe un demers exceptional, ne vom ocoli cu buna stiinta sansa.
Altii vorbesc nici mai mult nici mai putin decit despre pericolul ca Andrei Plesu sa fie un nou Constantinescu ca si cind ar fi vorba despre doi politruci de calibrul lui Iliescu. Domnilor, l-am avut pe Iliescu presedinte de doua ori si jumatate, iar propaganda ne-a adus acum in situatia de a ne speria la gindul ca l-am putea avea pe Constantinescu presedinte pentru a doua oara. Vedeti? De aceea nu sintem inca normali.

Ideea reluata de Dragos Paul Aligica e in primul rind un bun exercitiu pentru noi. De solutionarea acestui exercitiu depinde incercarea noastra de a reveni in rindul celor normali. Nu-i musai ca testul asta sa-l luam cu totii, cred totusi ca ar fi mare lucru daca l-am lua macar noi astia care ne credem (mari) liberali sau oameni de dreapta: ginditi-va ca de-aici si pina la majoritatea care l-ar vota ar mai fi inca o distanta apreciabila.
Intr-adevar, astazi pare neverosimil ca 20 la suta dintre romani sa readuca la normalitatate un popor intreg, tot asa cum pare mereu neverosimil ca o mina de dascali pot scoli, in mai putin de doua decenii, cohorte de elevi nazdravani. Sintem democrati si admitem votul celor 70 la suta dintre romanii nazdravani care raspund inca favorabil la ideologia goala de stinga, convinsi ca au dreptate numai fiindca au invatat pe de rost lectia democratica. Insa democratia nu ne obliga sa gindim intocmai ca elevii slabi, care invata pe de rost si se asteapta ca profesorul sa-i laude: iata, atunci cind 70 la suta dintre romani au dat de o problema cu-adevarat dificila cum e aceasta a doua criza economica (prin care trecem de la caderea comunismului), au ales solutia gresita oferita generos de Antena 3, subminarea statului de drept. Dupa cum stim, cu toata viziunea lor democratica, peste 65 de romani dintr-o suta cred inca si azi ca in comunism era mai bine, iar dupa ce au cautat o rezolvare votindu-l majoritar pe actualul presedinte, in fata manipularilor profesioniste s-au pierdut cu firea si s-au dezis “chiar mai majoritar” de propriul vot, mergind pe mina Antenei 3.
Se spune despre Andrei Plesu:
“Domnia Sa, incearca, insa se scarbeste repede. e un intelectual, nu un om politic. reflecteaza, nu actioneaza. rezista, NU LUPTA.”
Gindind astfel fortati nota, si stiti bine asta. Andrei Plesu n-a fost in pozitia de presedinte, dupa cum nici noi n-am avut vreodata pina acum sansa de a fi slujiti de asa presedinte Iar ca ministru de externe, Andrei Plesu a fost chiar singurul bun.
Altfel va spun ca nici cu poporul nu mi-e rusine. Caci poporul s-a comportat intocmai ca elevul slab la un extemporal sau la o teza: in loc sa puna si sa lase pe hirtie propria solutie, eventual sa incerce sa o verifice in timpul ramas, din cauza ca a invatat pe de rost si nu a inteles cu adevarat lectia, el a scris mai intii intimplator solutia corecta, a sters-o si a copiat greselile repetentului din stinga sa, predind apoi mindru lucrarea, cu mult inainte de expirarea timpului avut la dispozitie.
Nadajduiesc ca poporul, chiar dupa dusurile de dejectii administrate sistematic de antene si politrucii care le frecventeaza cu asiduitate, n-a ajuns totusi sa fie scirbit de intelectualii sai, fiindca asta ar insemna ca poporul s-a scirbit de sine. Si oare ce sanse mai are in lume un om scirbit de sine? Dar un popor?