Raul originar al indoctrinarii

Comentarii la Pacatul originar al jafului, al lui Dorel Dumitru Chiriţescu, Dilema Veche, nr. 503.
Autorul spune cu indreptatire:
"Capitalismul nu este un mod de producţie, aşa cum greşit l-a caracterizat Marx. Nu are la bază o doctrină, o filozofie articulată şi nici nu îşi propune să vîndă iluzii nimănui. Nu are la bază o doctrină, o filozofie articulată şi nici nu îşi propune să vîndă iluzii nimănui."
Dupa care, prin alchimia ideilor sociale devenite (aproape) religie, continua:
"Capitalismul are la baza sa păcatul originar al jafului. Este născut din durerile noastre de fiinţă decăzută din graţiile divine, obligată să mănînce de minim trei ori pe zi, să respire în fiecare secundă şi să adune în jurul său mii de nevoi şi interese. La baza lumii moderne se află jaful organizat al Americii, pus la cale de către colonialiştii europeni, deposedarea de pămînturi a ţăranilor din Evul Mediu, dar şi numărul mare de războaie pe care le-am purtat, în căutare de averi."

Nu cred ca aceasta este esenta lumii moderne, mai ales daca o gindim din perspectiva deja mentionata a economiei. Caci daca e de asteptat ca la politicienii romani sa regasim obsesia si fetisul puterii, ei fiind complet defazati, e dezamagitor sa gasim aceleasi marote la economisti -- chiar daca la noi, tocanita politico-economica e inca la ea acasa. Cred ca pentru orice om educat si informat din zilele noastre este evidenta baza moderna a capitalismului: dezvoltarea fenomenala a stiintei -- unii o numesc impropriu revolutie. Ei bine, bunastarea moderna, chiar in conditiile cresterii spectaculoase a populatiei umane de aici provine, iar dezvoltarea stiintei include avansul consistent in domeniile economiei. De aici insa vin si problemele pe care unii prefera sa le numeasca in termeni ideologici, pacate. Economia ca stiinta a avansat, in vreme ce politicile, departe de ceea ce numim stiinta, au ramas serios in urma. Iar daca la inceputuri fenomenul era, din cauza lentorii proceselor unul insesizabil, in timp, acest decalaj a crescut enorm, concretizindu-se intr-una dintre cauzele profunde ale crizei de azi.

Am gasit si o inconsecventa importanta. Mai sus se afirma, pe buna dreptate, capitalismul nu are practic o doctrina, iar mai jos aflam ca "ascunde o concurenţă căreia din neatenţie sau rea-credinţă putem, foarte uşor, să-i cădem victime." Capitalismul nu ascunde concurenta, comunismul si statele sociale incearca sa o ascunda sau macar sa o vicieze, si asta chiar prin recurs la ideologie: in societatile moderne democratice concurenta e la vedere, incepind de la modul in care au loc alegerile sau impunerea pe piata a unor produse si terminind cu "bataile" din filmele de actiune sau concursurile de frumusete. Amuzant e insa actuI ratat din final, ce poate trece neobservat. In fraza, imediat dupa "neatentie", va referiti la reaua credinta. E vorba, in mod logic, de neatentia noastra si reaua credinta a profitorilor. Dupa regulile gramaticii insa, reaua credinta se refera tot la noi, mai precis, ne apartine, iar observatia ramine in picioare chiar si dincolo de semantica. D-voastra ce-ati gindi despre cel care vrea roadele (bune ale) capitalismului dar priveste cu dezaprobare la ceea ce-l anima? Ma refer, fireste, la ideea de competitie. Cum ar fi ca de miine sa incepem a-i numi criminali pe soldatii trimisi la razboi ca sa ne apere tara sau valorile?