Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Saturday, August 25, 2007

Ordine vs Haos, Cunoastere vs Credinta

Controversa privind studiul ordinii sau al haosului/probabilitatilor in stiinta devine mai lamurita, as zice, daca privim ceea ce se petrece in fizica moderna din perspectiva sugerata de un fapt remarcabil: mecanica cuantica a cistigat la loto potul cel mare pe la inceputul secolului al XX-lea si, ca orice incepator in ale jocurilor de noroc, ar vrea in continuare sa cistige; ei bine, tot de la loto stim, nu poti cistiga in fiecare zi; de fapt cistigi o data in viata si chiar ceva mai rar.

Un om serios este insa acela care, fara a ignora fenomenul, nu devine totusi dependent de jocul de noroc, oricare ar fi acesta. E drept, pe de alta parte, ca darwinismul se sprijina pe ideea de diversitate si de sansa, iar darwinsmul este o teorie stiintifica in toata regula, daca nu chiar una dintre cele mai fericite descoperiri din toate timpurile; dar aici succesul survine din faptul elementar ca criteriul este supravietuirea si nu adevarul.
Mai mult, la nivel celular, miscarea browniana este aceea care face, se pare, viata posibila. Si, ca o incununare, principiul al doilea al termodinamicii reteaza in mod rational optimismul nejustificat afirmind ca fenomenele naturale tind catre starea de dezordine maxima, i.e. ordine minima. Exista oare exceptii?

Ceea ce nu ne spune nici darwinismul si nici o alta teorie -- nici macar cele furnizate de antropologie sau psihologie --, este cum anume devine posibila cunoasterea. Acceptam, in mod evident, ca pe ceva ce decurge din experienta posibilitatea cunoasterii sistematice a legilor lumii. Ei bine, cum anume ajunge mintea sa descopere regularitatile lumii si sa priceapa astfel ce se intimpla in lume si cu ea insasi?

Intr-un fel, desi sintem constienti de existenta sa, corpul nostru este un soi de transcendent pentru noi de vreme ce nu-l putem influenta in mecanismele sale fundamentale si mare parte din ceea ce se intimpla cu el ne este complet strain. In mod normal, nu putem influenta fin nici macar cele mai cunoscute manifestari ale sale. Aici poate fi luat drept exemplu incercarea de a influenta pulsul prin simpla vointa: direct, lucrul pare imposibil, putem insa alerga, si atunci pulsul creste ca efect al cresterii efortului, dar corpul hotareste singur care puls e mai potrivit unui anume ritm de miscare.

Iisus imi apare ca si matematicienii aceia care pretindeau ca au rezolvat o anumita problema dar ca nu au avut timpul/spatiul sa o noteze: in felul acesta pot lua nastere legendele de vreme ce unii dintre urmasi (in cazul nostru, Pavel) pot ajunge sa pretinda ca maestrul ar fi putut sa schiteze demonstratia, si ca daca a facut-o, intre timp s-a pierdut. In ceea ce priveste unele demonstratii, apare cu evidenta faptul ca ele nu puteau fi gindite/facute fara cunostinte mult mai avansate de matematica: asa este si cu invierea. In matematica, demonstratia trebuie sa poata fi refacuta ori de cite ori este necesar, tot asa cum, in fizica, rezultatul unui experiment trebuie sa se verifice/repete in mod sistematic.

In viata de toate zilele, noi ne jucam de-a invierea, o mimam anual, desi ea nu are loc. Ce fel de teorie este aceasta, in care afirmatiile nu pot fi nicicum verificate dar consecintele ei sint mimate? Nu ar trebui oare sa invie macar discipolii, sau cei care urmeaza credinta (in aceasta stranie teorie)?

Cum ar fi daca matematica nu s-ar baza pe afirmatii care sa aiba demonstratii oricind si oriunde verificabile, ci pe afirmatii pur si simplu, si deci pe credinta ca maestrii au demonstrat anumite afirmatii? Pina la urma chiar matematica ar fi cea mai indreptatita sa se bazeze doar pe afirmatii de vreme ce ele nu fac rau nimanui si nici nu au implicatii sociale sau umane directe. Si totusi nu o face: desi obiectele studiului matematicienilor sint transcendente, matematicienii nu sar peste etape, ci merg din aproape in aproape cu gindirea.

Asa ar trebui facut si in ceea ce priveste cunoasterea lui Dumnezeu: nu poti pretinde ca ai inviat de vreme ce nu ai depasit nici macar cele mai comune incercari omenesti. Vorbesti despre iubire dar habar nu ai ce inseamna sa fii nu doar trist, ci batrin si bolnav, disperat, vorbesti despre inviere si despre viata vesnica dar faci guturai ca toata lumea si vrei sa fii crezut inclusiv cind vorbesti despre vindecari miraculoase.
Fireste ca invierea este posibila, nu aceasta este hiba. Hiba este ca, din pacate nici aici criteriul nu este adevarul: criteriul e (tot) supravietuirea (cu orice pret), iar “logica” ar fi cam asa; daca timp de generatii a supravietuit ideea ca Iisus a inviat, atunci e musai ca invierea a avut loc, totul este sa se perpetueze pe mai departe credinta asa cum a fost mostenita.

Convingerea mea este ca o religie (moderna) nu ar trebui sa aiba drept fundament fapte, intimplari din trecut, fie acestea miraculoase ori nu, si nici revelatii. In ciuda aparentelor, ramin suficienti piloni de sprijin si destule caramizi pentru orice constructie de acest tip. Desigur, stiinta este unul dintre piloni: n-as fi sigur insa ca liantul sau caramizile ar putea fi constituite de ideologia aceasta a iubirii dezvoltate de crestini.

Argumentul este unul de acelasi grad utopic si de abstractizare ca acela al iubirii universale impuse de crestini. Daca exista in universul acesta colosal, undeva la o departare foarte mare si altfel de fiinte inteligente, foarte diferite de oameni, ar insemna sa practic o discriminare evidenta daca nu le-as iubi la fel si pe ele si m-as rezuma la iubirea fata de aproape (i.e. semeni, inclusiv dusmani): dar cum as putea oare iubi o fiinta pe care inca n-am vazut-o, n-am cunoscut-o, si pe care, probabil nu o voi vedea si nici nu o voi cunoaste nemediat vreodata?

Altfel: daca fiintele respective ar fi constituite din elemente de natura diferita (noi sintem alcatuiti preponderent din apa, sa zicem ca ele ar fi alcatuite din foc, adica plasma), cum as putea oare sa ma apropii de natura lor si sa inteleg ce traiesc ele fara a-mi pune totusi viata in pericol?

Alt argument. Se spune adesea despre modern ca e schizoid. Asta inseamna ca el nu mai poate fi luat ca un intreg: mai mult, nu e deloc evident ca omul vechi ar fi fost structurat altfel. Ei bine, asta inseamna nici mai mult nici mai putin ca in om traiesc mai multe fiinte. Ce reprezinta in acest caz iubirea daca ne gindim la acele fiinte: cine si cum ar trebui sa se ingrijeasca de ele ca sa nu apara abuzuri? Daca una dintre acele fiinte moare, va mai invia si ea? Dar daca unele dintre acele fiinte sint malefice, ce ar avea de facut omul care le traieste?

Probabil ca un crestin autentic ar considera genul acesta de probleme ca fiind simple bazaconii: ei bine, asa vad si eu iubirea universala!

Labels: , , , , , , , , ,

5 Comments:

Blogger rune said...

Buna seara Romur(Toma:)),

Poti iubi o fiinta pe care n-ai vazut-o, n-ai cunoscut-o si nu stii daca o vei vedea si deasemenea alte forme inteligente din univers.
In noi exista doar o fiinta. Ceea ce Arghezi, Pessoa sau altii percep "cine sint eu...." sau "in noi traiesc nenumarati" sint gindurile altora si nu fiinta lor. Iti multumesc pentru adresa paginii.

03 September, 2007 01:22

 
Blogger romur said...

Buna seara Toma,

Iti multumesc si eu ca m-ai "vizitat".

In chestiuni de tipul asta am nevoie de timp pentru a ma lamuri: chestiunea iubirii mi se pare una dintre cele mai dificile, dar si una dintre cele mai ofertante in materie de speculatii sterile.

Cu mult timp in urma mi-am imaginat un sistem de sub-fiinte locuind mintea unui individ (le-am numit zomi, dar era vorba, in esenta, de motivatii), aceste fiinte luptindu-se mereu sa intre in constiinta, adica sa aiba macar pentru putin acces la puterea de decizie a acelui individ: aspectul concurential al situatiei mi s-a parut interesant, inclusiv faptul ca descopeream astfel o complexitate peste care se trece adesea prea usor; datorita deprinderilor culturale curente un om este asimilat cu o singura fiinta.

Intr-adevar, motivatiile unui individ se lupta permanent pentru a domina scena constiintei lui: pe perioade scurte de timp, exista intotdeauna o motivatie dominanta care-l determina pe individ sa gindeasca si sa actioneze de-o maniera anume.
Poate fi un exercitiu interesant sa descoperi ce anume te motiveaza intr-un anumit moment.

Toate bune,
Romeo

03 September, 2007 02:11

 
Blogger rune said...

Au existat si exista manuscrise, e de fapt o stiinta. Trimite-mi te rog un mesaj pe e-mail.

03 September, 2007 09:52

 
Blogger romur said...

As prefera exprimarea pe blog, pina la urma aceasta este ratiunea sa: de a ne stimula unii pe altii in chestiuni legate de stiinta, de a polemiza atunci cind e cazul.


Daca in ultima postare te referi la o ramura a psihologiei care studiaza motivatiile si dinamica lor, stiu ca exista chiar cercetari recente in acest sens dar nu sint la curent detaliile.

Daca insa te referi la hausologie, in zona asta mi-am inceput studiile independente acum mai bine de 15 ani.
La inceputul anilor 90 Adelina Georgescu prezenta pentru prima data studentilor de la facultatea de matematica un curs despre sinergetica, solitoni, fractali si haos determinist. Am fost mai intii captat de noile idei, iar pentru vreo citiva ani am studiat modele de geometrie fractala. Ajunsesem sa creez astfel de modele insa am realizat destul de repede ca nu se poate face pur si simplu o trecere de la termenii stiintei clasice la aceia ai hausologiei -- ma rog, termenul asta mi-e nesuferit.
E drept, intrasem in stiinta ca un diletant, de vreme ce mi-au trebuit citiva ani sa ma lamuresc de faptul ca in realitate, primele simptome de comportare haotica (ce-i drept slaba, dar cu atit mai interesante) au fost descoperite de Poincare, cu mult inainte de era calculatoarelor.
Abia atunci am inteles cit de importanta era revenirea la mecanica clasica pentru a aprofunda tipul acesta de probleme.
Mecanica hamiltoniana este in definitiv aceea cu care se calculeaza si astazi traiectoriile obiectelor ceresti din sistemul solar -- exista si variante relativiste mai sofisticate ale sale.
Ceea ce trebuie retinut este faptul ca stiinta clasica mai are inca multe de spus, chiar daca mecanica cuantica pare sa fi lamurit pe toata lumea ca nedeterminismul este inerent. Felul cum se intimpla asta intriga insa destui cercetatori. E de retinut insa aici si faptul ca primul care s-a opus unui demers stiintific in care probabilitatea urma sa joace un rol central este chiar Einstein. Lucrurile sint cunoscute, nu insist.

Am trecut asadar inca de timpuriu prin bibliografia hausologilor.
Adelina Georgescu a scris prima monografie din Romania pe tema asta, aparuta chiar in 1992.
Am fost fermecat de celebra CHAOS-Making a new science a lui James Gleick cu al ei personaj exotic si scenariul sau de trecere la haos -- e vorba de Mitchell Feigenbaum -- dar am studiat si lucrari matematice mult mai tehnice ca The Geometry of fractal sets, a lui K.J.Falconer.

Cercetari independente ulterioare m-au determinat sa admit ca, in ceea ce priveste accesul hausologiei la fundamentele stiintei, nu se poate spune ca drumul ar fi infundat: fiindca nu exista. Explicatia este una simpla: in matematica nu se petrec revolutii, ca in fizica. Iar cind vorbim de fundamente ale stiintei, vorbim aproape intotdeauna de o problema de matematica.

Mai mult, asa cum nu exista un drum logic de la perceptii (i.e. experienta) la principiile teoriei (Einstein), tot asa nu cred ca exista un drum logic de la teoriile haosului la cele clasice.

Asadar, doar drumul de la ordinea clasica spre intelegerea fenomenelor haotice imi pare practicabil: la urma urmelor acesta este si cel mai natural.

03 September, 2007 11:37

 
Blogger rune said...

Buna seara Romeo,

Eu am citit Chaos si Genius (despre Richard Feynman), din intimplare. Eram intr-o biblioteca si m-au atras.
Nefiind specialist in domeniu nu pot avea pareri pertinente in legatura cu problema pusa de tine. Am insa raspunsuri la intrebarile tale din articolul postat. Chiar daca voi reveni pe blog dupa aceea, referitor la acest articol si referitor la Einstein as prefera sa -ti trimit un mesaj pe mail.

Miruna

05 September, 2007 01:37

 

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home