Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Tuesday, May 24, 2011

Revenire la om

De multe ori de-a lungul timpului mi-am imaginat ca as putea sa-mi dezvolt ideile intr-un dialog fie si imaginar cu oamenii remarcabili contemporani. De fapt, multe dintre ideile venite de-a lungul timpului sint reactii la idei, articole, demersuri ale unora dintre ei.
Pe de alta parte, nu ma vad luind un text oarecare scris de un om remarcabil pentru ca, pornind de el, sa-mi dezvolt in mod natural gindurile. Caci gindesc ca textul trebuie sa aiba un cirlig, un ce incitant sau inconsecvent in chiar mediul sau, ori sa contina diferente mari fata de opiniile mele. Ce-i drept, inconsecventele oamenilor remarcabili sint greu de pus in evidenta fiindca sint rare si, fireste, involuntare.

Gabriel Liiceanu spune:
Umanismul este o inventie neotestamentara, secularizata in epoca moderna si folosita tacit ca metafizica pentru doctrina statului modern si a societatilor democratice. Cind se spune ca umanismul a devenit religia societatii moderne nu inseamna ca omul a luat locul lui Dumnezeu, ci doar ca ipoteza "altului" absolut nu este permisa si, ca atare, crima nu poate fi justificata. Umanismul s-a nascut dintr-o religie a iubirii pentru a deveni in cele din urma, ca iluminism (Kant), doctrina a ratiunii universale si lege morala absoluta.
Asadar, crestinismul; spre deosebire de umanismul elin (paideia) si cel roman, crestinismul este primul umanism real: Evangheliile exclud programatic violenta si crima din economia faptei umane. Mai mult, el este singurul umanism care incearca sa anihileze "anti-omul" fara violenta. De altminteri nimanui nu-i este retrasa apriori scinteia umanului. Prin generarea caintei, crestinismul incearca sa aboleasca "marea diferenta" si sa suprime "camuflajul". Mintea si sufletul unui om tind sa devina o locuinta cu peretii de sticla. Tilharul, omucigasul, tirfa redevin prin cainta ceea ce in fond ei nu au incetat sa fie -- oameni -- si refac, ca "rataciti" reveniti in turma, unitatea pierduta o vreme a speciei in fata lui Dumnezeu Unul.
Acestui umanism sublim nu numai ca nu i-a reusit suprimarea "marii diferente" (cainta si conversiunea dovedindu-se a fi o sarcina infinita, pe care anti-omul nu a preluat-o decit accidental ca fiind a lui), dar el nu a izbutit nici in partea cealalta, a omului devenit crestin. Acesta sfirseste prin a ajunge "soldat al credintei" nu numai pentru ca sa se apere si sa salveze viata, ci deopotriva ca sa impuna, sa cucereasca, sa pedepseasca. Cel mai pur umanism al lumii termina prin a recurge la crima pentru a sluji un ideal din care crima era exclusa.

Sau
Vrind sa-mi explice ceea ce traiseram in secolul trecut, Glucksmann mi-a spus la un moment dat, in decembrie '89 cind ne-am cunoscut: "Hitler c'est moi. Stalin c'est moi. Mao c'est moi." <...> Acest lucru vrea sa spuna ca in fiecare dintre noi sta la pinda Raul, ca in adincurile fiecaruia dintre noi zace -- putind fi oricind activat -- Hitler, Stalin, Mao, criminalul, tortionarul, violatorul. Lucrul mi se pare o enormitate. Cunosc o droaie de oameni care nu ar fi putut, nu pot si nu vor putea in veci -- prin libera alegere -- sa practice falaqa (tortura prin bataie la talpi), sa omoare pentru a impune o idee, sa toarne sau sa violeze. Cred, dimpotriva, ca toti cei care pot face asemenea lucruri sint integrati printr-un pasaport fals in specia numita "om", cred sus si tare ca ei nu sint "oameni", ca traiesc printr-un enorm camuflaj la adapostul acestui cuvint si ca ei sint cu atit mai nocivi cu cit acest camuflaj este obiectiv posibil si cu cit oamenii nu au curajul sa-l denunte ca atare, sa treaca dincolo de el si -- dincolo de masca -- sa accepte si sa proclame existenta "anti-omului".

Daca sint de acord ca crestinismul a esuat in programul sau atunci cind vorbim de extreme, n-as fi la fel de transant daca-i vorba de oamenii obisnuiti. Faptul insa ca esueaza in cazul oamenilor neobisnuiti este pentru mine suficient pentru a fi invalidat ca program.
Ma pot impaca cu ideea existentei camuflajului. As putea spune ca, chiar daca nu in fiecare dintre noi sta la pinda Hitler, Stalin sau Mao, fiecare dintre noi traieste mai mult sau mai putin camuflat, interesele putind sa ne aduca la conflicte aprige. Pe de-o parte, calitatea de om trebuie dovedita prin fapte, nefiind apriorica: pe de alta parte, nu poti retrage ceea ce nu a fost dovedit. Dar dovada sau confirmarea umanitatii cuiva se afla, de regula, dincolo de orizontul existentei individuale: de regula, spunem ca stim ca au fost oameni despre unii dintre cei care nu mai sint. Ei bine, aceasta este doar prima posibilitate.
Referitor la a doua. As observa mai intii o contradictie in textul lui Gabriel Liiceanu. Ni se arata acolo care sint originile umanismului secularizat, e vorba de crestinism. Neintelegerea se ascunde in chiar fraza aceasta:
De altminteri nimanui nu-i este retrasa apriori scinteia umanului.

Caci ideea originara nu era aceea ca "nimanui nu-i este retrasa apriori scinteia umanului", ci aceea ca "nimanui nu-i este retrasa apriori scinteia divina", fiindca posibilitatea mintuirii in pofida oricarei grozavii infaptuite -- conditia fiind cainta --, este aceea care garanteaza, in viziunea crestina, supravietuirea legaturii dintre om si Dumnezeu.
Avem, asadar, doua posibilitati: prima e aceea excesiv de circumspecta, in care nu se atribuie in mod aprioric calitatea de om. A doua, optimista de-a dreptul, este aceea care subintelege nu doar ca se atribuie in mod aprioric calitatea de om, dar ca fiecare om are in el scinteia de divinitate. Asa se face ca oamenii ii gindesc pe cei ca Hitler, Stalin sau Mao ca pe genii ale raului, in conditiile in care acestia au fost doar niste oameni neispraviti. Geniul trimite, fireste, la scinteia divina si de aceea, omul obisnuit mai degraba demonizeaza pe cineva rau decit il judeca, mai ales ca crestinismul subliniaza ca demersul de judecare referitor la celalalt e cel putin pripit.
Avem, astfel, o multime de neintelegeri din cauza lipsei de economie a ideilor dar si datorita lipsei de echilibru: nu doar cultura populara, dar cultura in genere are inclinatia catre extreme. Altfel, multe s-ar fi simplificat pe lume daca am fi admis calea de mijloc prin atribuirea apriorica a calitatii de om, lasind deoparte scinteia divina dar si sub-omul (sau anti-omul).

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home