De ce nu am un jurnal

Ar fi fost bun un jurnal care sa acopere toti anii de cautare -- un jurnal mi-ar fi folosit in primul rind mie dar ar fi fost poate util si celor care nu vor sa repete greselile mele: am bunul obicei ca, in general imi fac notite datate, dar, desi fac uneori si comentarii, acestea sint preponderent tehnice. Asadar, nu am ceea ce s-ar putea numi jurnal si, chiar daca pe blog exista draft-uri nepublicate, nici macar acolo nu apar alte detalii. Am constatat ca adesea prefer sa folosesc timpul in care as putea consemna intr-un jurnal pentru a haladui cu gindul la alte si alte idei. Nu-i vorba ca vad jurnalul ca pe o pierdere de vreme, ci e mai degraba nerabdarea mea de a merge mai departe. Si poate mai e si teama de a pierde alte idei, teama de a intrerupe firul. Dar mai e ceva: de prea multe ori jurnalul te face sa fii vanitos, te face sa te privesti ca pe cineva cu totul remarcabil care are aerul ca traieste o experienta remarcabila si demna de consemnat. Iar pe de alta parte, lucrul cu ideile pure necesita dezbracarea de particular, de ceea ce e personal si renuntarea la mare parte din vestmintele afective. Chiar avind tot timpul din lume, nu poti face cercetare autentica avind mereu gindul la personalitatea ta si nici preparindu-ti atent posteritatea.

Uneori scriu la blog 'in rafale', asa cum am facut zilele astea: realizez ca asta se intimpla fiindca sint motivat, si sint motivat fiindca in fundal urmaresc o idee. Se intimpla de cele mai multe ori cind scriu aici: exista asadar aproape intotdeauna o motivatie data de o idee pe care incerc de regula sa o dezvolt, dar ceea ce scriu abia daca se leaga de ceea ce se dezvolta in fundal. E similar cu ceea ce se intimpla cind o gospodina sta de vorba la telefon cu o vecina, in timp ce are pusa la copt o prajitura.