Dihotomia si filosofia

În vreme ce analiza matematică pură a vibraţiei unei coarde, în secolul XVII, a dus la naşterea unei părţi din obiectele tehnice care ne populează viaţa, analiza pe care o face He id e g g e r existenţei nu duce strict la nimic. Şi în vreme ce alte lucruri care "nu duc la nimic", precum un meci de fotbal sau muzica lui Mozart, pot prinde în mirajul lor milioane de oameni, cartea lui Heidegger ajunge pesemne cam la cîteva mii de inşi în fiecare generaţie a planetei. -- Gabriel Liiceanu

Mi se pare in deficit felul asta de a gindi despre stiinta. Studiul corzilor e cu mult mai vechi decit isi imagineaza unii. Inca dinainte de Pitagora s-au studiat corzile si felul in care pot ele sa vibreze. Gamele din muzica au un fundament matematic precis, legat tocmai de teoria corzii. Insa in antichitate lucrurile au fost studiate in contextul teoriei numerelor, mai precis privitor la rapoartele numerelor intregi. Or, teoria numerelor e departe de a fi orientata practic. In plus, cind un matematician sau fizician studiaza un fenomen, el nu poate sti inca de la inceput la ce poate duce. Motivatia preocuparii privind anumite chestiuni fundamentale de stiinta tine in primul rind de o indelung exersata intuitie care se situeaza mult dincolo de utilitar: astfel ca dezvoltarea ulterioara a unui domeniu nu face decit sa confirme corectitudinea intuitiei initiale.
De pilda, teoria corzii a adus in matematica dezvoltari pe care, din pacate, multi dintre filozofi nici macar nu le intuiesc, asta desi sint poate zeci de mii de studenti in fiecare an care ajung sa inteleaga formidabilul instrument care e analiza armonica. Si nu-i vorba aici doar de faptul ca s-a ajuns sa se studieze in mod sistematic spatii cu un numar infinit (de puterea continuului) de dimensiuni, dar ideea ca dezvoltarea gindirii vestice are la baza un proces mecanic de dihotomizare se dovedeste a fi nu doar o prejudecata simplista, dar chiar falsa. Ei bine, Fourier nu avea de unde sa stie ca peste doua secole matematica sa va fi folosita cu mare succes in fizica cuantica, el fiind orientat in cautarile sale de criterii care tin mai degraba de intuitia sa matematica formidabila, adica de idei matematice esentiale despre care admitem ca au de-a face cu ceea ce numim transcendent. Astfel ca, in pofida faptului ca afirmatia sa nu era una matematic corecta, ideea urmarita, anume aceea de a exprima orice functie ca serie (suma) de functii trigonometrice era una prolifica: Lagrange, care i-a fost profesor -- Fourier si-a dat chiar doctoratul sub indrumarea lui --, desi a realizat generalitatea metodei, n-a dezvoltat-o.

Mă gîndesc cîtă nevoie am de gîndire orientală pentru o metodologică dezvăţare de ticurile specifice intelectului analitic european, dihotomizant pînă la exasperare. -- Gabriel Liiceanu

Ei bine, dihotomia nu doar desparte sau divizeaza, asa cum isi imagineaza multi dintre filozofii cu aplecare umanista. Ea aduce in matematica ceva spectaculos, caci prin intermediul sau se construieste continuul. Ei bine, dezvoltarea matematicii continuului reuseste in mod emblematic chiar acolo unde filozofii au esuat -- v. paradoxul lui Zenon. Ce face filosofia? In loc sa se dezvolte cautind anomaliile comune din rationamentele simple, ea incearca sa abordeze probleme si mai complicate la care stiinta nu are inca acces: de aici si preferinta sa pentru lingvistica sau logos -- religia procedeaza adesea in mod similar refugiindu-se in zonele de umbra ale stiintei. Insa daca filosofia nu a putut iesi singura dintr-un simplu paradox, cum oare ne putem imagina ca, fara logica, deci fara stiinta, vom putea aborda chestiuni sofisticate si pretentioase precum cea a fiintei?