Patapievici si credinta

Patapievici spune:

Crestinismului i-a fost interzis accesul in spatiul public in mai multe forme: in invatamant, in spatiul public ca dezbatere politica, in preambulul proiectului de constitutie europeana. Parca am innebunit! Suntem intr-o stare pe care psihiatrii o numesc "denial", sau "ura de sine". Ne detestam valorile care ne-au facut. Altfel spus: vrem sa murim!"

Dar oare nu crestinii timpurii au fost cei care au sters hieroglifele de pe zidurile templelor egiptene? Ei da, au existat si crestini timpurii... Si oare Akenaton se ura pe sine atunci cind aducea in lume monoteismul?
Nu cred ca valorile sint cele care ne construiesc, ele exista pentru a fi schimbate (intre noi): asta daca intre timp nu se devalorizeaza, asa cum s-au devalorizat altele, de-a lungul timpului.
Inca de la inceput, crestinismul a judecat omul, nu faptele sale -- caci omul putea fi pacatos sau necredincios: insa dezvoltarea umanitatii s-a facut judecind serios asupra ideilor, criticind idei. Nu-i nimic tragic in devalorizarea unor idei, desi tragedia va continua (sa existe) in lume. Au pierit nu doar popoare si civilizatii, dar inclusiv limbile lor. Tragedia este atunci cind vorbesti de oameni, nu de idei. Crestinismul este o idee. Credintele egiptenilor tineau tot de idei. Ele n-au pierit cu totul, dar nici nu mai traiesc astazi in noi, asa cum au trait in ei. Nu omenirea va pieri, ci crestinismul.

In anii '90 Patapievici era pe val: pe valul recrestinarii romanilor, desigur. Astazi nu mai e pe val, si as zice ca de-aici vin si regretele sale. Si nu, dorintele mele nu sint cardul meu, asa cum nu cred ca dorintele oamenilor de azi rezida in cardurile lor. Crestinismul e foarte bun pentru mesterit la pacate si vini. Credeam insa ca Patapievici se va resemna cu timpul, intelegind ca nu are dreptate, caci e clar ca in vest, nu doar crestinismul, dar religiile clasice nu mai au cautare printre ginditorii autentici. Acum cred ca problema lui Patapievici vine din neintelegerea unui fapt evident totusi: in vest exista multa credinta. Ce-i drept, aceasta nu mai este una de tip traditional, iar pe-acolo n-a trecut urgia comunismului care sa mature totul in cale. Procesul de renuntare la credintele de tip traditional a fost unul lent si nesigur: asa cum multi atei neglijeaza transformarile importante din evul mediu crestin, tot asa, credinciosii de azi trec foarte usor peste revelatiile modernitatii. Nu Patapievici e depasit, depasite sint ideile sale privitoare la credinta.
Eu as discuta azi mai degraba legat de ce anume ne ramine dupa crestinism. Nu stiu daca exista viata de dupa moarte, dar viata de dupa crestinism exista cu siguranta, si, din cite imi pot da seama, nu-i deloc rea.

Nota: Ultima fraza e un pic cam tare, dar demersul a fost nuantat si regindit in articolele ulterioare.