Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Monday, May 12, 2014

Despre plagiat

Poate nu stiati, dar sub comunism romanii aveau o vorba care zicea ca “noi completam, nu furam”.
Amnistia nu e doar pentru cei condamnati, ci si pentru cei care savirsesc fapte mai putin grave dar foarte raspindite, atit de raspindite incit au devenit regula. Incit, amnistia isi are rolul sau daca mai importante decit sanctionarea pentru fapte din trecut sint listarea, deblocarea, revenirea in cadrul normativ sau legal, precum si prevenirea abaterilor viitoare ale unor grupuri mari oameni. Daca vorbim de gravitate, atunci una este sa dai o amnistie fiscala pentru a avea obtine o imagine fidela a fenomenului evaziunii si pentru a debloca economia, si alta este sa amnistiezi hotii din puscarii.
Daca ar fi sa ne luam dupa sanctiunile date si primite in lumea larga pentru plagiat, s-ar zice ca acesta e chiar benign in comparatie cu hotia. Aceasta pare sa fie si parerea autorului de vreme ce propune amnistia.
Dar sa reluam ideile sale:
“In definitia de mai sus, usor accesibilă cetateanului care doreste sa se informeze, a plagia este un mod particular de a fura, actiunea de a trece in mod ilegitim ceva din proprietatea altcuiva în proprietatea mea”,
apoi
“Definitia din Webster online este mai generala, depasind ideea de furt (actiune care se poate sustine doar in conditiile existentei proprietatii asupra unui bun) catre cea de utilizare (de folosire a ceva ce este al altuia intr-un mod care nu este neaparat asociat unor drepturi de proprietate)…”
si de aici, salt la
“Plagiatorul in sens academic nu e un hot (pentru ca nu exista un pagubas), ci un impostor, sau, in functie de fapte, chiar un sarlatan, care are beneficii materiale sau emotionale de pe urma imposturii lui…”
si in sfirsit
“Plagiatul ca incalcare a drepturilor de autor nu reprezinta o problemă sociala atat de grava.”

Asadar, pornind de la definitia restrinsa din DEX in care se vorbeste de furt, trecind prin Webster si cu accentul pe utilizare, autorul ajunge sa propuna ipoteza ca “plagiatorul in sens academic nu e un hot”. Si fiindca se pune accentul pe terminologie, cei afectati direct sau indirect de plagiat aproape ca nu sint pomeniti.
Plagiatul afecteaza insa foarte multi oameni, incepind chiar cu cei care au descoperit ideile originale, iar aici vorbim de idei dar si de resurse de timp deturnate, de beneficii materiale sau spirituale instrainate, vorbim de multimi de oameni care au dreptul la o informare corecta si care sint inselati privitor la originea ideilor, vorbim de vicierea grava a unui intreg mediu social.
Nu neg dificultatile demersului de stabilire a paternitatii ideilor, insa gasesc ca e cel putin dubios rationamentul prin care, pentru a putea vorbi de furt, pretindem ca avem nevoie de proprietatea asupra ideilor, dovedita eventual cu acte in genul celor legalizate la (un) notar. Cum ar fi, de pilda, sa pretindem ca, pentru a justifica nu proprietatea, ci ideea de proprietate, ar trebui sa facem recurs la materialism?
Ideile exista, ce-i drept, doar in transcendent, dar ele nu sint mai putin obiective. De pilda, chiar daca ideile remarcabile din stiinta nu sint brevetate ca si cele referitoare la tehnologii, si ajung sa fie aplicate destul de repede si fara restrictii de catre oricine, ele se datoreaza intotdeauna cite unui descoperitor. Mai precis, fiecare idee importanta a venit in lume printr-un ginditor si, desi ginditorul care a descoperit-o, a cedat-o prin simpla comunicare, el ramine descoperitorul de drept. Incit, daca ulterior altcineva pretinde ca a descoperit acelasi lucru si ajunge sa impuna falsul, atunci descoperitorul autentic dar si toti ceilalti devin pagubasi. E-adevarat, se intimpla ca, in stiinta, sa existe in cite-o epoca oameni cu idei similare, ba chiar foarte asemanatoare (vezi descoperirea calculului diferential): totusi, nici macar acestea nu sint vreodata identice iar paternitatea (sau intiietatea) poate fi stabilita, chiar daca nu de o maniera facila.
Ideile mai putin importante sint, de regula, si cele mai disputate daca vorbim de intiietate, mai ales ca acestea sint mai mereu redescoperite. Daca insa admitem ca descoperirea marilor idei ramine extrem de improbabila, atunci incepem sa intelegem ca descoperirea autentica cere timp, fiindca drumul la ideile esentiale necesita transformari importante in gindire, adica foarte mult studiu independent si nu neaparat o colaborare intensa — colaborarea e foate buna daca-i vorba de comunicare dar ea propaga inclusiv prejudecati si/sau ideologii.
Devine clar acum ca, desi in cazul unui plagiat, cel plagiat poate avea enorm de pierdut, fiindca e multiplicata, paguba majora e a celorlalti: ei nu vor sti cum anume s-a intimplat minunea, cum a gindit descoperitorul, cum i-au venit ideile sau care sint caile de urmat. Fiecare zi in plus, in care plagiatorul va fi asimilat in mod eronat cu descoperitorul, va insemna foarte multe zile in minus pentru ceilalti, in incercarea lor de a intelege — ca structura mentala, sub aspectul discernamintului dar si al capacitatii de intelegere, diferenta dintre hot si pagubas e depasita in mod dramatic de aceea dintre plagiator si cel plagiat. Comparatia plagiatorului cu hotul paleste fiindca pagubele produse de plagiator sint, in realitate, incalculabile.
Sa incercam acum sa ne imaginam cum era privit furtul in comunitatile umane inaintea aparitiei primei mari religii. Cred ca nu mai e chiar asa de greu sa intelegem de ce n-ar trebui sa luam ca argument al gravitatii reduse a plagiatului faptul ca azi, sanctiunile pe care le primesc plagiatorii de pretutindeni sint mai degraba blinde.

Vezi Ce inseamna a plagia, al lui Virgil Iordache

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home