pina la stiinta,... despre zimbet

postare la articolul lui Baconsky

Despre zimbet...?
Bine, dar acesta-i efectul, adica doar unul dintre ele. Altfel, e ca si cum ai zice cuiva strimtorat: n-ai bani?, atunci cumpara-ti castel. Asta-i un paradox de-acela care place crestinilor: daruind, vei dobindi, nu-i asa?
Ma intreb uneori de ce noi oamenii tinem atita la niste simboluri care n-au functionat si nu functioneaza.

In tara asta ultragiul e norma: nu credeti c-ar fi de-a dreptul pervers daca toata lumea ar zimbi?
Cred ca inainte de zimbet mai sint inca multe altele de facut. Chiar credeti ca dupa razboi, cind Germania era practic sub ruine lumea a avut timp de zimbete?
Indraznesc sa cred ca stam mai rau decit Germania la acea vreme: fiindca in cazul nostru, ruinele sint inca in noi insine. Nu exista nici acum vreun contract, fiecare roman e singur, cu necazul lui. Dupa 1989 a asteptat si sperat poate prea multe, dar nu si-a imaginat ca va trai ca un exilat in propria lui tara si ca va fi crunt umilit de catre compatrioti de-ai sai. Evreii au fost prigoniti de (catre) altii: sa fii insa prigonit de-ai tai inseamna sa te afli chiar intr-o situatie cu mult mai rea.

Va aduceti aminte de filmul Pianistul? De scena aceea tulburatoare in care pianistul Szpilman care era aproape ruinat fizic, traind de ani de zile printre darimaturi si mincind ce gasea este surprins de ofiterul german, Hosenfeld si intrebat ce cauta acolo? Ofiterul german, cu o fizionomie tipica de arian, spilcuit, serios, fata in fata cu un om imbracat ca un cersetor si care ii zice ca ocupatia sa este aceea de pianist. Intr-o camera alaturata din acea casa parasita, unde se afla un pian, "cersetorul" e invitat politicos sa dovedeasca asta: si cinta Balada in Sol minor op.23 de Chopin (in intimplarea reala a fost se pare vorba de Nocturna de Chopin in Do diez minor). In aerul rece si dens respiratia lui Szpilman e vizibila iar trasaturile-i devin transparente: dupa ce termina de cintat, din nou o tacere lunga si semnificativa.