Earthquake - 20:18:48

magnitudine 4.74 zic institutele romanesti -- dupa surse americane, 5.3 -- pe scara Richter, vezi fotonsas.ro sau earthquake.usgs.gov

LASER

Ma gindesc de citva timp la creier, propriul creier. Cineva spunea odata despre creier ca este un instrument formidabil cu care evolutia ne-a inzestrat dar pe care inca n-am invatat sa-l folosim.
Marii invatati ai lumii au fost de multe ori in trecut chiar conducatori, in tot cazul indivizi cu un statut privilegiat. Trairea religioasa era cautata si asimilata fecund de catre liderii oricarei comunitati -- in vechime, multi dintre stapinitori (regi, imparati sau faraoni) isi proclamau originea divina: exista aici ceva interesant care merita studiat fiindca, desi religia se ocupa de regula mai degraba cu aspectele sociale si chestiunile referitoare la ordinea in comunitatile de oameni, trairea unui om religios s-ar putea constitui in ceva remarcabil. Fiorul mistic este ceva ce am incercat cu totii la un moment dat. Poate ca fiorul mistic, revelatia, iluminarea si momentul evrika al descoperirii nu sint unul si acelasi lucru, totusi cred ca toate acestea au ceva in comun. Si ma refer la ceea ce se intimpla in creierul cuiva care le traieste. Stim astazi ca neuronii au un prag de excitare dar si ca atunci cind cineva gindeste, mediteaza sau e concentrat pe/intr-un demers anume intra in actiune un mecanism spectaculos de excitare in cascada a unor grupuri mari de neuroni. Acest fenomen cerebral a fost pus in evidenta cu ajutorul metodelor neinvazive de tipul RMN (de rezonanta magnetica nucleara).
Ei bine, toata povestea asta mie imi sugereaza nu atit o risipire cit o manifestare controlata in cel mai inalt grad: ginditi-va de pilda la dezexcitarea spontana a atomilor in cazul laserului, unde apare din nou acest model de cascada, in fapt o crestere exponentiala a numarului atomilor implicati.

Si acum vine partea cu-adevarat interesanta. Se stie, multi se gindesc la lucrul cu memoria ca la exercitiile musculare: si asta fiindca sint aici multe asemanari, dar mai ales fiindca si memoria, dar si muschii trebuie lucrate pentru a se pastra intr-o stare buna. De asemenea, lucrul cu muschii, dar si lucrul cu memoria impune repetitia ca mijloc esential. De regula, muschii sint exersati prin apelul la greutati externe dar pot fi la fel de bine exersati si prin miscari in care se pun in valoare pirghiile si greutatea propriului corp. Tot asa, memoria se exerseaza pe imagini sau semne exterioare mintii, dar probabil ca, la fel de bine ar putea fi dezvoltata in relatie cu obiectele mintii. Yoghinii pot face unele lucruri remarcabile prin meditatie si exercitiu. Desigur, desi rezultatele sint uneori spectaculoase, filosofia lor este una care are la baza mecanisme spirituale cu totul depasite: pe vremea cind se puneau bazele gindirii yoghine nu se stia nimic despre creier. De aceea, cred ca demersul ar putea fi reluat astazi avind in vedere multele descoperiri care au avut loc intre timp. Cred pur si simplu ca creierul poate fi exersat, iar capacitatile sale pot fi dezvoltate nu atit prin mijloace externe neinvazive, foarte utile, cit mai ales printr-o meditatie moderna. Cred ca oamenii ar trebui sa revina cu placere si cu bucurie acasa, in propria lor minte, iar asta folosind ceea ce au descoperit si vor descoperi prin explorarea lumii fizice/exterioare.
Exista multi timpi morti de-a lungul zilei omului modern: ei bine, toti acesti timpi ar putea fi folositi pentru a dezvolta si practica exercitii cu mintea. Acestea pot fi de la cele de memorie si lucru cu obiecte elementare ale mintii, numere, litere, cuvinte, imagini si topografie cerebrala pina la cele cu concepte, implicind intuitia, imaginatia, creativitatea. Asta inseamna ca omul ar trebui sa redescopere demersul solitar si foloasele sale. Nevointa si nu credinta ignoranta a omului religios, demersul cercetatorului si pasiunea sa pentru adevar s-ar putea topi intr-un gen de traire remarcabila care sa calauzeasca omul in devenirea sa.
Pentru mine a fost extrem de stimulatoare "intilnirea" cu Daniel Tammet si revin adesea la metodele sale imaginare de exersare a lucrului cu numere. E-adevarat, sinestezia joaca un rol important aici iar lucrul cu numere nu mai este ceva arid sau plicticos de vreme ce antreneaza imagini si trairi profunde. Repostez aici documentarul deja celebru referitor la remarcabilul Daniel P. Tammet.

Cine sa ne inteleaga...

Europenii au condamnat de curind regimurile totalitare printr-o rezolutie oficiala. Insa tot nu pricep ei cum a stat treaba cu comunismul. Ultimul test pe care l-au picat este cel referitor la evenimentele recente din Basarabia. Cine sa inteleaga mai bine fenomenul daca nu tot noi, cei din fostul lagar: cine, daca nu polonezii, care au suportat si ei regimul criminal al comunismului?

v. articolul lui Cristian Ghinea din RL

Romanul e artist, poet si ortodox

Credinta e, in cea mai mare parte, spalare pe creier. Ma bucur insa ca dupa atita istorie ratata a venit o vreme in care elitele noastre nu mai au intelegerea celor din vest pentru conservatorismul lor obtuz: la rindu-mi sint conservator, dar nu privitor la credinta care, imi pare si astazi ceva cu totul insultator pentru omul modern. Un om care nu se intelege pe sine nu are cum iubi pe altii, iar un duhovnic este ca un chirurg care opereaza pe creier fara manusi si fara a se spala pe miini.
Doamna Buruiana a lasat un teatru oarecum onest pentru unul cu totul neonest: in ce ma priveste, as fi preferat s-o stiu actrita. Pentru unul ca mine e destul de stravezie punerea in scena anuala in care ni se zice ca Iisus tot invie iar toti ceilalti oameni continua sa moara striviti de simboluri, cutume, teama si ignoranta. Frica si nu iubirea ii caracterizeaza pe aceia care cred: asta-i tot.

Ce-ar mai fi de spus...

Ca de obicei, din pacate pentru noi, lucrurile sint suficient de complicate pentru a transa concluzii simple si clare. Totusi, romanii au fost tot timpul dispusi sa sustina o unificare, desi stim cu totii ca in Europa zilelor noastre cu greu s-ar mai putea intimpla asa ceva. A existat tot timpul exemplul Germaniei. Dar Germania a avut si are politicieni de calitate. Pe de alta parte, in Basarabia nu sint doar romani. Poate ca in fata unei situatii complicate exista adesea tentatia asteptarii, mai ales in cazul celor mediocri: culmea, de multe ori -- iar romanii au experienta asta de secole --, asteptarea a dat roade. E solutia orientala tipica. Sa ne gindim un pic insa: chiar occidentul cu toate fortele si capacitatile sale a asteptat zeci de ani facind mici jocuri pentru a gasi o solutie consistenta in confruntarea cu comunismul: acesta s-a prabusit pina la urma sub propria-i incompetenta.

Retin si eu lectia ca nu exista comunism de opereta. Pe de alta parte, daca Dumnezeu exista, atunci asteptarea pare sa fie preferinta sa. Cit despre vinovatie si iertare, e complet lipsita de sens culpabilizarea celor care n-au decizia, pentru lipsa de curaj, decenta, destoinicie, onestitate, patriotism si consecventa a celor care-i conduc -- si afirmatia e valabila in oricare perioada a anului, nu doar in saptamina asta. Nu contest faptul ca ne meritam politicienii pe care-i votam, dar nu cred ca foloseste la ceva sa complicam si mai mult trairile si frustrarile romanilor in acest moment, si inca intr-o chestiune atit de sensibila. Romanii cauta un raspuns tocmai fiindca deocamdata nu il au.


Revin cu noutati interesante din Basarabia, unde asociatia istoricilor se pronunta pentru:

Condamnarea fermă a acţiunilor iresponsabile şi ilegale ale conducerii comuniste de la Chişinău, precum ar fi încurajarea violenţelor din 7 aprilie prin infiltrarea cu provocatori, chiar din rândurile poliţiei, printre protestatari, aplicarea bătăilor neîntemeiate, a arestărilor şi a torturilor împotriva protestatarilor paşnici care au participat la evenimentele din 7 aprilie a.c.;

Tragerea la răspundere penală a tuturor celor care au încălcat normale legale şi internaţionale privind drepturile omului, precum ar fi dreptul de a participa la întruniri, dreptul la libera exprimare, dreptul la libera circulaţie, dreptul la securitatea personală etc.;

Încetarea intimidărilor la adresa tineretului, a liceenilor, studenţilor, jurnaliştilor şi a tuturor celor care exprimă atitudini anti-comuniste, pro-occidentale şi pro-româneşti;

Renunţarea autorităţilor de stat la căutarea unui ţap ispăşitor pentru situaţia deplorabilă din societate, de care numai guvernarea comunistă este responsabilă, încetarea de a culpabiliza profesorii din învăţământul superior şi cadre didactice din sistemul educaţional pre-universitar pentru provocările violente din 7 aprilie a.c.;

Condamnarea ca neîntemeiate, ilegale şi contrar intereselor naţionale ale Republicii Moldova şi a angajamentelor europene şi internaţionale a expulzării ambasadorului României la Chişinău, introducerii vizelor pentru cetăţenii români, sistarea retransmisiei unor posturi de televiziune şi învinuirea adusă Statului Român privind implicarea în evenimentele din 7 aprilie a.c.;

Iniţierea unei anchete internaţionale privind stabilirea responsabililor declanşării violenţelor din ziua de 7 aprilie a.c.;

Transformarea postului naţional de televiziune într-un post cu adevărat public şi accesul lărgit al liderilor opoziţiei politice, a ONG-urilor la Moldova 1 şi radio Moldova în vederea eliminării monopolului PCRM la mijloacele audiovizuale de stat;

Îndemnăm profesorii de istorie, membrii Asociaţiei şi simpatizanţii acesteia să se informeze corect şi să explice cetăţenilor să nu se lase antrenaţi în ofensiva propagandistică a regimului comunist îndreptată împotriva opoziţiei politice, a societăţii civile, a României, a valorilor naţionale şi a viitorului european al Republicii Moldova.

Comitetul de conducere al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova:

Sergiu Mustaţă, preşedinte, Gheorghe Postică, vice-preşedinte; Ion Negrei, vice-preşedinte; Gheorghe Negru, Igor Caşu, Gheorghe Cojocaru, Mihai Taşcă, Maria Danilov, Daniela Vacarciuc, Gheorghe Palade.

Chişinău, 15 aprilie 2009

Pai stiam ca romanu' e artist...

... altfel, la deja celebrul experiment din 2007 de la Washington, cred ca Joshua Bell nu si-a ales prea bine statia de metrou :-)

Jocuri de noroc

Intotdeauna vor exista jocuri de noroc, deci si religii.
Ce astept eu de la elita romana? Ceva mai multa prudenta in promovarea ideologiilor religioase.

Religia ca exercitiu al puterii in lume este jocul la cacealma (bluff): nimic mai mult, nimic mai putin. Sigur ca unii au cistigat enorm de-a lungul timpului jucind la cacealma. Defectul sau cel mare este insa acela ca nu se poate aplica decit in demersurile sociale. Nu poti juca poker cu leii: de altfel, acestia au mincat de-a lungul vremii si multi crestini, nu doar necrestini.

Astazi sint deja prea multe meserii in care ideologia este tot ce conteaza. Expun aici un contrast interesant: nu trebuie sa fii prea destept pentru a-ti insela semenii -- totul e sa fii la momentul si locul potrivite -- hotii dar si multi dintre politicienii romani stiu foarte bine lectia asta --, de asemenea, ai nevoie de nitica perspicacitate si chiar de ceva pregatire pentru a-ti depasi in mod veridic semenii, fie ca e vorba de un concurs scolar, sportiv sau de o intreprindere economica. Dar iti trebuie multa inteligenta, scoala, determinare, pasiune pentru idei pentru a descoperi ceva in stiinta. Natura nu e crestina, nu e de stinga, nu e de dreapta si trebuie sa cunosti o altfel de limba de circulatie pentru a intelege cite ceva din manifestarile sale: nu engleza, nu franceza, nu spaniola, nici italiana. E evident despre ce limba vorbesc.

Sa crezi insa in Dumnezeu e echivalent cu a te baza pe cistigul facil, de pilda pe faptul ca vei cistiga la loto: nu degeaba multi vorbesc despre pariul lui Pascal. Sigur ca trebuie sa joci, dar a juca nu inseamna sa crezi, ci doar sa-ti valorifici sansa: poti cistiga si daca esti sarac ori analfabet, dar chiar daca te indoiesti ca vei cistiga. Conteaza doar la care joc de noroc participi, fiindca exista varianta budista, hindusa, crestina, islamica, iudaica, s.a.m.d. Nu trebuie sa fii un intelept pentru a intelege ca a te baza pe faptul ca vei cistiga este curat o prostie, o nesabuinta. Altfel, e de inteles de ce trebuie lamuriti si altii sa joace: daca nu sint multi jucatori, cistigul e nesemnificativ.

"Comunismul nu a reusit nicaieri"

asa ca nu va reusi nici in Basarabia...





adaugat ulterior (10 apr.)




Postare facuta pe 14 aprilie, sub articolul Sensul vietii - punctaj pregatitor, al lui Plesu. Ei bine, da, in sfirsit, si Dilema Veche are un forum.

Astazi se implinesc 130 de ani de la nasterea lui Albert Einstein.
Putem incepe de departe, anume de la ce nu este, nu poate sau n-ar trebui sa constituie sensul vietii.

Albert Einstein -- Mi s-a parut intotdeauna lipsit de sens, dintr-un punct de vedere obiectiv, sa ne intrebam asupra semnificatiei si telului propriei existente, ca si a existentei fiintelor in general. Si totusi, fiecare om are anumite idealuri care ii orienteaza straduinta si judecata. In acest sens placerea si fericirea nu mi-au aparut niciodata ca scopuri in sine (numesc aceasta baza etica idealul turmei de porci). Idealurile care m-au calauzit si mi-au dat curajul de a infrunta greutatile vietii au fost binele, frumosul si adevarul. Fara sentimentul acordului cu cei care gindesc la fel, fara indeletnicirea cu ceea ce este obiectiv, cu ceea ce ramine intotdeauna de neatins pe tarimul artei si al cercetarii stiintifice viata mi s-ar parea goala. Telurile banale ale straduintelor omenesti, proprietate, succes exterior, lux mi s-au parut din tinerete demne de dispret.

1. Lui Einstein i se parea lipsit de sens sa se intrebe asupra semnificatiei si telurilor propriei existente: evident, intrebarea privitoare la sens era departe de a-i fi straina. Spuneti: a reflecta asupra sensului vietii poate fi, in sine, un sens in viata. Cred ca aici apare o "frictiune" cu ceea ce s-a afirmat la punctul al-2 lea, anume cu faptul ca daca "intrebarea devine inflationara, viata devine o subspecie a stuporii": ceea ce ar insemna ca frizam stupoarea nu doar atunci cind intrebarea cu privire la sensul vietii ar deveni singurul continut de viata, ci chiar si atunci cind preocuparea cu pricina devine dominanta/centrala, fiindca nu cred ca problematizarea poate da sens unei vieti fara a deveni dominanta.

2. Probabil ca asa stau lucrurile, insa stupoarea insoteste de obicei o aparitie sau poate o afirmatie exorbitanta si de regula nu e de durata. De pilda: "nici viata mea si nici a celorlalti nu are nici un sens". Cit poate dura in acest caz stupoarea?

3. Daca un geniu, sfint sau zeu ar face o afirmatie cu privire la sensul vietii (o propozitie de tipul "Sensul vietii NU este X, Y, Z."), ceea ce ar urma ar fi o inviorare a spiritelor/sufletelor. Fara a se ajunge la retetar sau directiva s-ar mai clarifica lucrurile. Incit, cu totii ar trebui sa cautam mai departe cu ceva mai mult folos decit inainte. De pilda: "Nu exista sens de viata colectiv".

4. Si totusi. Putem intui uneori faptul ca, daca am trai ca unii dintre semenii nostri, viata noastra si-ar pierde sensul, fie el si acela firav pe care-l intrezarim la un moment dat. Sigur ca intr-un fel, viata fiecarui om are un sens.

5. Probabil ca asa este. Dar e probabil la fel de adevarat si ca unii oameni au contribuit la ceea ce in viata noastra pare sa aiba un sens, daca nu chiar la gasirea sensului vietii noastre. Ne sprijinim tot timpul pe umerii unor oameni care-au existat inaintea noastra iar lucrul asta da si el un sens existentei noastre.

6. Nu-i cam tirziu totusi ca intrebarea privitoare la sensul vietii sa apara in toata nuditatea ei abia dupa infaptuirea programului? Pe de alta parte, dupa ce omul si-a infaptuit, sa spunem, programul, el apare deja obisnuit cu punerea problemelor de acest fel si poate fi, daca nu plictisit, cel putin rutinat. Pare natural ca stupoarea dar probabil si prospetimea ce insotesc intrebarea sa apara in tinerete: drept e ca, nici stupoarea, si nici prospetimea nu maresc sansele decelarii unui sens. Nu afirm ca programul e totuna cu sensul, dar probabil ca mai natural ar fi ca acestea sa se intrepatrunda: nu-mi pot urma programul daca nu intrevad un sens, dupa cum nu pot cauta/vedea un sens daca n-am nici un program, fie el si unul pe termen scurt sau unul pe termen lung, dar provizoriu.
In definitiv, ma intreb daca dupa infaptuirea programului motivatia de a gasi raspunsuri, adica de a pune intrebari bune ramine intacta, sau macar semnificativa. Caci daca nu, atunci nuditatea nu mai are nici macar darul de a impresiona, necum sa mai induca stupoare.

7. Ei, aici e-aici. Daca si eu cred ca intrebarea referitoare la sensul vietii nu are decit de cistigat de pe urma intirzierii raspunsului, mai cred si ca, in mod paradoxal, nu sint putini oamenii remarcabili care, in pofida a ceea ce sustin, se pripesc. De pilda, de ce raportindu-ne la divinitate simtim nevoia de timpuriu sa facem o alegere? Si de ce cautam nuante acolo unde ele nu exista, de pilda atunci cind vorbim despre adevar si minciuna? -- apropo, unii cauta calea de mijloc chiar acolo, intre adevar si minciuna.
Hotarit lucru: un cautator autentic trebuie sa fie foarte rezistent la frustrare, incertitudine, complexitate.