Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Tuesday, April 07, 2009

"Comunismul nu a reusit nicaieri"

asa ca nu va reusi nici in Basarabia...





adaugat ulterior (10 apr.)




Postare facuta pe 14 aprilie, sub articolul Sensul vietii - punctaj pregatitor, al lui Plesu. Ei bine, da, in sfirsit, si Dilema Veche are un forum.


Astazi se implinesc 130 de ani de la nasterea lui Albert Einstein.
Putem incepe de departe, anume de la ce nu este, nu poate sau n-ar trebui sa constituie sensul vietii.

Albert Einstein -- Mi s-a parut intotdeauna lipsit de sens, dintr-un punct de vedere obiectiv, sa ne intrebam asupra semnificatiei si telului propriei existente, ca si a existentei fiintelor in general. Si totusi, fiecare om are anumite idealuri care ii orienteaza straduinta si judecata. In acest sens placerea si fericirea nu mi-au aparut niciodata ca scopuri in sine (numesc aceasta baza etica idealul turmei de porci). Idealurile care m-au calauzit si mi-au dat curajul de a infrunta greutatile vietii au fost binele, frumosul si adevarul. Fara sentimentul acordului cu cei care gindesc la fel, fara indeletnicirea cu ceea ce este obiectiv, cu ceea ce ramine intotdeauna de neatins pe tarimul artei si al cercetarii stiintifice viata mi s-ar parea goala. Telurile banale ale straduintelor omenesti, proprietate, succes exterior, lux mi s-au parut din tinerete demne de dispret.

1. Lui Einstein i se parea lipsit de sens sa se intrebe asupra semnificatiei si telurilor propriei existente: evident, intrebarea privitoare la sens era departe de a-i fi straina. Spuneti: a reflecta asupra sensului vietii poate fi, in sine, un sens in viata. Cred ca aici apare o "frictiune" cu ceea ce s-a afirmat la punctul al-2 lea, anume cu faptul ca daca "intrebarea devine inflationara, viata devine o subspecie a stuporii": ceea ce ar insemna ca frizam stupoarea nu doar atunci cind intrebarea cu privire la sensul vietii ar deveni singurul continut de viata, ci chiar si atunci cind preocuparea cu pricina devine dominanta/centrala, fiindca nu cred ca problematizarea poate da sens unei vieti fara a deveni dominanta.

2. Probabil ca asa stau lucrurile, insa stupoarea insoteste de obicei o aparitie sau poate o afirmatie exorbitanta si de regula nu e de durata. De pilda: "nici viata mea si nici a celorlalti nu are nici un sens". Cit poate dura in acest caz stupoarea?

3. Daca un geniu, sfint sau zeu ar face o afirmatie cu privire la sensul vietii (o propozitie de tipul "Sensul vietii NU este X, Y, Z."), ceea ce ar urma ar fi o inviorare a spiritelor/sufletelor. Fara a se ajunge la retetar sau directiva s-ar mai clarifica lucrurile. Incit, cu totii ar trebui sa cautam mai departe cu ceva mai mult folos decit inainte. De pilda: "Nu exista sens de viata colectiv".

4. Si totusi. Putem intui uneori faptul ca, daca am trai ca unii dintre semenii nostri, viata noastra si-ar pierde sensul, fie el si acela firav pe care-l intrezarim la un moment dat. Sigur ca intr-un fel, viata fiecarui om are un sens.

5. Probabil ca asa este. Dar e probabil la fel de adevarat si ca unii oameni au contribuit la ceea ce in viata noastra pare sa aiba un sens, daca nu chiar la gasirea sensului vietii noastre. Ne sprijinim tot timpul pe umerii unor oameni care-au existat inaintea noastra iar lucrul asta da si el un sens existentei noastre.

6. Nu-i cam tirziu totusi ca intrebarea privitoare la sensul vietii sa apara in toata nuditatea ei abia dupa infaptuirea programului? Pe de alta parte, dupa ce omul si-a infaptuit, sa spunem, programul, el apare deja obisnuit cu punerea problemelor de acest fel si poate fi, daca nu plictisit, cel putin rutinat. Pare natural ca stupoarea dar probabil si prospetimea ce insotesc intrebarea sa apara in tinerete: drept e ca, nici stupoarea, si nici prospetimea nu maresc sansele decelarii unui sens. Nu afirm ca programul e totuna cu sensul, dar probabil ca mai natural ar fi ca acestea sa se intrepatrunda: nu-mi pot urma programul daca nu intrevad un sens, dupa cum nu pot cauta/vedea un sens daca n-am nici un program, fie el si unul pe termen scurt sau unul pe termen lung, dar provizoriu.
In definitiv, ma intreb daca dupa infaptuirea programului motivatia de a gasi raspunsuri, adica de a pune intrebari bune ramine intacta, sau macar semnificativa. Caci daca nu, atunci nuditatea nu mai are nici macar darul de a impresiona, necum sa mai induca stupoare.

7. Ei, aici e-aici. Daca si eu cred ca intrebarea referitoare la sensul vietii nu are decit de cistigat de pe urma intirzierii raspunsului, mai cred si ca, in mod paradoxal, nu sint putini oamenii remarcabili care, in pofida a ceea ce sustin, se pripesc. De pilda, de ce raportindu-ne la divinitate simtim nevoia de timpuriu sa facem o alegere? Si de ce cautam nuante acolo unde ele nu exista, de pilda atunci cind vorbim despre adevar si minciuna? -- apropo, unii cauta calea de mijloc chiar acolo, intre adevar si minciuna.
Hotarit lucru: un cautator autentic trebuie sa fie foarte rezistent la frustrare, incertitudine, complexitate.

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home