Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Friday, July 22, 2011

Despre un jurnal de credinta

Citesc la ZEN, jurnalul lui Cartarescu (pe 2004-2010) aparut in primavara asta. La inceput a fost destul de dificil de citit, caci autorul are un limbaj al sau si un fel anume de a te solicita. Incit, a fost necesara o perioada de adaptare la textul sau, mai precis, trei sau patru sarituri prin carte la diferenta de citeva zile pentru a ma agata, pentru a ma motiva sa merg mai departe.
Prima impresie e una neplacuta, legata de lamentatia nesfirsita a autorului: acesta e aproape mereu nefericit, si, desi pare ca isi cauta starea de gratie in care poate scrie, in care se poate cunoaste si astfel afla mai multe despre el insusi si despre lume, chiar ajuns in ea, nu pare sa fie fericit. A doua impresie este aceea ca in cea mai mare parte a timpului, Cartarescu isi cauta starea de gratie, singurele exercitii utile fiind, din cite imi pot da seama, chiar cel al imaginatiei si scrierea jurnalului. Desi nu-mi pare a fi genul de artist care asteapta inspiratia, citind jurnalul inteleg ca scrierea la jurnal nu este suficienta pentru a orienta cu folos cautarile sale. Pe de alta parte, ma mir sa constat ca Mircea Cartarescu este atit de afectat de lipsa fericirii: incep sa cred ca lipsa aceasta el o numeste nefericire, dar cred ca asta e o fortare, de vreme ce omul obisnuit este arareori fericit, iar cel neobisnuit n-ar trebui sa aiba ca scop ultim cautarea fericirii. Pot intelege ca artistul cauta frumusetea despre care crede, in mod eronat, ca e mereu adevarata: totusi, M.C. stie prea bine ca, in realitate si nu numai acolo, el cauta adevarul, care, abia el e intotdeauna frumos, chiar si cind pare urit. Asadar, prevalenta adevarului e importanta inclusiv in arta.
M.C. crede intr-un Dumnezeu personal, si probabil ca tot prevalenta frumusetii gindite de el e aceea care-l indeamna la asta: desi cred ca nu e doar frumusetea, asa cum in crestinism nu doar iubirea e aceea care indeamna sau constringe la credinta. Caci ramin mereu frica si uritul. Iata, fobiile cele mai nastrusnice par sa-l preocupe:
agalmatoremafobie - teama ca statuile sa vorbeasca
aurorafobie - teama de zorii zilei
cacotenofobie - teama de a nu trage vinturi in public
cheirofobie - teama de a scrie
fobofobie - teama de teama
uranofobie - teama de cerul instelat
urofobie - teama de a fi vazut cind faci pipi.

Sau:
La Ulm e cea mai inalta constructie religioasa din lume, o nava spatiala din nervuri si rozete baroce asteptind sa-si ia zborul, sa se rupa din pamint. Intru, inaintez sub ogiva incomensurabila, ajung aproape de altarul peste care leviteaza Isus, sunt plin de pietate, si brusc vad o turista tanara care facea poze langa mine si-mi trece prin cap (si soptesc pentru mine) un gand de o obscenitate ingrozitoare, care ruineaza deodata totul. Ce jerk sunt, ce jerk e marele scriitor mistic aflat in cautarea adevarului si-a lui Dumnezeu. Nici macar n-am mai putut sa-mi cer iertare. (ZEN, pag.456)

Cu totii incercam trairi similare, ba unele sint chiar mai ingrozitoare decit aceea descrisa mai sus caci trimit cu mult, mult mai jos, atit de jos incit acelea aproape ca nu pot fi consemnate -- nu doar ca nu se cade, dar afara de cazul terapeutic individual, nici macar nu e nevoie sa fie consemnate --, intelegem ca acestea sint limitele fiintei noastre, limite date intotdeauna de limitele credintei. Or, jurnalul lui Cartarescu este de fapt un jurnal despre credinta si de aceea este un jurnal remarcabil. Cartarescu isi cauta de fapt credinta atunci cind incearca sa scrie. Cunoasterea autentica este intim legata de credinta de vreme ce admite recursul la axiome. In definitiv, orice creator autentic cauta mereu in preajma axiomelor, a elementarului, a inceputului inceputurilor.
M.C. imi pare a fi si unul dintre putinii oameni de litere de la noi, creatori autentici si febrili de literatura care au nu doar respect profund pentru stiinta, dar chiar aplecare pentru stiinta. Din cite imi pot da seama, Cartarescu incearca sa dezvolte un soi de stiinta a scrisului. Multor scriitori le pute adevarul, nu insa si lui Cartarescu: de aceea il iubesc.

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home