Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Monday, October 24, 2011

Cite ceva despre transcendent

Umanismul se refera, printe altele, la nevoia de a intelege: de aceea, e neproductiv sa-ti combati interlocutorul considerindu-l primitiv, mitoman sau imbecil. Abia atunci cind il iei pe interlocutor ca partener de discutie, considerindu-l ca pe un egal, adica fiind la rindu-i cel putin la fel de onest si de buna-credinta ca si tine, abia atunci incepi sa-i intelegi argumentul: si fireste, abia atunci poti sa-l combati cu folos.

De ce oare maturul "se coboara" la mintea copilului sau si inventeaza povesti doar pentru el? El face asta pentru a-l indoctrina sau pentru a-i transmite ceva ce nu poate fi transmis altfel?

Transcendentul are o functie fundamentala in gindirea oricarui om. E-adevarat, el are adincimi diferite, insa nu poti face stiinta autentica, dar mai ales nu poti inova in mod consistent in stiinta teoretica fara a te plasa cu gindul in transcendent. Orice spirit iscoditor care s-a apropiat si s-a minunat de gindul matematic stie ca obiectele, ideile, conceptele matematicii se afla acolo, in transcendent. De pilda, dreptele, cercurile, numerele sint transcendente: ele nu pot fi abordate in mod obisnuit fiindca ele nu exista ca atare in lumea reala, caci in lumea reala exista doar aproximari ale lor. Dreptele au chiar capete situate la infinit, iar infinitul a fost, pina nu demult un concept invaluit cu totul in mister.
Incepind cu Arhimede, Kepler, Galilei, Newton, Leibniz, Cantor, ne-am apropiat de ideea de infinit. Cantor a dezvoltat metode de a compara multimile infinite si a pus in evidenta chiar multimile infinite de infinitati. Cantor s-a vazut pe sine ca fiind un mesager al lui Dumnezeu, pe care el l-a gindit, ca si altii inaintea lui, ca fiind infinitul. Asadar, chiar in acea lume stranie care este transcendentul sau poate dincolo de ea, exista alte si alte lumi si idei chiar si mai stranii, ca infinitul sau infinitatea de infinitati. Despre Cantor stim ca era depresiv si ca suferea, probabil, de schizofrenie, iar stiinta sa a fost batjocorita de catre contemporanii sai -- ba chiar de catre unul dintre profesorii sai (e vorba de Kronecker care l-a considerat sarlatan). Sintem liberi sa ne imaginam ca Kepler, Galilei, Newton sau Leibniz nu erau departe de Cantor de vreme ce nu vedeau o contradictie intre a face stiinta si a-l cauta pe Dumnezeu. Si totusi, oamenii acestia ne-au lasat ceva ce ne da de gindit inca si azi, ceva ce in stiinta nu mai poate fi infirmat. Iar ideile lor sint intim legate de filosofia lor, o filosofie ce facea in mod recurent referire la Dumnezeu sau la transcendent. Noi, care inca n-am facut nimic in stiinta, putem gindi ca maniera in care faceau ei stiinta nu era cea mai potrivita, insa nu-i putem considera pe toti acestia niste amatori, niste naivi, simpli indoctrinati, tocmai pe ei, pe maestrii silogismului; in orice caz, nu putem face asta fara a avea de pierdut. In demersul oricarui descoperitor exista ceva ce trece dincolo de instrumental, ceva ce ne face sa ne minunam, ceva ce ne pune pe ginduri.

"Cum poate sa fie omenirea sanatoasa daca o tratam cu homeopatie? Cum poate omul sa se vindece de variola cu rugaciuni? Cum putem sa ne descurcam in Univers daca-l "neintelegem"? Cum sintem noi oameni maturi (responsabili) daca aburim mintea copiilor nostri cu Allah, Krishna, Zeus, isus, dumnezeu, satana, iad si lacuste create la comanda? "

Poti fi responsabil vorbind despre Dumnezeu in parabole: basmele si miturile nu sint abureli. D-voastra nu ati crescut sarind direct la teoreme sau la experientele de fizica, ci trecind mai intii prin experiente spirituale, adica ati crescut cu povesti sau basme in care existau personaje fabuloase, nu concepte de geometrie sau categorii filozofice. Daca atunci v-ati intilnit cu vreun om matur care v-a asigurat ca zinele nu exista, nu l-ati crezut, si bine ati facut, caci pentru toti copiii din toate timpurile zinele au existat si exista, ba chiar au rolul lor.

Mai mult, pentru unii oameni, a face stiinta aduce mult cu rugaciunea: fiindca demersul se constituie in actiuni repetitive, aproape obsesive, care cauta ceva ce nu pare sa fie imediat necesar.
Pe de alta parte, e foarte probabil ca bolnavii de variola sa nu poata fi vindecati prin rugaciunea inteleasa "in sensul comun" iar homeopatia e aproape sigur ineficienta, adica lipsita de valoare terapeutica.

"Ateismul este nu doar conceptia fireasca a nenaturaletii supernaturalului (sic), dar si starea de dinainte de nascocirea supernaturalului, starea in care se naste omul, starea lui naturala, starea de normalitate. Nu e nimic de temut in a ne holba intr-o eprubeta in care se mesteca ADN lipsit de spirit si dupa noua luni o fiinta umana perfect sanatoasa se naste..."

Acum spuneti-mi d-voastra: care conceptie e mai importanta pentru lumea aceasta, cea fabuloasa a copilului sau cea "realista" a maturului? Poti oare ajunge la maturul responsabil fara a trece copilul anterior lui prin lumea fabuloasa? Starea de dinainte de nascocirea supranaturalului este de fapt aceea in care copilul spune ma-ma, ta-ta, na-ni, pa-pa, ca-ca, adica starea naturala in care primatele se inteleg prin semne sau strigate de tip semnal.
Cit despre eprubeta despre care vorbiti, temerile sint aproape intotdeauna indreptatite: manipularea ADN-ului este abia la inceput iar oamenii de stiinta din domeniu abia incep sa inteleaga ce se intimpla in lumea delicata a viului. As zice ca dimpotriva, abia odata cu dezvoltarea stiintei moderne s-a luat foarte in serios problema eticii, si asta nu fiindca "nu e nimic de temut". A elimina temerile fara a admite necesitatea unor reglementari in aceste domenii sensibile tine de ideologia pura, adica tot de o credinta fara justificare sau acoperire.

In sfirsit, tot Einstein este cel care spunea ca e de preferat perspectiva religioasa celei din care ar lipsi orice referire la transcendent: e lesne acum de vazut de ce gindea asa.

Nota. Articolul a fost postat sub cel al lui Andrei Plesu, Cei ce cred si cei ce nu cred, din Dilema Veche, nr.400, 13-19 octombrie 2011

1 Comments:

Anonymous Poze Mirabela said...

Cred ca cele doua conceptii isi au si rostul si locul in aceasta lume, totul este sa nu punem accent numai pe una, ci sa alegem calea de mijloc.

25 October, 2011 01:18

 

Post a Comment

<< Home