Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Saturday, January 07, 2012

Intelectuali, politica, religie

Nu cred in poetul care face politica. Lucian Boia spune:
Nu cred in intelectualul care face politica, cred in intelectualul care judeca politica.

Nici eu nu cred in intelectualii care fac la propriu politica. Cred, in schimb, in politicienii care ii iau pe intelectualii de marca drept patroni spirituali. Caci politica este mundanul prin excelenta: in istorie, foarte rar, politicienii au putut fi asimilati cu intelectualii. Instrumentele intelectualului sint ideile: ale politicianului, miturile si pirghiile puterii asezonate conjunctural cu idei. Orice mit fondator are la baza o metafora a puterii. Asadar, poezia, politica si religia sint aliate din cele mai vechi timpuri. Dar, desi imaginea poetica poate fi expresia sintetica a puterii, ea ramine slab ideologica, spre deosebire de politica sau religie, mai ales ca aproape orice ideologie apare la confluenta politicii cu religia: acestea doua se potenteaza reciproc in imaginarul uman.
Sigur ca nu religia in sine e rea, rea e degenerarea sa ideologica: iar degenerarea nu mai poate fi oprita fara renuntarea la afirmarea teismului explicit. Asa cum arata astazi, darapanata si acaparatoare, atasanta si poruncitoare, religia a ramas sediul tuturor paradoxurilor, tuturor rationamentelor incomplete sau eronate, e colectia cea mai mare de prejudecati si fapte neverificate sau neverificabile. Am mai spus-o: religia e o ruina, incit, pentru multi, cu greu mai poate fi deslusit ce anume ramine viabil din ea.

Care ar trebui sa fie modelul sistemului de axiome al unei religii? Pentru multi ar putea suna straniu, dar, intr-adevar, modelul de axiome din stiinta este cel mai potrivit pentru a inspira un sistem de axiome religioase. Asta fiindca doar cele din stiinta au ramas functionale pina astazi, toate celelalte ajungind din ce in ce mai neverosimile pentru constiinta omului modern.
In primul rind ca sistemul de credinte/axiome al stiintei este unul extrem de economic: nu postuleaza orice; cunoscindu-si si acceptindu-si limitele, stiinta se fereste sa faca afirmatii in chestiuni de viata si de moarte sau in cele privitoare la suflet. In al doilea rind, sistemul este gindit sa fie necontradictoriu. In al treilea rind, economicitatea incurajeaza demersul filozofic si epistemologic critic, nu-l mai inhiba, asa cum s-a intimplat in religiile si curentele filozofice clasice. In realitate, epistemologia este dovada clara a faptului ca filosofia si stiinta pot functiona armonios impreuna. Astfel ca religia este aceea care intirzie sa faca alianta completa cu celelalte doua, prin refuzul de a renunta la exorbitanta sa axioma teista. Prin asta religia nu dobindeste autonomie, asa cum s-a crezut, ci ramine prizoniera viziunii politice asupra lumii. Alianta religie-politica ramine una dezastruoasa, daca ar fi sa ne referim in principal la multiplicitatea demersului religios din lume, si lasind in plan secund ideologicul agresiv, totusi nu mai putin daunator. Caci modelul politic este cel al compromisului si complicitatii precare, nu al adevarului, este modelul divergentei de interese si al dezbinarii, nu al diversitatii fecunde sau al bogatiei autentice -- cind spun bogatie autentica ma refer la bogatia explicata si nu la aceea a exprimarii, numita aici multiplicitate. Cine sau ce, daca nu religia teista, a ridicat la rang de principiu politic imaginea tatucului atotputernic?

Da, fara indoiala, religiile vechi au constituit primele modele de umanism, iar crestinismul si islamul au pus ulterior probleme dintre cele mai profunde, legate de simtamintele si gindurile umane cu anvergura universala ca iubirea sau reprezentarea credintei. E interesant de observat ca poetii au condus totusi lumea inca din vechime: ce sint miturile fondatoare daca nu imagini naive, politico-poetice ale lumii? Ce sint Vechiul si Noul Testament, daca nu viziuni politice antropocentrice asupra lumii? Multi inmoaie termenii si vorbesc afectat si cu afectivitate de umanism. Dintr-o perspectiva mai larga insa, ar fi mai potrivit sa vorbim despre o cultura umanistoida.

Pe de alta parte, cita vreme stiinta si filosofia se vor reduce la principii, religia isi va avea rolul sau in lume.
Afirmarea preeminentei transcendentului este deja un act religios. Si chiar cred ca nu trebuie mers mai departe, la afirmarea preeminentei supra-fiintei, a atotputernicului, fiindca asta ar fi cu mult mai mult decit necesar. Religia ar trebui sa se limiteze la a afirma imposibilitatea negarii existentei lui Dumnezeu de pe pozitii rationale. Asadar, omul cu-adevarat religios ar trebui sa fie cel care combate ateismul, nu cel care sustine fanatic teismul. Iar alianta religiei nu ar trebui sa fie aceea cu politicul, ci aceea cu filosofia si stiinta.

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home