Intelectualul in lume

Se poate spune ca:
- pasivitatea aparenta a intelectualului e luata adesea de catre omul simplu dar bine indoctrinat drept inactiune, e asimilata prea adesea si prea usor cu nepasarea, neimplicarea,
- acelasi om simplu identifica la fel de usor militantismul cu harnicia si cu "atenta preocupare".

Fara explicatie insa, simpla apostrofare se dovedeste a fi ineficace. Sa incercam sa observam rapid de ce e gresit sa se asimileze neimplicarea intelectualului in politica direct cu inactiunea. Intii ca intelectualul actioneaza, dar cimpul sau de actiune nu e in pietele publice, ci in pietele de idei. Dar apoi e o eroare constringerea la ideologie: a-i impinge pe intelectuali sa intre in politica tine de ideologia tare. Caci politica se refera in mod sistematic la puterea lumeasca, in vreme ce puterea ideilor se refera in primul rind la transcendent.

Altfel, chiar asta se intimpla acum: intelectualii au facut si fac intens politica. In trecut, Marx, un filozof neispravit, totusi intelectual, in loc sa faca filosofie, a facut mai degraba politica, torpilind sistematic valorile societatii -- rezultatele le cunoastem: in mod ironic, multi dintre filozofii de azi il considera pe Marx filozof cu acte in regula.
Ce-i drept, intelectualul poate iesi in strada pentru a se exprima -- poate, spuneam, dar nu (mai) e necesar: arareori ideile bune se descopera sau regasesc in strada, fiindca arareori in strada se exprima idei iar obiectul eforturilor intelectualului il constituie ideile.
Pe de alta parte, a sta deoparte pentru a gindi de mii de ori asupra consecintelor unei idei nu este comoditate: in esenta, acesta e demersul intelectualului autentic.

Insa intelectualul ar trebuie sa evite intotdeauna sa plasmuiasca ideologii explozive pentru a darima vreo putere. Caci intelectualul autentic nu doar a descoperit puterea ideilor si o experimenteaza, dar recunoaste faptul ca aceasta putere este nelimitata: ei bine, nici un experiment ideologic n-ar trebui incercat pe societate. Ideile si nu oamenii ar trebui sa constituie obiectul teoriilor: ideologiile se refera si experimenteaza toate pe oameni.

Exista insa ceva care-l poate face pe un intelectual sa actioneze nechibzuit: e vorba de frica. E vorba de angoasa ca intr-un sens, lucrurile se repeta la nesfirsit si ca nimic nu e nou, ca oamenii nu invata din greseli. Trebuie admis insa ca neincrederea in capacitatea oamenilor de a invata este unul dintre pacatele grave ale unui intelectual: ea are in spate tot angoasa. Fiindca atunci cind e vorba de sine, intelectualul poate esua sistematic in a-si cenzura stima de sine: el gindeste, de pilda, ca va pieri neinteles intr-o lume care nu vrea sa inteleaga, omitind sa vada ca asta se intimpla datorita mai degraba cramponarii de sine decit de idei, ale sale sau nu.