Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Monday, September 15, 2014

Din nou despre scoala

Invatamintul din IEPOCA DE AUR a fost cu certitudine unul de indoctrinare, de spalat creiere si e clar: cei care s-au realizat, au facut-o in pofida acelui sistem si nu datorita lui.
Argumentul ca asa stau lucrurile e direct legat de proportia covirsitoare de oameni educati — cu liceu sau facultate absolvite in epoca — si care sint azi, la mai bine de doua decenii de la caderea comunismului, complet si ireversibil spalati pe creier de antene.
Mihai Novicov a fost ideolog si politruc, demagog, nu pedagog. Caci nu pedagogia il framinta pe el, ci realism-socialismul, reteta omului nou.
Cit despre citit, astazi putem afla despre Novicov si retetele “pedagogice” ale comunistilor din cartea lui Eugen Negrici, Literatura Romana Sub Comunism dar si citindu-l pe Vladimir Tismaneanu.
Motivul pentru care invatamintul din Romania e unul slab e chiar acesta: politrucii din toate generatiile au avut tot timpul interesul sa-i conserve natura fundamental ideologica. Caci invatamintul din Romania scoate in continuare doar produse de serie si ucide din fasa initiativa si individualitatea.
Nu educatia era recunoscuta in 1974, ci conformismul pe care-l propaga aceasta in societate. Si, e-adevarat, conformismul ii ferea pe cei mai multi de loviturile directe ale sistemului. Acest conformism insa a fost cu totul impotriva noastra in deceniile de dupa caderea comunismului si joaca si azi un rol dominant in societatea romaneasca. In 25 de ani, tot ceea ce am reusit a fost sa scadem procentul celor indoctrinati, de la circa 95%, la 65% — in mod evident, cu totul insuficient pentru a avea o societate democratica autentica.

Andrew Wiles, Timothy Gowers, Michael Atiyah, trei mari matematicieni britanici contemporani: nu puteti gasi trei matematicieni romani de acelasi calibru in toata istoria scolii noastre de matematica.
Sa fie clar, rezultatele olimpiadelor nu spun nimic despre scoala de matematica, si asta nu doar fiindca numarul olimpicilor la matematica este irelevant statistic.
Constat ca ne (mai) justificam mediocritatea prin scoala de matematica, mediocra la rindul ei, si facem asta inca dinainte de ’90. Nu vi se pare totusi cel putin straniu ca o facem inca si astazi? Oare nu continuam astfel reflexele dobindite sub comunisti, dresajul menit sa cautioneze un sistem complet falimentar? Pe vremea aceea, inclusiv performantele sportive erau intim legate de propaganda — nostalgicii depling azi “starea sportului romanesc”. Ajungem la fabrici si uzine, aproape toate ridicate pe vremea comunistilor si de care s-a ales, se spune, praful. Ce lucruri minunate au faurit oamenii aceia. Si scoala. Da, scoala aceea gratuita pentru toata lumea — v-ati intrebat vreodata de ce era gratuita? Iata, pensionarii nascuti la tara si cu studii superioare de astazi jura ca Ceausescu i-a facut oameni si ii ramin credinciosi lui si “idealurilor” in spiritul carora au fost indoctrinati.

Inclusiv scoala de matematica a fost si este slaba: putem azi numara doar citeva zeci de matematicieni raspinditi pe la universitatile mai importante din lume si doar citiva dintre ei au contributii importante in domeniu. Avem, ce-i drept, o cultura a rezolvitorilor/rezolvatorilor dar iertati-ma, matematicianul autentic nu e un simplu rezolvitor. Iar matematicieni autentici nu prea avem, fiindca matematica de virf are de-a face cu ideile, adica exact cu ceea ce se evita cu obstinatie in scoala romaneasca.
Fiindca in scoli se practica indoctrinarea prin inculcarea de retete, algoritmi, metode, elevii raminind departe de idei si de gindirea autentica, in mod necesar critica. Contrar la ceea ce se crede, inclusiv la liceu s-a practicat si se practica pe scara larga indoctrinarea, caci, daca repetitia e facuta papagaliceste, ea nu mai e mama invatarii, ci a indoctrinarii. Nu ca memoria n-ar trebui antrenata, ideea e insa ca inclusiv la matematica se face indoctrinare prin abuz de informatii si demers mecanic: programele sint intr-adevar incarcate iar informatiile nu se constituie in mod automat in idei.
In fapt, intregul sistem e atit de incilcit, incit, si daca s-ar procopsi, printr-un miracol, cu programe rarefiate, profesorii tot n-ar sti ce sa faca la clasa cu timpul cistigat. Vorbim, asadar, de incompetenta generalizata: de fapt, programele sint incarcate tocmai pentru a masca incompetenta profesorilor, inspectorilor, secretarilor simpli sau de stat, ministrilor.

Treaba asta e similara cu legislatia romaneasca foarte stufoasa dar interpretabila, gindita sa mascheze incompetenta politicienilor. Iar lucrurile astea sint, fireste, legate. “Populatia” a invatat sa se conformeze, caci, cum spuneam, conformismul este regula deprinsa durabil in scoala. “Populatia” invata la scoala sa se lase “calarita”: cantitatea e menita sa impresioneze, sa-l puna la respect pe cel tentat sa ceara explicatii.
N-as spune ca natura demersului scolii de astazi este una mai subtila decit aceea din anii comunismului fiindca, in mare, avem de-a face cu aceeasi institutie din care s-au scos invatamintul ideologic si propaganda. Au ramas in functie cele mai eficiente instrumente: indoctrinarea si liniile de asamblare ale omului nou. Caci programul este in continuare centrat pe conformism si nu pe individualitate sau nevoile comunitatii. Scoala nu antreneaza spiritul critic al elevului, dimpotriva, il atrofiaza pina la disparitie. Asa se explica faptul ca tinerii de azi ajung sa fie spalati pe creier cu mare usurinta chiar de catre cei care ne-au adus aproape de abis. Memoria tinerilor nostri e asaltata in scoala de o multime de informatii mai mult sau mai putin folositoare, dar e deconcertata cind un mare corupt condamnat la inchisoare ii este prezentat ca victima politica.
Cum spuneam insa, sistemul educational e gindit anume pentru a lasa cit mai putin timp de reflectie elevului sau studentului. La fel e si cu legislatia: aceasta trebuie sa tina “populatia” preocupata si ocupata, de preferat e ca, pentru interpretarea celor mai neinsemnate legi sa fie necesar personal specializat, ca sa se vada mai bine “utilitatea” aparatului bugetar sau de stat.

Demersul critic se invata si educa — asa cum se invata si educa alte deprinderi (de gindire) –, dobindirea spiritului critic fiind chiar unul dintre scopurile educatiei. De fapt, o buna definitie a indoctrinarii prin contrast cu o buna educatie, este tocmai aceea ca presupune lipsa sau inhibarea demersului critic.
In scoala inveti nu doar sa pui in discutie un subiect, dar si cum anume se poate face asta. Spiritul critic este cel care te invata cum anume poti gasi intrebarile corecte (intermediare) atunci cind ai de rezolvat sau gestionat probleme sau situatii complicate.

Comunismul nu se poate construi decit cu un “stat de sclavi”, iar societatea romaneasca intre ’50 si ’90 a fost o societate comunista, adica un “stat de sclavi”. Educatia era gindita pentru a indoctrina, pentru a uniformiza.
Pe vremea comunismului, educatia tehnica era la fel de slaba, poate doar ceva mai putin expusa tavalugului ideologic, dezvoltarea tehnica avea insa la baza furtul intelectual, creativitatea tehnica fiind rapid ingropata in birocratie si subordonata politicului. Dupa revolutie, seful Academiei Romane a fost un impostor, inginer educat in epoca, cu veleitati de literat si care a scris carti penibile ca Ortofizica. As spune ca numarul mare de ingineri incompetenti “educati” sub sau imediat dupa comunism ne da batai de cap inca si azi, multi dintre ei fiind nevoiti sa-si schimbe profesia — ba chiar sa intre complet nepregatiti in politica: foarte putinii ingineri competenti au plecat sau pleaca in tari unde competentele lor sint apreciate.
Dezvoltarea sanatoasa a unei societati presupune concurenta, fara concurenta nu putem vorbi de capitalism. Aproape toate echipele de cercetatori sint azi in competitie. Desi, e-adevarat ca in materie de idei, competitia poate ajunge uneori sa aiba un efect inhibant, rolul sau ramine unul foarte important. Iar comparatiile trebuie facute.
Revenind la scoala noastra de matematica, aceasta e slaba chiar daca o comparam cu cea ungureasca. Caci daca ne gindim la Paul Erdős, primim clasa inclusiv in materie de problemistica, iar daca e sa cautam printre matematicienii nostri din toate timpurile, nu vom gasi nici unul comparabil cu János Bolyai.

Despre schimbari de paradigma se vorbeste in aproape toate domeniile, inclusiv in stiinta. Citim si recitim despre ele cu interes sau fara, cu sau fara placere.
Insa rolul textului de fata este unul de popularizare, de informare generala, asadar, nu vorbim de o lucrare de specialitate.
Despre industrialismul din educatie se vorbeste de decenii: linia de asamblare asociata cu educatia o regasiti inclusiv in cultura media din secolul trecut.

Vezi Another Brick In The Wall
sau pentru versuri, aici.

Motivul cel mai important pentru care problema invatamintului romanesc nu poate fi simpla tine de imprejurarea ca cei mai multi romani n-au inteles ca, la scoala, ei au fost nu atit educati cit indoctrinati. Exista chiar intelectuali remarcabili de la noi care nu isi dau seama de asta si sustin in continuare ca invatamintul din vremea comunismului a fost unul bun, daca nu chiar foarte bun. Poate ca e de mirare ca lucrurile stau asa, sintem insa constrinsi de fapte sa admitem ca, in general, cei indoctrinati nu isi dau seama ca sint indoctrinati. Pentru cei indoctrinati, avem o problema in masura in care ne-am departat de modelul de educatie din comunism. Suna enorm, insa asa stau lucrurile. De aici trebuie sa pornim.

Vezi O scoala pentru mediocritate, al Oanei Moraru

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home