Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Sunday, September 02, 2007

Alergare periculoasa

(facuta la 01 septembrie 2007)

temperatura: 20-19 grade
fereastra puls: 150-
timp in fereastra: 47’
timp total: 61’20’’
puls maxim: 165
distanta:12.7 km
ora start: 20:00
itu: 68

Am intirziat la alergare si, cum nu-mi place sa o amin, si fiindca imi place si aerul de dupa ploaie, mi-am facut-o. Insa din cauza ca soarele apune din ce in ce mai devreme, iar ora mea de alergare a ramas de citva timp cam aceeasi, dar si datorita intirzierii, astazi am alergat pe intuneric.
Daca n-as cunoaste foarte bine traseul n-as risca o alergare noaptea. In cimp nu exista felinare sau iluminat public, asa incit, te bazezi pe rezerva de vitamina A, adica pe vederea cu bastonase – i.e. vederea de noapte. O astfel de alergare este periculoasa mai ales acolo unde lasi drumul si o iei pe cimp, mai intii fiindca nu pasesti normal, o faci precaut, si-apoi fiindca nu vezi bine denivelarile, putind oricind sa calci ori strimb si sa te alegi cu o entorsa sau chiar cu o frumusete de luxatie, ori pe ceva contondent (de pilda o scindura cu cuie, o sticla sparta,… deh, sintem in Romania) si sa te alegi cu o rana urita: cunosc bine locurile unde sint probleme insa cum din cauza noroiului fac uneori mici ocoluri, tocmai aceste iesiri ma duc pe portiuni nu foarte bine cunoscute, deci riscante.

O alergare pe teren desfundat (in ultimele doua zile a tot plouat, datorita secetei ploaia e binevenita) este, de aceea, o aventura. Incaltarile se incarca cu noroi, aluneci, drumul de tara nu este drept iar spre margini are sleauri create de vehiculele care trec ocazional pe-acolo (foarte rar, si doar in timpul zilei): asa ca, alergi chiar la margine, dincolo de sleauri, acolo unde incepe vegetatia si ai o aderenta mai buna, sau chiar pe mijlocul drumului. Pe margine insa, datorita vegetatiei inalte si uscate (a fost seceta) nu mai vezi la fel de bine denivelarile, in plus, traseul imi e cunoscut doar linga drum; pe mijloc, datorita noroiului patinezi (zonele cu iarba proapspata sint mult mai rare acum tot datorita secetei), iar daca prinzi o denivelare, ajungi pe burta: drumul are zone alternate de portiuni drepte cu portiuni accidentate, bine cunoscute mie.

In conditiile astea, trebuie sa pastrez ritmul, altfel pacer-ul ma anunta sonor ca alerg prea incet. Asa incit, alergarea se face cu pasi potriviti, nu prea mici, fiindca atunci din cauza noroiului si a contactului frecvent cu solul se incarca excesiv incaltaminea, dar nici prea mari, fiindca in acel caz patinarea si viteza prea mare te pot duce la o cadere. E un fel de alergare precauta -- totusi rapida, de vreme ce pulsul este la 155 de batai --, ”cam pe genunchi”, adica putin ingenunchiat, tocmai in ideea anticiparii denivelarilor care scapa usor primei priviri.
Pe zonele inierbate, la temperatura asta insa alergarea e o placere si merge de minune: finalul este o astfel de portiune, iar sprint-ul e aproae intotdeauna posibil (atunci cind sint prea obosit, evident, sprint-ul e anemic) de data asta a mers bine din moment ce pulsul maxim s-a dus la 165 de batai.

La un moment dat niste lilieci mi-au dat tircoale; probabil ca le aparea straniu copacul acela in miscare. Unii spun ca liliecii se prind in par, dar cum eu umblu ras in toata vara... Chiar si o bufnita (era foarte mare, nu cred ca putea fi cucuvea) a zburat de citeva ori razant deasupra mea, atit de aproape incit a trebuit sa fluier scurt de citeva ori. Cu ciinii nu am avut probleme, acestia se tem noaptea sa se apropie, iar la fluierat se sperie si fug. Am alungat vreo citiva care incepusera sa latre anemic. Alergind rapid pe linga balti auzeam broastele care sareau in apa: ma intreb de unde au aparut dupa seceta asta? In departare se vedeau luminile orasului insa de multe ori imi faceau mai dificila incercarea de orientarea in intunericul apropiat.

Desigur, fiind atit de intuneric n-am mai controlat la fel de bine pulsul, neputind citi display-ul pacer-ului decit cu iluminarea care nu are intre optiuni si vizualizarea batailor inimii: acestea sint vizibile doar fara lumina ceasului, adica doar in timpul zilei. Am invatat insa din alergarile pe timp de zi, cind incercam sa privesc mai rar pacer-ul, ca alergarea constanta cu pas relativ mare te duce de regula la sincronizarea de care e nevoie pentru controlul pulsului: asa ca m-am bazat mai mult pe ceea ce puteam simti.

La alergarea pe timp de noapte mai este ceva ce trebuie semnalat: anume atentia concentrata asupra drumului, asupra zonei de la citiva metri in fata: nu mai poti contempla peisajul ca in timpul zilei, asta nu neaparat fiindca nu ai lumina – noaptea sint multe de vazut --, insa datorita terenului foarte dificil pur si simplu este riscant sa privesti ceva mai mult timp in alta parte. Chiar si asa iti scapa o multime de detalii: la un moment dat, fiind in plin cimp, departe de drum -- asa e traseul, in unele portiuni drumurile sint separate de cimp si teren inierbat, cvasi-accidentat --, am calcat intr-o mica groapa iar glezna dreapta s-a flexat in exterior peste limita normala. M-am speriat putin in acel moment, insa mi-am dat seama imediat dupa aceea ca accidentul e minor, si ca nu poate fi vorba de o entorsa.

Imi plac provocarile, dar nu chiar in fiecare zi: asa incit, la urmatoarea alergare (marti) voi face tot posibilul sa nu mai ajung in situatia de a face alergarea noaptea: probabil ca voi incepe alergarea undeva pe la ora 18:30.


Citeva idei postate intr-un forum de pe Cotidianul.

Nu doar ca argumentatia este subtire si insuficienta, dar cultura vasta a lui Patapievici nu poate tine loc de ea.
Sa ne amintim, intr-o polemica nu conteaza faima si nici trecutul subiectilor "deoarece acestea nici nu infirma, nici nu confirma validitatea ideilor pe care le sustin"
(vezi regulile polemicii civilizate)

Patapievici nu are nici macar scrupulozitatea cercetatorului care, odata ce a lansat o ipoteza, ia in calcul ambele variante: cea in care afirmatia este veridica, dar si aceea in care afirmatia e falsa. Unul dintre avantajele care ar decurge din discutia ambelor variante tine de punerea in valoare a unor calitati esentiale in demersul polemic: anume de sagacitatea si versatilitatea celui in stare sa priveasca intotdeauna problema si din punctul celuilalt de vedere.
Lasam la o parte faptul ca totusi, crestinismul merge cu speculatiile mult dincolo de afirmatia ca "Dumnezeu exista".
Cit despre raspunsul la intrebarea din titlul articolului lui, acesta este evident. Centrul e ocupat acum de vedetele noastre culturale mai mult sau mai putin populiste si care se exprima cu siguranta celui care are in spate poporul (de credinciosi, traditia). E greu sa le combati, mai ales daca iei in calcul ambitusul lor cultural -- sint deja "unse cu toate alifiile": amintiti-va insa, aici nu cultura conteaza, ci argumentele, iar argumentele lor pot fi demontate.
Mai mult, fiind atit de conservatoare, multe dintre ele facindu-si un titlu de glorie din evitarea artefactelor modernitatii, sint, cred, incapabile sa accepte ca dialogul se poarta azi si fara ele, in spatiile electronice: nu va mira putin ca Dilema Veche si Revista 22 nu au forumuri, desi cultiva dialogul?

Atunci cind cauti adevarul nu esti nici populist, nici de stinga, nici de dreapta, si nici elitist, dar mai ales nu poti fi catalogat drept ideolog: cred ca omul modern ar trebui sa caute adevarul sub toate aspectele sale.
Pe de alta parte, desi biserica noastra pretinde asta, ocupatia sa nu este sa caute adevarul: daca ar fi asa, nu s-ar teme sa-si discute fundamentele (invierea, nasterea din fecioara si duhul sfint, s.a.m.d.).
Oricare ar fi calitatea intelectuala a lui Patapievici, daca am de ales intre ARGUMENTELE PROBLEMATICE ale unor fizicieni, unul dintre ei refugiat in trecut, sustinator fervent al ideilor crestine, celalalt, premiant Nobel, desi declarat ateu (e vorba aici despre Steven Weinberg), deschis la discutiile pe tema religiei, voi alege aproape in mod sistematic argumentele celui din urma, fiindca nu mai am virsta la care sa ma las impresionat de maiestria si eleganta discursului (Einstein spunea ca eleganta este pentru croitori). Cum spuneam, cultura nu are nici o valoare intr-o polemica daca nu ai argumente care sa reziste. Ei bine, oamenii acestia (elitele noastre) nu au argumente, ci ii dau intruna cu traditia, cu spiritul cuminte al romanului si cu alifiile cultural-crestine. Ei bine, adevarul transcende orice cultura, se insurubeaza direct in preexistent si nu are nevoie de proptele ideologice de natura religioasa.
Atunci cind ai nevoie de cultura pentru a-ti apara punctul de vedere inseamna ca nu mai ai argumente.
Intreb, ce mai inseamna atunci calitatea intelectuala?

P.S. Nu ma consider crestin, dar nici ateu: urmaresc cu mare atentie argumentele ateilor tocmai fiindca acestia din urma nu stau cu spatele la transcendent, ci cu fata, cautindu-l, fiind permanent in miscare.
E surprinzator poate pentru unii, dar obiectele studiului matematicii sint transcendente -- de pilda dreapta este un concept, in natura nu se gasesc drepte!

Intr-adevar, in fragmentul referitor la un "proces teoretic de falsificare si distorsionare a realitatii" Patapievici face trimitere la realitate: or, este evident ca aici nu se refera la realitatea in sensul obisnuit al termenului, ci la realitatea din capul omului religios.
Fiindca, asa este, adevarul nu se voteaza.
Atunci cind criticii lui Einstein, bazindu-se pe "argumente" culturale adica de pe pozitii pur ideologice s-au coalizat impotriva sa scriind chiar un pamflet numit "100 de autori impotriva lui Einstein", tocmai in ideea ca teoria lui era prea stranie ca sa fie adevarata, Einstein a replicat simplu:
"Daca as fi gresit, unul ar fi fost suficient".

Obs. Ma feresc sa fac trimiteri directe la postarile "crestin-suburbane", tocmai pentru a nu le scoate in evidenta. Repet (zic unii ca repetitia este mama invatarii): invectivele exprima direct faptul ca interlocutorul nu are argumente.


1. Intr-adevar, nu ma consider printre fericiti: prea-fericitii se gasesc in alta parte. Nici nu caut fericirea: este idealul turmei de porci (Einstein).

2. E plina tara de "crestin-optimisti" -- deznadejdea e un pacat doar: cineva insa trebuie sa-i mai aduca din cind in cind cu picioarele pe pamint. Cind intilniti un optimist, priviti-l mai atent: odata cu el vin multe dintre necazuri. Un optimist nu doar ca este de cele mai multe ori pe un drum gresit, dar ii duce si pe altii in eroare.

3. Da, textele citate sint comune, le stie toata lumea si le repeta papagaliceste: si mai sint si altele, gen "...adevarul va va face liberi". Unii cauta adevarul pentru a-si dobindi libertatea, altii isi folosesc toata libertatea de care dispun pentru a cauta adevarul: eu ii prefer pe aceia din urma.

Stiu, sinteti multi crestini in tara asta, cam 90 de procente: "argumentul" numerelor mari insa nu ma impresioneaza.

E interesant de observat cit de mult inseamna credinta pentru cei mai multi dintre voi: ea este un simplu vehicol de putere si sursa de iluzii.

Inainte de 1989 aproape toti erati comunisti care bateau din palme la discursurile mult-prea-regretatului; aproape imediat dupa aceea aveam o natie de crestini milosi si iubitori cintind "Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni...": cam rapida schimbare pentru niste oameni virtuosi si de caracter ce va considerati multi dintre voi, nu credeti?
(apropo, in caz ca unii vor sa-si aminteasca cum aplaudau inainte de '89, vezi un link-ul)
Asadar, la noi nu doar crestinismul tine de traditie, dar chiar si meteahna asta de a o da vesnic dupa majoritate (problema e rating-ul, nu-i asa?) indiferent de subiect.

In lumea asta ne exprimam prin idei; persoana mea nu inseamna mare lucru. Trimiterea la blog se face din urmatoarele motive:

1. ceea ce nu e interzis, e permis: acesta este un principiu liberal;

2. pentru ca nivelul polemicii pe forumuri este cel cunoscut, si pentru ca totusi, chiar nu se pot aprofunda pe ele anumite idei, este de preferat dezvoltarea lor in alte site-uri; nu toata lumea are chef sa despice firul in patru, in plus, pe un forum concizia trunchiaza adesea drastic firul ideilor (aici avem la dispozitie 2000 de caractere/mesaj); asadar, tocmai pentru ca nu cred ca se poate rezolva "chestiunea existentei lui D-zeu" pe site/forum fac trimitere la blog;

3. in blog-ul meu sint destule trimiteri spre Cotidianul, asa incit, reclama e facuta si in sens invers;

4. printre cei care frecventeaza forumurile sint unii care cauta sa detalieze subiectele de interes; in general ma adresez lor si m-as bucura ca unii dintre ei sa-mi discute cu folos/aplicatie ideile.

Eu ma indoiesc chiar mai tare decit ceilalti ca o sa descopar adevarul (universal), insa asta nu ma impiedica sa-l caut:
"Orice om e liber sa aleaga in ce sens sa-si orienteze straduintele; de asemenea, orice om se poate mingiia cu vorba lui Lessing ca mai de pret este cautarea adevarului decit stapinirea lui" (Einstein).
Pina la virsta asta n-am facut progrese importante, ba chiar acestea sint minore in comparatie cu eforturile depuse, insa asta se datoreaza puterilor mele limitate: nu sint fericit cu situatia, mai mult, sint constient inclusiv de faptul ca e posibil ca pina la sfirsitul vietii sa nu am nici un rezultat interesant, dar nici asta nu ma poate impiedica sa caut mai departe. Stiu bine ca nu exista alta cale daca ma intereseaza in mod onest cunoasterea. Mai stiu ca pentru ca unii sa aiba succes, trebuie sa exista inca foarte multi altii care trudesc in anonimat.

Altele
Chestiunea gay e neinteresanta: manifestatiile, la fel.

Nu cred ca Petre Tutea ar putea fi un model in materie de credinta. Nu afirm doar ca acest om nu avea deloc respect pentru valorile autentice, dar cred ca era in contradictie flagranta chiar si cu preceptele crestine pe care pretindea ca le apara din moment ce a afirmat:

"O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor."

Daca pe astfel de modele se sprijina ortodoxia, atunci viitorul natiei e sumbru. Exista site-uri unde acest citat troneaza la loc de cinste.

Atunci cind am citit jurnalul fericirii al lui Nicolae Steinhardt m-a impresionat: a fost un om sensibil si inteligent, modest si cuviincios, un om de cultura autentic. Ce-i drept, treceam prin febra mistica de care, se pare, n-a scapat nimeni in tara asta. Insa mie mi-a trecut: respectul meu pentru oamenii ca Steinhardt este insa la locul sau. Asta nu inseamna ca mai (si) sint de acord cu ei. Am citit fragmente din care mi-am putut face o idee despre gindirea parintelui Galeriu; n-am simtit nevoia sa detaliez. Despre Cleopa am citit doar ocazional, ceea ce au scris altii; din nou, nu am aprofundat.
Textele crestine sint in general redundante, tocmai pentru ca noul este prohibit: traditia inhiba transformarile care ar putea avea loc.
Nu vreau sa fac afirmatii tari aici; multe dintre ele se gasesc sau se vor gasi pe blog, intr-un context mai relaxat.
Nu pot evita insa cuvintul ideologie: orice religie este o ideologie in cel mai pur sens al cuvintului, iar asta nu este in sine un lucru rau. Lucrul rau este acela ca ideologiile religioase, practic, nu evolueaza: dogmele care le fundamenteaza nu pot fi schimbate, veridicitatea lor fiind considerata indiscutabila.

Religia este daunatoare fiindca, asa cum sustine R.Dawkins, creeaza deprinderea de a accepta usor ideile ne-argumentate, fiind, de aceea, inclusiv un mijloc eficient de manipulare.

Am cunoscut si eu rugaciunea, "dulceata ei", cum le place crestinilor sa zica. Am citit cu pasiune si bucurie Patericul. Am practicat osirdnic si indelung rugaciunea inimii. Am fost la o biserica speciala, am avut un duhovnic deosebit: am fost covirsit de frumusetea muzicii psaltice, o muzica ce nu se regaseste nicaieri in spatiul estic ortodox.
Am fost insa nevoit sa ma desprind de toate acestea pentru a intelege ce mi se intimpla: pentru mine adevarul nu poate fi comparat cu nimic iar biserica este, cred, departe de el. Pentru mine adevarul este mai important decit frumusetea: adevarul este in sine frumos, iar daca il cauti, vei avea acces la cea mai luminoasa frumusete (expresia din urma ii apartine tot lui Einstein).

Interpretarea (ingaduitoare) privitoare la textul lui Tutea mi se pare excesiv de elastica: in felul acesta ar trebui sa-l intelegem inclusiv pe Vadim, zicind ca totusi, in spatele fiecarei grozavii emise de el se afla o declaratie de dragoste. Mie-mi lipseste imaginatia care sa ma calauzeasca spre asemenea interpretari.

Referinta postarii mele anterioare lipseste (din cauza neatentiei), insa textul se adresa tot lui rune.

1. Nu doar omul poate distruge omenirea, ci chiar si Dumnezeu: este atotputernic, nu? El nu vrea sa faca asta: nici omul de stiinta nu vrea. Deciziile de genul asta sint luate, de regula, de catre administratori (politicieni).

2. Inteleg ca prin "lumea nevazuta" se facea trimitere la transcendent; altfel, inclusiv cea mai mare parte a spectrului undelor electromagnetice este invizibila ochiului uman. Exista o lume transcendenta la care omul de stiinta are acces aproape tot timpul: este lumea conceptelor, a ideilor, a preexistentului si a adevarului; nu este la fel de baroca, asa cum este aceea ortodoxa, ci mult mai economica si mai sigura; in ea nu se alfa nimic inutil, nimic improvizat, nimic arbitrar. Mai mult, exista o rigiditate care nu lasa loc la interpretari, o rigiditate tipica lucrurilor simple ce tin de o ordine.

Coruptia sistemului nu este, in definitiv, un bun argument sa renunti la credinta ta. Daca aceasta este veridica, adica daca se sprijina pe adevar atunci mergi pina la capat. Cind crezi sincer in ceva, nu mai conteaza ca esti marginalizat si ce fac oamenii corupti din sistem.
Insa eu unul nu am avut acces la vreun adevar religios exorbitant, vreo revelatie de felul asta, si nici nu mi s-a intimplat vreodata sa observ vreun fenomen paranormal. Asa incit, nu cred in miracole, altele decit acela -- despre care cred ca este si singurul --, numit cunoastere (nici nu cred ca e nevoie de altele pentru devenirea omului). E un miracol posibilitatea cunoasterii lumii, inteligibilitatea ei (Einstein).
Daca exista, probabil ca Dumnezeu nu intervine in lume prin ordonante de urgenta, contra legilor fizice care sint tot ale lui, fiindca el nu se razgindeste asa cum o face omul.
Din pacate, cei mai multi oameni religiosi se bazeaza pe revelatiile altora, revelatii care nu pot fi verificate in nici un fel si care uneori sint de-a dreptul hilare prin exotismul lor: oricine poate pretinde ca are revelatii.

Cit depsre Patapievici, ca si tine, il vad si eu uneori ca pe un cabotin. Incerc sa trec peste sentimentul asta, tocmai fiindca imi pare a fi un om deosebit: n-as putea spune cu precizie in ce fel. Cu siguranta insa, nu cultura lui vasta este aceea care ma face sa-l urmaresc cu atentie; are un fel al lui de a pune problemele, natural, asa cum un modern nu mai stie sa o faca, neavind perspectiva sa. Pe de alta p., desi am multe critici legate de demersurile sale publice, stiu bine ca lui Patapievici ii datoram multe: printre altele, societatea civila romaneasca nu s-ar fi apropiat atit de intim de liberalism fara Patapievici. Incit, chiar ma indoiesc de faptul ca va ajunge sa fie amintit in viitor ca "un mic sforar al culturii dambovitene in vremuri de tranzitie": la ICR e un om de isprava, in orice caz, e incomparabil mai bun decit predecesorii.

Despre iubirea aceea care ramine

In materie de iubire ma consider incompetent: desi la un moment dat mi s-a parut ca inteleg ce anume poate insemna "iubirea nebuna intru Cristos", recunosc, nu prea stiu ce anume inseamna sa iubesti, de aceea nici nu cred in iubirea neconditionata.
Stiu din experienta ca oamenii actioneaza in lume potrivit intereselor lor sau ale grupului din care fac parte.
Intuiesc insa si un alt lucru: anume ca, desi se vorbeste atita despre iubire, in realitate nimeni nu stie prea bine cum e cu ea. Si nu pare ca dupa doua mii de ani de credinta in iubire am sti cu mult mai multe.
Mi se pare de-a dreptul periculos sa te joci cu energiile sufletesti ale unui om in conditiile in care nu stii mai nimic despre iubire. E ca si cum, neavind cunostinte elementare de medicina, te-ai apuca sa operezi un om, avind inclusiv unghiile murdare: sa ne gindim la procesul spovedaniei, care este riscant pentru personalitatea multora. Incidentul grav de la Tanacu are in spate cel putin o spovedanie problematica pe care n-a discutat-o nimeni serios: desigur, spovedania e privata... Iar Corogeanu a aplicat acolo, din ceea ce stiu eu, invataturile lui Cleopa, ma refer la cele pentru exorcizare.
Cred ca pentru a actiona in cunostinta de cauza, si nu doar pe baza unor retete preluate mecanic fie si de la cei mai buni duhovnici, un preot ar trebui sa aiba cunostinte temeinice, precise de psihologie si psihiatrie. Dar poate ca in acest caz ar ajunge sa lase preotia...

Asadar, iubirea si felul in care o inteleg crestinii imi pare a fi chiar una dintre problemele majore.
Comunistii vorbeau cu superioritate despre drepturile omului fara a le respecta: cum spuneam, sintem in plina ideologie. Iubirea este aproape monopolul spiritual al crestinilor...

Labels: , , , , ,

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home