Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Friday, June 04, 2010

Iertare ca o spun de-a dreptul, de mult n-am mai simtit ceva asa de incurajator citind un articol de-al domnului Plesu. Iar in vremurile astea nimic nu e mai reconfortant si mai sanatos decit recursul la scoala, la scoala de buna calitate, in definitiv, la scoala autentica.
Sustin si aici ca, daca astazi aratam cum aratam ca natie, daca avem clasa politica hrapareata si iresponsabila pe care o avem, daca ai nostri tineri umplu forumurile cu ineptii, instigari iresponsabile, obraznicii si injurii, daca nimic sau aproape nimic nu pare sa functioneze bine la noi este pentru ca niciodata, dar absolut niciodata nu am avut o scoala autentica. In realitate, sintem aproape cu totii produsul unei scoli care a ruinat o tara.
Daca nu recunoastem asta, nu ne vom reveni. O scoala de calitate nu da pur si simplu ingineri, avocati, economisti, filosofi, artisti, ci alcatuieste intii de toate oameni responsabili, activi si totodata reflexivi, intreprinzatori dar nu smecheri, temerari dar nu inconstienti, perseverenti, nu doar incapatinati, avind un autentic simt critic, nu simpli circotasi.
Nu o conspiratie a ridicat popoarele care beneficiaza astazi de bunastare, de societati moderne si civilizate: nu coloniile au ridicat Anglia, cum adesea aud, nu evreii au ridicat America si universitatile sale faimoase, nu americanii au ridicat Germania dupa razboi, nu genele superioare au ridicat natiunile nordice in ultimele decade, toate astea sint doar scuze pentru mintile mediocre, pentru ignoranti si prosti. Numai si numai scoala autentica e capabila de asemenea minuni.
Se stie, in tarile anglo-saxone, adica acolo unde a luat nastere sistemul ISI (Eugene Garfield), se aplica pe scara larga si criteriul furnizat de asa-numitul citation index. De altfel, aplicarea lui "publish or perish" fara indexul de citare este pur formala si abia asta incurajeaza publicarea dupa criteriul cantitativ. Ca de obicei, noi am importat partial sistemul, adica doar ceea ce avantajeaza establishment-ul academic de la noi, care s-a instituit si institutionalizat prin cantitate si compilatie (chiar plagiat). Nu conteaza ca in lumea larga pe-ai nostri "savanti" nu-i citeaza aproape nimeni, conteaza ca dosarele lor sint unele voluminoase, care chiar ii zapacesc pe nespecialisti, studenti sau debutanti.
Sistemul lui "publish or perish" nu ar trebui desfiintat, dar, date fiind instrumentele actuale, cred ca ar putea fi in mod substantial imbunatatit -- evaluarea impactului lucrarilor unui autor e deja o procedura automatizata. Mai precis, ar putea fi gindit pentru prima data si un sistem de penalizare care sa-i vizeze pe cei care publica si nu ajung sa fie citati intr-o perioada rezonabila de timp dar si pe cei care, fara a obtine rezultate verificabile sau cel putin confirmari (ale altor grupuri de cercetatori), alaturindu-se unei mode (exista asa ceva chiar si in stiinta), ajung sa se citeze unii pe altii, sporindu-si in mod artificial impactul (influenta). In stiinta, cel putin, nu ar trebui incurajata ralierea la o moda, ci gindirea si solutiile cu totul originale/independente. Fiindca modele au marele dezavantaj de a propaga mai ales prejudecatile. Or, unul dintre demersurile fondatoare ale gindirii independente este, nu demontarea prejudecatilor, asa cum s-ar putea crede, ci decelarea lor, adica recunoasterea lor ca atare -- vezi punctul 5 al articolului, unde se pune accentul pe dezvoltarea spiritului critic. Se intelege insa ca autorii n-ar trebui sa se rezume la criticarea altor puncte de vedere fara a avea deprinderea autoevaluarii pertinente: de altfel, spiritul critic, insotit de un sanatos simt al onestitatii fundeaza caracterul unui cercetator autentic. Incit, autoevaluarea devine foarte importanta daca dorim imputinarea drastica a articolelor fara valoare: pe de alta parte, datorita numarului foarte mare de cercetatori si institutii de cercetare, fara reglementari care sa o impuna, cred ca in zilele noastre nu mai e realist sa ne mai asteptam ca autoevaluarea sa fie un act spontan.
Ideea nu e ca un articol sa fie confirmat cu desavirsire, ci sa poata fi socotit macar ca ajutator in evolutiile ulterioare. Ca sa nu fiu inteles gresit, as da un exemplu: modelul atomic al lui Bohr nu mai este astazi considerat corect, dar este si astazi de natura sa clarifice, prin simplitatea sa, multe chestiuni legate de fundamentele fizicii cuantice. Aparitia sa a stimulat dezvoltarea altor modele mai sofisticate si mai precise (i.e. aparitia mecanicii matriciale si celei a undelor ale lui Heisenberg, respectiv Schrödinger).
Insa daca s-ar aplica si la noi in mod corect "macar" sistemul aplicat de multi ani de zile in tarile care l-au creat, tot ar fi un cistig imens. Exista o formula aritmetica simpla a impactului articolelor unui autor, o formula care stimuleaza la concentrare atunci cind e vorba de comunicare stiintifica: e vorba chiar de formula care se refera la factorul de impact care se obtine impartind numarul de citari la numarul articolelor. In mod evident, acest factor este invers proportional cu numarul articolelor!

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home