Pe cuvint ca mi-a stat pe limba sa-ti spun ca s-or gasi unii pe-aici care sa creada ca auzi voci. De ce? Pai fiindca vorbesti prea mult cu tine. Hm, dar ce, tu nu vorbesti cu tine? Ba da, dar poate nu la fel de mult. Si ce, crezi ca e rau? Nu stiu ce sa-ti raspund, asa, repede. Pai nu-mi raspunde repede: reflecteaza. Bine: cred ca nu e deloc rau sa vorbesti cu tine. Ceva argumente? Am. Spune. Pai, ma uit in jur si vad ca stam prost. Stiu, "este o criza, ma-ntelegi, care poti pentru ca sa zici ca nu se poate mai oribila...". Eu vorbeam serios. Te rog. Spuneam ca ma uit in jur si nu-mi place ce vad. De ce? Pai uite, nu mai ai cu cine vorbi. Ei, cum asa? Intra pe un forum si-ai sa vezi ca nu poti cu nici un chip inchega un dialog, cu atit mai putin poti polemiza in limite civilizate. Cu asta sint de acord, dar nu vad argumentul. Cred ca argumentul devine vizibil odata cu doua intrebari importante. Prima: nu crezi ca unul dintre motivele pentru care societatea romaneasca este in disolutie tine de incapacitatea noastra de a dialoga? A doua: ce faci cind, dintr-un motiv sau altul nu mai poti dialoga cu ceilalti? Hm, ai dreptate, incep sa vad ce vrei sa spui. Spune tu atunci. Pai, imprejurarea ca nu dialogam tine de faptul particular ca, la noi, cultura s-a oprit in vremea premoderna, in care modelul era cel al maestrului: discipolul nu punea intrebari, ci tacea, observa si invata. In esenta, aceasta era scoala de atunci, cam asta e scoala de la noi si astazi: nu exista un dialog autentic intre profesor si elev, ba, as putea spune ca la noi s-a dezvoltat un sindrom al alergiei la dialog. In regula, dar cred ca aici mai e ceva care, desi pare neimportant, are consecinte care pot ruina o societate oricit de prospera. Ce anume? Faptul ca multi nu realizeaza ca, a invata sa dialoghezi cu ceilalti nu e un imperativ oarecare, o dogma de neinteles: fiindca dialogul te invata sa gindesti. Asa-i, si eu am realizat lucrul asta la un moment dat: copiii invata mai intii sa comunice cu ceilalti, dar pe masura ce cresc, interiorizeaza comunicarea transformind-o apoi in ceea ce mai tirziu putem numi gindire critica. Intr-adevar: fara a trece prin etapa dialogului cu ceilalti nu poti dezvolta de fapt gindirea autentica. Iar atunci solutia la situatia in care nu mai poti comunica cu ceilalti este imediata. Asa-i: dialoghezi cu tine. Ce inseamna asta? Inseamna de fapt sa continui sa gindesti, fiindca atunci cind incetezi sa mai faci treaba asta, incetezi sa te mai numesti fiinta spirituala. Hm, cred ca nici mie nu mi-ar fi reusit mai bine afirmatia. Stii ceva, nu mai fa pe desteptul cu mine si lasa filosofia asta subtirica, fiindca nu-i de gluma, nu vezi ca se ia lumea de noi? Care noi? Iau asta ca pe o gluma. Dar nu-i o gluma, citeste mai sus. Am citit, dar tot mi se pare amuzant. Ce anume? Sa ma gindesc la cit de seriosi erau totusi cei care strigau pe vremuri "noi muncim, nu gindim". Ma tu te crezi deja intelectual. Pe onoarea mea ca nu. Ba da, numa' aia isi dau aerele astea de superioritate. Zau ca nu ma cred. Ba da. Ba nu. Stai, ca parc'aud ceva... Ce auzi? Aud parca niste apostrofari groase la adresa intelectualilor... Si cum suna? Pai i-aud pe unii strigind pe niste holuri, "mama voastra de banditi, putregaiuri ale societatii, asta sinteti", "la puscarie cu voi", "moarte intelectualilor". Pai parca ziceai ca eu ma dau intelectual, vad ca tu o iei razna acum, auzi voci, intelectualule. Ba tu esti intelectual. Ba tu. Ba tu...