Despre credinta

Aceasta e o credinta: nu merita sa mori pentru o credinta, oricare ar fi aceasta. Totusi o credinta este si aceasta: merita sa faci aproape orice pentru adevar.

Moartea nu demonstreaza mare lucru: nu demonstreaza, de pilda, mai mult decit faptul ca sintem muritori. Pentru unii insa, moartea inseamna martiraj, simbol religios. Eu nu vad religia in felul acesta. Religios sint atunci cind actionez fara sa pot argumenta pina la capat: cred de pilda in rationalism si in forta ideilor, in transcendenta lor. Nu cred insa intr-un dumnezeu personal: e o lectie bine invatata si inteleasa de la Einstein iar pina azi nu am gasit o alta mai buna.
Asadar, nu trebuie sa mori pentru a demonstra forta rationalismului: trebuie doar sa uzezi de el, atit.

E tipic pentru crestini sa interiorizeze tipologia victimei. In tara asta sint majoritari dar se simt condamnati si minoritari.
Mai sa fie. Si eu care credeam ca rationalistii sint aia foarte putini, mai ales ca galagia cea mai mare o fac ateii si credinciosii care se razboiesc pe unde-apuca. Cu totii sintem credinciosi intr-un fel sau altul, dar cit de diferiti.

Crestinii romani sint majoritari, dupa statistici peste 90% iar ateii declarati nu cred sa depaseasca 5%. Insa pe cei care nu pot fi etichetati/categorisiti ca atei sau crestini aproape ca nu-i auzi: poate fiindca sint printre putinii care nu au nevoie de aprobarea celorlalti pentru a exista. Biblia lor? Sta intr-o propozitie: crede, dar nu in bazaconii.

Cit despre decadenta, as zice ca azi nu stam chiar asa de rau: in vechime aveam doar decadenta fara prosperitate.
Crestinul face apel la bun simt. Sa fie oare de bun simt sa-i ceri cuiva sa-si iubeasca dusmanul? Crestinul face apel la decenta. Sa fie oare decent sa promiti cuiva o viata mai buna “DINCOLO” in schimbul suferintei de aici?

Ideea e aceasta: sa nu promiti. Dar mai ales sa nu promiti ceea ce n-ai incercat nici macar pe pielea ta. Mai degraba sa faci. De pilda stiinta nu a promis mare lucru (nici la inceput), dar a tot facut si realizat ceea ce azi poate fi verificat, vazut, pipait, gindit, folosit.
Nu ma feresc sa recunosc ca nu stiu ce va urma DUPA. Multi altii afirma insa ca stiu: frica lucreaza insidios chiar si in cazul oamenilor decenti.
De fapt, oamenii se tem de stiinta mai mult decit se tem de un dumnezeu. Au oroare de stiinta: o contempla cu groaza — ginditi-va de pilda la scirba de matematica. Au frisoane daca trebuie sa o practice si nu au ales sa faca asta. Oamenii urasc incertitudinile, chiar daca acestea aduc adeseori idei noi. Oamenii urasc sa-si recunoasca sincer nestiinta si le e o frica de moarte de minunata, simpla si frumoasa propozitie “nu stiu”.
Ei bine, eu chiar nu stiu daca oamenii au de suferit doar aici si ar fi direct prostesc sa promit ceva in legatura cu asta.