Despre extremism si credinta

Am o intrebare pentru tine... Spune te rog. De ce folosesc oamenii cuvinte al caror sens nu-l stapinesc? Te referi cumva la mine? Nu. Atunci? De pilda am vazut folosit mai sus cuvintul 'extremist'. Si? Crezi ca a fost folosit corect? Nu-mi dau seama, depinde de context. Pai in contextul de aici. Hm, cred ca nu. Aha. Si de ce crezi asta? Nu e folosit corect fiindca nu am vazut inca reactii extremiste. Si de ce crezi ca a fost folosit termenul asta dur? Nu stiu, poate ca cel care l-a folosit se teme de ceva, sau poate ca vrea sa preintimpine ceva. Chiar crezi asta? De ce se poate teme el, si-apoi, ce anume sa preintimpine? Se teme poate de judecata (rece) a celor care nu vad lucrurile ca el. De ce? Pai poate nu e sigur pe credinta. Chiar asa? Eu stiu ca atunci cind nu esti sigur pe ceva, esti putin mai ezitant dar si mai precaut. Asa este, numai ca unii oameni nu vor sa lase impresia nesigurantei. De ce? Pai tot de teama. Teama de ce, omule? Pai teama de a nu fi judecat. Dar e normal sa fim judecati intr-un fel sau altul de cei care iau contactul cu opiniile noastre. Asa este. Si-atunci? Ei nu vor asta. De ce? Poate ca ar vrea sa-i judecam dupa criteriile lor. Care adica? Pai cele ale crestinilor de pilda. Si ar fi normal? Nu prea. De ce? Pai fiindca ei ar vrea sa trecem totul prin inima. Si ce-i cu asta, nu e bine asa? Dar judecata se face cu mintea. Nu te pot contrazice, dar poate ca au si ei dreptate. Poate. Hm, nu esti prea vorbaret, dar vorbeai de teama dar si de nevoia de a preintimpina ceva. A preintimpina ce? Nu stiu, uneori oamenii tind sa forteze putin afisind siguranta tocmai pentru a se apara de posibile critici. Hai ca nu prea ne-am lamurit cu motivatia folosirii termenului, dar poate reusim altfel. Ce sau cine este extremist? Scrie in dictionar, termenul se refera la cineva care nu este normal, sau ma rog, imbratiseaza idei sau opinii extremiste, adica impinse la extrem. Te consideri extremist? Hm. Poate ca da. Hai ca m-ai facut praf, tu extremist. De ce crezi ca esti extremist? Pai poate fiindca cred in valoarea absoluta a adevarului. Cum adica? Pai, de pilda, nu pot crede ca exista lucruri pe jumatate adevarate, ci numai lucruri adevarate sau false. Dar asta nu este extremism. Ei uite ca unii ar putea crede ca este, de vreme ce ei cred ca trebuie sa nuantam absolut totul: ei spun de pilda ca nimic nu e doar alb sau negru. Hm, dar unele lucruri s-au intimplat sau nu, nu poti spune ca exista aici vreo cale de mijloc. Asa este. Dar de ce crezi ca vor unii sa nuanteze totul? Nu stiu, probabil ca se tem sau le e frica de ceva. M-ai innebunit cu frica, mereu ajungem la frica. Scuze, dar chiar cred ca frica ne cotropeste si ca asta este unul din motivele pentru care adesea nu gindim corect. Sa revenim la extremism. Sa revenim. Nu m-ai convins ca esti extremist, dar spune-mi, tu nuantezi vreodata? Sigur ca da, aproape tot timpul. Pai parca erai rationalist si te bazai pe adevaruri absolute. Asa este, numai ca adevarurile astea nu sint deloc multe, iar in viata de zi cu zi logica nu este neaparat pe primul loc: in realitate, cred ca nuantez aproape orice in afara de adevar. Hm, ma pui pe ginduri: e clar ca in acest caz nu poti fi extremist, as crede mai degraba ca extremisti sint cei care nuanteaza totul. Dar vreau sa te mai intreb ceva. Spune. Crezi in Dumnezeu? La ce te ajuta daca afli ce cred eu? Pai vreau sa vad cum gindesti in chestiunile importante. E mai complicat si nu-ti pot raspunde intr-o fraza. Hait, sa nu-mi spui ca te-a apucat acuma nevoia de nuante. Nu. Atunci spune-mi, crezi sau nu? Nu cred. Aha, esti ateu. Nu, nu sint ateu. Cum adica nu esti, pai nu crezi in Dumnezeu. Asa-i, nu cred in ceea ce numesc oamenii Dumnezeu in mod curent, dar insist, nu sint ateu. Cum asa? Pai, desi nu cred, nici nu neg. De ce nu negi? Fiindca nu pot dovedi. Ce nu poti dovedi? Pai nu pot dovedi nici ca exista, nici ca nu exista. Aha, sa inteleg atunci ca nu esti de acord nici cu ateii. Intocmai. Hm, e clar ca nu poti fi extremist, fiindca daca erai, atunci te situai cu siguranta intr-una dintre tabere. Dar de ce nu crezi in lucruri pe care nu le poti dovedi? Dar cred in astfel de lucruri. Da-mi un exemplu. Pai cred in transcendenta ideilor, in faptul ca urmarind adevarul voi descoperi si frumusete, cred in alcatuirea minunata a lumii, in fine, cred in virtutile ratiunii mai mult decit in cele ale iubirii. Nu e cam putin? Ti se pare putin? Pai in comparatie cu ce cred altii, de pilda ateii sau crestinii, e destul de putin. Mie mi se pare si-asa foarte mult. Eu as zice mai degraba ca esti undeva la limita, ai strictul necesar. Asa-i, nici nu cred ca-i nevoie de mai mult. De ce? Pai fiindca cu cit cred mai multe lucruri pe care nu le pot dovedi, cu atit am mai multe sanse sa ma insel, ba chiar sa ma amagesc pe mine si pe ceilalti. Cum asa? Gindeste-te un pic: cu cit lucrurile pe care le crezi sint mai fabuloase, cu atit ti-e mai usor sa crezi in neadevarurile marunte. Dar poate ca asta-i credinta. In nici un caz. De ce? Mai intii, fiindca un neadevar marunt poate rasturna o intreaga lume, oricit de frumoasa sau mareata. Iar apoi, cautarea adevarului nu sta in a crede in lucruri din ce in ce mai nebunesti.