Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Tuesday, December 20, 2011

Ovidele Ovidele...

A murit Ovidiu, prietenul meu. Ieri, probabil in jurul prinzului sau poate chiar mai devreme. A baut o cafea de dimineata impreuna cu mama lui, iar in jurul orei doua, cind ea a venit sa-l cheme la masa, el era mort, era rece. A murit subit. Mai zilele trecute ne-am ciondanit pe faptul ca nu s-a lasat de fumat. Pina la urma insa, a fost poate mai bine asa. M-am temut tot timpul ca va ramine paralizat, mai ales ca in urma cu citiva ani, din cauza afectarii in mai multe locuri a coloanei, a fost la un pas: pentru o vreme a avut atunci mari dificultati la mers, dar incet, si-a revenit.
Problemele sale vechi cu alcoolul, desi l-au impiedicat sa se inteleaga in final cu mama sa, nu l-au impiedicat totusi sa iubeasca oamenii, nu i-au slabit prea mult memoria si nici natura fundamental cumsecade, nu l-au impiedicat sa se bucure ca un copil de literatura sau poezie: avea organ pentru poezie si era chiar talentat la grafica. Ovidiu se emotiona realmente atunci cind citea o poezie buna: mi-aduc si azi aminte de entuziasmul sau cind a recitit, in urma cu citeva luni, Poema chiuvetei a lui Mircea Cartarescu. Sub aparenta de om dificil, chiar ursuz, era de fapt un om blajin. Era mai in virsta decit mine cu aproape douazeci de ani si ma gindeam la el nu ca la un frate mai mare, ci mai degraba ca la un parinte: desi cu ceilalti vorbeam despre Ovidiu, lui ma adresam doar cu dumneavoastra. Mi-ar fi placut sa vad Tataranii prin ochii lui: n-am mai ajuns acolo impreuna desi in mintea mea programasem asta.
Daca Dumnezeul lui chiar exista, atunci ar face bine sa-l ierte.

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home