Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Saturday, November 26, 2011

Despre citeva neintelegeri

Vezi interviul din articolul Cartea Saptaminii: Gulag. O istorie. Anne Applebaum.

Lasind pentru moment deoparte cartea amintita si luind in considerare doar interviul, gasesc totusi problematic modul asta de a gindi. Si e vorba aici de un om cu totul remarcabil.
Printre multe altele, crizele generalizate de astazi au de-a face, cred, si cu toleranta asta prost inteleasa si asimilata a Occidentului prosper la nefericirea si saracia Estului si Sudului (vezi foametea programatica din Rusia primelor decenii ale secoului trecut, despre care am amintit deja). Altfel, mi-e teama ca trebuie sa intelegem ceva mai mult decit ca comunismul a fost rau: mai intii trebuie admis ca, asa cum se afirma in raportul Tismaneanu, comunismul a fost intr-adevar ilegitim si criminal. Apoi, desi nu stiu daca rusii au dreptul la fericire ca americanii, cred ca mai trebuie sa intelegem ca nimeni nu se naste cu vocatia nefericirii sau a tristetii. Estul si Sudul nu si-au dorit soarta pe care o au. Politicienii care guverneaza aceste tari le-au harazit si le harazesc soarta asta: in Rusia, jurnalistii neobedienti sint ucisi: ce am vrea noi mai mult de la un popor care a fost indoctrinat pina-n maduva de catre conducatorii sai iresponsabili? Elitele (politice ale) Rusiei sint profund corupte, asadar cu ele ar trebui inceput orice proces critic, nu cu societatea civila rusa. Oare citi politicieni din vest il pun la punct pe Putin? In mod paradoxal, toti ii string mina zimbind, multi dintre ei considerindu-se de partea Binelui si chiar buni crestini.

Criza de acum ne arata ca inclusiv politicienii din tarile democratice au mari probleme in a intelege nevoia imperioasa de modernizare a politicilor lor: societatile civile din propriile tari au luat-o si acolo, din nou, inaintea politicienilor. De ce oare se intimpla asta inclusiv in democratiile cu traditie? Si cu ce sint mai capabili politicienii decit societatea civila sau decit elita acesteia? Si de ce societatea civila trebuie sa faca politica pentru a fi eficienta, de vreme ce se dovedeste, iata, ca multi dintre politicienii democrati sint corupti si ineficienti? Si in definitiv, avem oare dreptul sa cerem intelectualilor sa intre in politica? Nu cumva societatea ar merge mai prost daca, in loc sa predea, profesorii ar face politica, daca in loc sa caute, cercetatorii ar proceda la fel? In definitiv, poate fi considerat politicianul un intelectual?

Problema este, cred, tocmai asta: ca intelectualii consimt adesea sa intre in politica, iar politicienii au adesea veleitati si aspiratii de intelectual. Istoria ne arata insa ca politicianul nu este si n-a fost decit extrem de rar un intelectual autentic. Indraznesc sa afirm ca politicianul este de cele mai multe ori un tehnician care trece foarte rar dincolo de crezurile sale de beton si care, in realitate, e foarte rar atent la ce vrea societatea civila: in mintea lui, ceea ce (anume) vrea cu-adevarat societatea civila se poate afla doar la vot, nu si din consultarile periodice si intense cu intelectualii, adica cu elita societatii civile. De aceea politicianul se intelege foarte bine cu mogulul de presa: amindoi stiu foarte bine ca prin simplu populism poti ajunge foarte departe daca scopul e puterea, nu binele comun -- iar ideea e ca daca poporul vrea salam, n-o sa-i dai tu (acuma) carne, ca doar nu esti fraier. Multi afaceristi si politicieni romani dar nu numai, gindesc ca asa se fac politica si averile: de aceea ei raman simpli tehnicieni, performanti strict in a-i fraieri mereu pe ceilalti.

In realitate, intelectualul este cel care a invatat sa puna in mod sistematic intrebarile bune, intrebarile corecte, chiar intrebarile incomode. El este cel care incearca, in mod onest, sa afle raspunsuri la intrebarile dificile. Intelectualul este cel care, in fapt, slujeste si, prin ceea ce face, contribuie cit de putin la binele comun. Prin contrast, politicianul nu pune intrebari, nu cauta raspunsuri, el nu slujeste ci guverneaza -- nu-i asa? --, iar binele comun e departe de a fi preocuparea sa, in definitiv, el executa comenzi: ale sefului de partid sau de clan, ale vulgului sau ale mogulilor.

Desi nu l-am votat in mod direct, in masura in care presedintele Obama reprezinta lumea democratica la intilnirile cu presedintele Medvedev, el ma reprezinta si pe mine. Dar ma intreb daca el insusi se comporta atunci ca un intelectual autentic: caci el da mina cu Medvedev sau cu Putin, si totul pare ca se reduce la zimbete si protocol: asa ii dicteaza poate o educatie diplomatica suficienta. Insa exact educatia asta incurajeaza perpetuarea relatiei nedemocratice dintre conducatorii rusi si societatea civila. Eu nu spun ca Obama ar trebui sa intoarca spatele politicienilor rusi, ba s-ar cuveni sa le zimbeasca in continuare; dar ar trebui sa dialogheze intr-un mod mult mai pragmatic si responsabil cu ei, mai precis, sa le puna intrebarile cele mai directe si mai incomode posibile, dar mai ales sa nu mai accepte, cel putin pentru o vreme, intrevederile cu ei fara presa.

Observatie. Revenind la carte, apreciez si respect efortul documentar imens al autoarei, efort care il depaseste pe cel al multor altor autori din est care au studiat fenomenul. Vezi si interviul din revista22.

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home