Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Wednesday, March 21, 2012

Despre violenta ca o consecinta a eliminarii ideilor valoroase

Demersul cunoasterii inseamna intr-adevar economie de idei: economia aceasta insa nu trebuie sa mearga pina la disocierea atomilor de idei rational neeliminabile.

Studiind violenta ajungi de fapt la pragul de jos al conditiei umane. Violenta trimite la spiritualul ancestral si cuprinde un spectru larg de manifestari, de la scatoalca aplicata de parinte sau profesor copilului mergind pina la pedeapsa cu moartea aplicata criminalilor sau, in cazurile extreme, revolutie, razboi si genocid. Lucrurile merita cunoscute pentru a se evita erorile si ororile devenite comune.

De pilda intransigenta etnica sau antisemitismul, miscarile de dreapta sau stinga populiste sint matrici culturale sau pseudo-culturale de acum clasice care incep lin, prin coagularea sociala a indivizilor care le impartasesc si sfirsesc tragic, in violenta extrema, adica terorism, masacru, pogrom sau genocid.
Astfel, in Romania zilelor noastre, in pofida lectiilor istoriei recente exista multi ultranationalisti si antisemiti, mai multi decit am putea crede, exista inca inacceptabil de multi oameni cu vederi de stinga net comuniste dupa cum exista oameni conservatori sau nationalisti de dreapta in mediile de credinta ortodoxa, din cite imi pot da seama, acestia din urma nefiind la fel de multi ca si ceilalti.
Interesant este ca exista punti intre aceste orientari, de pilda antisemitii si nationalistii sint aproape intotdeauna ortodocsi masificati, ale caror idei despre ordinea sociala se intilnesc cu cele ale conservatorilor traditionalisti, fondul comun constituindu-l populismul dar si miturile ce fondeaza multitudinea credintelor care nu mai sint sustinute sau continuate de o maniera convingatoare de demersuri rationale.

Trebuie observat insa imediat ca violenta, desi nu e simplu epifenomen, este de fapt o consecinta importanta; cauza reala a revolutiilor sociale majore dar si a razboaielor constituindu-l conflictele directe dintre ideologii sau credintele nefondate.

Ipoteza mea e aceea ca in spatele conflictelor dintre oameni se afla intr-adevar maniheismul fondat sau nefondat al credintelor lor simplificatoare, iar credinta fara rationament este calea sigura catre maniheism, si anume catre maniheismul nefondat. Nu inseamna ca maniheismul e indezirabil in general: dar forma sa fondata, desi intotdeauna dezirabila trebuie cautata cu precautie mai ales datorita riscului de deviatie spre formele nefondate. De aici precautiile, succesul si chiar universalismul stiintei, care detine cele mai multe manifestari ale unui maniheism sau dualism fondat -- spre deosebire de credinta nefondata, de pilda, stiinta nu face decit arareori afirmatii in chestiuni de viata si de moarte, rezumindu-se pe cit posibil la concepte simple, clare, neechivoce iar din aceasta perpectiva, o fiinta supranaturala este foarte departe de asa ceva. Pentru a nu cadea insa in maniheismul nefondat se pune in discutie inclusiv credinta ateista, evident nefondata.
Asadar, chiar si cind ajungem la maniheism avem de discutat, fiindca lucrurile nu sint simple. Iar aici lucrurile nu sint simple mai ales fiindca vorbim de sursa conflictelor din lume.

Tocmai datorita complexitatii pe care, desi comunicam eficient inca n-am invatat sa o decodam, oricine mai incearca azi sa arunce in derizoriu una dintre alternative ar trebui scrutat cu mare atentie -- mai ales atunci cind cele ramase sint doar doua: caci lucrurile nu se mai pot reduce decit arareori la alternativele stravechi si simple, bine-rau, a fura sau nu, a ucide sau nu. Atunci cind alternativele ramase sint ambele complicate si subtile -- cum sint cele referitoare la existenta lui Dumnezeu --, nu doar ca nu mai este evident care dintre ele ar putea fi eliminata, dar nu mai este clar nici macar daca una dintre ele chiar ar trebui eliminata.
Exista multe mituri importante care par sa conlucreze, desi oamenii le pun mereu pe pozitii complet antagonice: mitul ce reduce totul la individ si initiativa sa si mitul care reduce totul la societate, redistribuire; mitul educatiei si mitul genetic sau al mostenirii; mitul cultural si mitul popular sau pop; mitul dihotomiei si mitul nuantarii infinite; mitul libertatii si mitul ordinii; mitul ateist si mitul teist.
Trebuie amintit insa ca nici macar maniheismul clasic dintre bine si rau nu e unul simplu, si asta nu doar datorita faptului ca experienta ne arata ca raul nu dispare niciodata. Intuind dificultatile, mai toate marile religii moderne clasicizate au facut de-a lungul timpului incercari de a asimila ca pe un intreg maniheismul bine-rau. Exista asadar demersuri valoroase de clarificare a raporturilor dintre cele doua alternative iar acestea au servit drept punct de plecare pentru dreptul si codurile de legi din modernitate.

Privitor la razboi, intelepciunea clasica ramine aceea care privilegiaza dialogul. Parafrazindu-l pe Benjamin B. Ferencz care si-a centrat demersul intregii sale vieti sub indemnul "lege, nu razboi", am putea pretinde si noi: conflicte diplomatice, nu conflicte armate. Conflicte de idei, nu conflicte personale. Caci dialogul este cel care poate impune si rezolva conflictele de idei, iar contextul cel mai potrivit este toleranta: nu-l poti combate eficient pe celalalt daca nu auzi ce spune, si nu poti auzi ce spune daca nu-i tolerezi prezenta, dar mai ales daca nu-l asculti. Problema este ca experienta ne arata ca dialogul, desi necesar, este departe de a fi suficient pentru a elimina razboiul.
Privitor la conflictele de idei, exista prejudecata ca orice conflict de idei se termina intotdeauna cu eliminarea credintelor care sustin anumite idei, asadar cu eliminarea unor idei. Or, istoria confruntarii ideilor nu mai este nici ea una simpla, de tip maniheist si ne arata ca de fapt, chiar devenirea noastra e intim legata de conflictul cu sens dintre idei. De cistigat cistiga cei care, prin mijloace rationale reusesc sa continue de o maniera plauzibila conflictul fecund de credinte sau idei, daca se poate fara a elimina idei sau credinte valoroase. De pilda, in pofida a ceea ce ne incredinteaza una sau alta dintre tabere, binomul teism-ateism va ramine valoros inca foarte multa vreme de-acum incolo si orice incercare de eliminare a uneia dintre cele doua credinte sau idei va fi sortita esecului.
Pentru a se linisti sau pentru a obtine un echilibru interior, oamenii incearca in mod curent si recurent sa elimine conflictele de idei din mintea lor, de multe ori prin eliminarea mai mult sau mai putin arbitrara a unor idei valoroase fara sa-si dea seama ca facind asta ei pot pune in pericol nu doar existenta propriului univers spiritual. S-ar putea crede ca stiinta este aceea care il deprinde pe om sa elimine idei, insa stim foarte bine ca, pentru a-si pastra credinta nealterata, multi dintre credinciosi ajung se refuze cu obstinatie ideile stiintei. Stiinta in sine nu poate elimina credinta, in fapt, se bazeaza pe credinta pentru a avansa (vezi recursul sau permanent la principii sau axiome).

Pentru ca violenta din spatiul public sa fie diminuata in mod substantial, oamenii ar trebui sa invete sa interiorizeze temeinic conflictele ideilor rational neeliminabile. Dar asta ar insemna ca ei sa nu se mai grabeasca sa aleaga de timpuriu in chestiunile esentiale bazate pe astfel de idei, si nu cred ca sintem pregatiti pentru asa ceva: iata, sistemele de educatie mai avansate din zilele noastre sint abia in stadiul la care pot promova si preda in mod credibil toleranta.

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home