Reflectii

Fara rigoare, exaltarea si maretia gindului sint chiar daunatoare spiritului: maretia este ca oceanul. Exaltarea este puterea fara intelegere. Rigoarea nu se regaseste in conditia sa naturala decit in stiinte.
Totusi, bine argumentata sau nu, o teorie devine depasita atunci cind este direct contrazisa de experienta, adica de realitate. Exista intotdeauna insa un absolut al teoriei matematice pe care se sprijina sistemul de idei corecte, dar depasite.

Realitatea e facuta si din gindurile celorlalti, desi, ceilalti au la rindul lor acces la transcendent, prin ideile lor. Evidentierea rapoartelor existente in natura sau transcendent poate da la iveala ordini neevidente intr-o prima instanta, chiar surprinzatoare. Multimea lui Mandelbrot tine mai degraba de transcendent, si ne arata cit de important e calculul numeric in demersul de cunoastere: se dovedeste ca geometria insasi are inca mari surprize pentru noi.

Orb este insa nu doar cel care nu poate sa vada, dar inclusiv cel care nu vrea sa vada. Iar a intelege, e un fel de a vedea. A nu cauta intelegerea este de fapt a refuza vederea. Bucuria intelegerii este bucuria vederii. Bucuria intelegerii e mica in comparatie cu exaltarea, dar ea este picatura care alcatuieste maretia gindului. Asadar, rigoarea gindului si bucuria intelegerii merg impreuna.

Zeci de ani de lucru in solitudine, atent la realitate si la idei, cautind intelegerea fara rest a lucrurilor sau fenomenelor celor mai simple sau marunte, aceasta e adevarata lectie a ginditorilor evului mediu: chiar daca sistemul newtonian e azi depasit, el ramine absolut in sens matematic, si chiar util prin simplitatea sa extrema.