Despre un model uman disparut

Pe 14 martie 1879 s-a nascut Albert Einstein. Ceea ce a infaptuit el tine parca si azi, pentru noi, de domeniul miracolului. Pentru el insa a fost vorba de mult efort si daruire autentica. Lasind la o parte talentul sau extraordinar, daca ar fi sa ma rezum "doar" la daruire, nu cred ca oamenii de azi ar mai fi in stare de asa ceva. Si e trist, fiindca noi avem ceea ce Einstein nu prea a avut de-a lungul vietii sale: caci el a trecut prin doua razboaie devastatoare, prin nebunia antisemita, a suportat privatiuni de negindit astazi. Cu totul remarcabil e ca, fara a fi fost prin pregatire un umanist, Einstein a fost intii de toate un om cumsecade.
De aceea, nu se poate sa traiesti in modernitate si sa nu te gindesti la Einstein ca la un bun model: nu doar un model de cercetator, dar chiar model de umanism, un model de credinta. Felul in care gindea el stiinta ramine si astazi remarcabil, desi intre timp fata stiintei s-a schimbat dramatic, desi astazi, se crede, de pilda, ca modelul cercetatorului independent nu e doar demodat, dar periculos pentru cariera: stim prea bine insa ca gindirea independenta ramine esentiala pentru orice demers de cercetare. Desi sint evidente avantajele lucrului in echipa trebuie amintit mereu nu doar ca acesta e extrem de favorabil uniformizarii dar si ca ajuta la raspindirea ideologiilor in stiinta. Merita reluat aici ceea ce credea Galilei despre gindire:

The number of people that can reason well is much smaller than those that can reason badly. If reasoning were like hauling rocks, then several reasoners might be better than one. But reasoning isn't like hauling rocks, it's like, it's like racing, where a single, galloping Barbary steed easily outruns a hundred wagon-pulling horses.