Science is the best thing we can do. And I think it is better for men to seek order in a chaotic manner instead to study chaos in an orderly fashion.

Wednesday, July 14, 2010

Despre basme, copilarie si importanta imaginarului

Hm. Nici eu nu cred ca treaba e simpla cu basmele. In nici un caz insa basmele n-ar trebui gindite ca simpliste sau simplificatoare. Pur si simplu fiindca, in sine, Povestea e ceva ce are forta de a structura omuletul care intr-o zi devine om. Nu cred ca poti gindi universul imaginatiei unui copil fara basm -- si nu are importanta timpul in care el creste, ieri, azi, miine.
E-adevarat ca sufletul copilului investeste afectiv in basm si ca, atunci cind se desprinde de imaginar, sufera: insa inclusiv asta face parte din "joc", tine adica de procesul lung si sinuos numit crestere, maturizare. Ideea este insa aceasta: ca, in timp, omul sa ajunga sa fie in stare sa deosebeasca imaginarul de real, fara a conchide totusi ca imaginarul nu exista.
Intr-adevar, dezamagirea nu trebuie sa stearga de pe harta sufleteasca a individului idealul, transcendentul, imaginarul, pentru ca abia in aceasta situatie putem vorbi de esec si lipsa de maturitate.
De ce nu trebuie sa renuntam la imaginar? As raspunde simplu, sustinind ca in mare parte din timpul vietii noastre, prin simplul demers al gindirii ne situam in imaginar si fiindca ideile sint ceva situat in imaginar. Intimplarea ca, datorita feluritelor limbaje putem exprima ideile, nu le face mai reale. Pe de alta parte, intr-o exprimare pretentioasa, se poate spune fara teama ca realitatea de zi cu zi a ginditorilor este imaginarul, ca exista adica undeva o realitate a ideilor.
Asadar, imaginarul este mult mai cuprinzator decit dragostea.
Revenind acum la antagonismul amintit in articol, iubire vs. banca, parerea mea este ca, in educatia oamenilor din ultimele milenii s-a pus in mod cu totul exagerat accentul pe sentimentul iubirii, care, desi foarte important pentru devenirea umana, in nici un caz nu e central. Or, stim deja, impulsul acesta vine din alta parte, si nu din nevoia disimulata de aranjament material. Nu ca ar fi prea simplu, dar tragedia traita in utopia comunista ne-a demonstrat cu virf si indesat ca lumea nu poate si nu trebuie redusa la materie. Pe de alta parte, inclusiv banca lucreaza mai degraba cu o conventie pe care o numim ban si se bazeaza pe incredere, ambele tinind tot de imaginar.
As conchide ca problema survine, asadar, din exagerarea importantei care i se da sentimentului iubirii in culturile europene traditionale, iar asta, cum spuneam, vine din alta parte.
E vorba, fireste, de religia crestina. Cu ea a inceput ingrosarea unei trasaturi care nu e nici exclusiv umana, nici centrala. Lasind la o parte nevoia de ordine si pace sociala, a necesitatii impunerii puterii in lume printr-o guvernare legitimizata initial direct prin transcendent si admitind prezumtia de buna-credinta a celor care au gindit la inceput crestinismul, ramin la ideea ca solutia a fost una disperata si de moment, in plina criza de identitate a unei populatii asuprite, zapacite de religios, innebunite de spirit vindicativ, lipsite de o cultura a cunoasterii, adica fara perspectiva. Si pentru a intelege forta de seductie a acestei ideologii a iubirii trebuie sa amintesc aici faptul ca grecii antici, care aveau deja o perspectiva data de evolutia fabuloasa e geometriei in cultura lor dar si de o sanatoasa cultura a scepticismului data de filosofia ajunsa datorita lor, in vremea lor la deplina maturitate, au renuntat aproape cu totul la scepticism si cautare febrila, imbratisind temporarul ca si cind ar fi fost vorba de absolut, revenind adica la ideologie, mai precis la stadiul anterior cunoasterii, un stadiu pe care nu l-au mai depasit decit in vremurile moderne, sub influenta culturilor europene care au ales sa dezvolte mai degraba geometria si filosofia in ceea ce azi numim deja stiinta moderna, respectiv epistemologie.
Rationalismul este central culturii europene moderne, nu ateismul, nu crestinismul, nu iubirea, asa cum ne indeamna sa credem diversi ideologi. Imaginarul si transcendentul au locul lor in aceasta cultura, dar transcendentul nu trebuie in nici un caz asimilat in mod exclusiv religiei (in textul original am folosit exprimarea "in nici un caz asimilat vreunei religii"): de asemenea, imaginarul nu trebuie exacerbat fiindca ajungem astfel sa fortam asimilarea utopiilor cu realitatea, dar nici eliminat, caci atunci ne refuzam cresterea de orice fel.
S-ar zice ca ceva ramine in aer in toata povestea asta. Mai ales ca am sentimentul ca, (nu doar) in realitate, iubirea, luata chiar impreuna cu toate virtutile sale transcendente nu ne poate scuti de pendularea perpetua intre lacomie si frica (unii reduc asta la jocul nebunesc al lui "tot sau nimic"). Referitor la religie sau ideea de Dumnezeu insa, cu siguranta ca aceasta nu poate fi nici ea eliminata -- stiinta insasi da seama de legi, regularitate si ordine in lume: dar daca sintem cu totul onesti, recunoastem deschis ca nu poate fi luata nici de buna -- tot stiinta e aceea care face lipsa religiei posibila (v. Steven Weinberg). Pentru unii, aceasta e o tragedie, pentru altii, o oportunitate de a cauta mai departe. Unii vor certitudini chiar azi, altii mai pot astepta si pina miine...

0 Comments:

Post a Comment

Links to this post:

Create a Link

<< Home