Desi combat mare parte din ideile crestine, nu sint fericit cu aceasta situatie. E drept, nici n-as avea curajul sa fac asta daca n-as simti un sprijin in afirmatiile fara echivoc ale lui Einstein.
Sa fie nostalgiile rele in sine? Marturia alegoriei pesterii ma incurajeaza de asemenea sa cred ca nu: exista o nostalgie care are ca subiect/obiect lumea platonica a ideilor, a adevarului, a preexistentului.
Cine oare nu e fermecat de linistea unei manastiri izolate? Si nu va este ciuda ca in modernitate am pierdut acest sentiment al firescului asezat? Sesizati desigur ca am devenit intre timp propriii nostri dusmani tocmai fiindca dorim sa ajungem propriii nostri stapini -- ne laudam cu asta: singura problema ramasa este aceea ca nu stim inca cine sintem.
Oamenii vechi pareau sa aiba tot timpul din lume iar noi am pierdut inclusiv acest sentiment sanatos al proprietatii timpului: scenariile montate in pestera se succed cu asemenea repeziciune incit nici scamatorii insisi nu mai prididesc cu avalansa de umbre. Ni se spune ca nu mai este timp, ca timpul e avere (sau ma rog, bani), nu invers: am fost deposedati pe negindite de timp.
Preexistentul, adevarul sint atemporale, doar umbrele lor fiind temporale. Scamatorii de serviciu insa ne-au adus in situatia de a crede ca temporalitatea este un atribut esential al ideilor. Invers, ni se pare ca sintem asimilati in mod utopic cu simplele idei atunci cind ni se refuza timpul, adica existenta. Umbrelor li se furnizeaza incontinuu timp, oamenilor nu. Ce sa insemne toate astea? Umbre nu sintem, caci spuneam ca umbrelor li se da timp: nu sintem insa nici idei, nu parem a fi atemporali.
Sintem spectatorii in lanturi nazuind sa devina scamatori. Asadar, nu incercam sa iesim, ci ne dorim postura de scamator care dispune de timp si care ii amageste pe ceilalti pentru a le hrani imaginarul cu umbrele timpului.
De ce am fost deposedati de timp? Pai deficitul de timp este cel care ne tine locului -- numai un om care are timp isi poate cauta iesirea --, iar prin timpul concentrat in miinile scamatorilor sint animate umbrele, i.e. concretul, superficialitatea.
Nu doar guvernantii, dar buna parte din elite deturneaza/risipesc timpul: fiindca il investesc in spectacolul de animatie. Astazi nici nu mai este necesar ca oamenii sa fie tinuti in lanturi, fiindca cei mai multi dintre ei au pierdut gustul ideilor, singuri refuzindu-si libertatea de a iesi la lumina. Aceasta fiindca le ajunge si se bucura de "libertatea" de a privi.
E o asociere comuna in textele filosofice aceea a umbrelor cu superficialitatea. Fara a face o exceptie, textul de fata aduce insa o completare punind o intrebare. Nu cumva printre umbrele respective regasim si prejudecatile, revelatiile si credintele de tot felul?
Religiile forteaza, postuleaza existenta unor fiinte transcendente si nici macar nu se rezuma doar la asta: in mod paradoxal, prin apelul ilicit si abuziv la imaginar (invierea, sfintii, ingerii) acestea nu devin mai mult decit (tot) niste simple umbre, reflexe ale transcendentului elementar. Mai este greu de inteles atunci de ce promotorii credintelor sint vazuti, la limita, ca niste simpli scamatori?
Stiintele si ratiunea pe de alta parte, nu se rezuma doar la transcendentul lumii platonice a ideilor, adevarului, preexistentului dar, fiind abia la inceput, acestea constituie obiectul demersului lor de moment, tropismul in cautarea luminii urmarind drumul catre iesire. La iesire nu poti ajunge doar cu gindul, ci pasind pur si simplu, avansind lent, depasind dificultatile de adaptare, adica din aproape in aproape.
Credinciosii mi-ar putea intoarce argumentul sustinind ca teoremele sint umbre, si nu credintele: istoria ne arata insa ca timpul este un factor hotaritor cind vorbim de religii, acestea nascindu-se, evoluind si disparind ca orice lucru trecator de pe lumea asta, criteriul de selectie raminind supravietuirea. Nu acelasi lucru este valabil in cazul teoremelor, acestea fiind adevarate in veacul veacului daca se respecta intocmai conditiile impuse in ipoteze. Pe de alta parte, transcendentul obiectelor matematice cu greu ar putea fi negat: conceptul de dreapta exista doar dincolo de simpla perceptie, in realitate neexistind drepte, ci doar umbre ale conceptului respectiv, sa le spunem aproximari. Pentru a ajunge la teoreme, criteriul de selectie care trebuie aplicat afirmatiilor este adevarul: numai daca producem o demonstratie valida a unei afirmatii putem fi siguri ca aceea este o teorema.
(De ce, asa cum sint teoremele echivalente daca luam in considerare criteriul adevarului, revelatiile nu pot fi echivalente, potrivit aceluiasi criteriu? Revelatiile unui calugar virtuos din zilele noastre nu sint acceptate a fi echivalente cu ale lui Iisus si nici macar cu ale lui Pavel.)
Visez la o vreme in care oamenii isi vor fi regasit si recuperat tot timpul din lume, si in care ei vor pasi incet si masurat, intr-o calma tensiune dar intr-o liniste semnificativa pe drumul catre iesire. Poate ca in acea vreme pacea din templele de astazi se va regasi mai ales in sufletele oamenilor.
Inc-o utopie? Nu. Fiindca lucrurile pot incepe sa se intimple inca de acum. Nu-i mai credeti pe aceia care fac apologia lipsei de timp: fiti contemporani cu Palton, cu Euclid... Nu va grabiti. Vi se ofera calatorii in locuri nemaivazute: refuzati-le. Nu exista calatorii mai intaritoare decit cele ale mintii in lumea ideilor, in cautarea adevarului. Asa cum sustinea
Schrödinger, ideea nu e aceea de a vedea ceea ce inca n-a vazut nimeni, ci aceea de a gindi asa cum nu a gindit inca nimeni despre ceva ce vede toata lumea.
Labels: adevar, elite, idei, matematica, Platon, preexistent, religie, stiinta, timp, transcendent
